Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Teatru de Umbre la Muzeul Astra

În cadrul Nopţii Europene a Muzeelor, sâmbătă, 18 mai vizitatorii care vor trece pragul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului sunt invitaţi la premiera spectacolului de teatru de umbre Greuceanu, o adaptare după cunoscutul basm popular cu acelaşi titlu, cules de Petre Ispirescu.

„Ne-am propus valorificarea patrimoniului material şi imaterial printr-un program de educaţie muzeală accesibil şi antrenant, care face cunoscute în rândul copiilor şi tinerilor valorile tradiţiei. Am ales ca metodă teatrul de umbre, acesta fiind un agent educaţional extrem de benefic şi un factor de orientare profesională”, a declarat coordonatorul proiectului, pedagogul muzeal Raluca Andrei.

Cincisprezece elevi ai Şcolii Gimnaziale Cristian, cu sprijinul studenţilor Departamentului de Artă Teatrală, vor prezenta publicului o versiune inedită a basmului popular „Greucenu”.

Proiectul urmăreşte dezvoltarea imaginaţiei, a abilităţilor practice şi a lucrului în echipă în rândul tinerilor, antrenaţi în realizarea siluetelor, în însuşirea tehnicilor de mânuire a acestora şi de interpretare a rolurilor.

Evenimentul se va desfăşura în zona Etno Tehno Parc, începând cu ora 21:30 şi este parte a proiectului educaţional „Obiect şi Poveste. Teatru de Umbre la Muzeul ASTRA”, inclus în Agenda Culturală 2013, Sibiu SMART.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus