Aleea din parcul Cetății din Sibiu va fi recondiționată, iar după modelul din industria cinematografică americană aici vor fi amplasate numele unor oameni importanți din lumea teatrului. Primele șapte astfel de ”stele” vor fi dezvelite oficial în timpul ediției de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
”Aleea va fi inaugurată în data de 15 iunie, primii care vor primi o stea pe această alee fiind Ariane Mnouchkine – regizor, Eugenio Barba – regizor, Sasha Waltz – coregraf, Silviu Purcărete – regizor, Declan Donnellan – regizor, George Banu – om de teatru şi Nakamura Kanzaburo XVII – actor Kabuki”, au anunțat azi autoritățile locale. ”Din cei șapte, cinci vor fi prezenți, iar pentru doi vor fi reprezentanți”, a declarat Constantin Chiriac (foto), directorul TNRS și al FITS.
Pentru adăugarea de noi nume pe Walk of fame-ul sibian va exista o comisie. Cel mai probabil, noile stele vor fi dezvelite, în continuare, cu ocazia edițiilor anuale ale FITS.
”Pe alee nu se va folosi asfalt, va fi pavaj, ale cărui dale de pe mijloc vor fi înlocuite cu astfel de «stele»”, spune Klaus Johannis, primarul Sibiului.
Autoritățile locale vor să transforme acest proiect într-o atracție turistică.
- ”În timp, această alee va fi populată cu stele care poartă numele unor personalităţi care au marcat şi marchează viaţa culturală şi sportivă a Sibiului”, comunicat Primăria Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Chiriac , Primăria Sibiu , Festivalului Internaţional , Klaus Johannis , Nakamura Kanzaburo , George Banu , Silviu Purcărete , Declan Donnellan , Ariane Mnouchkine , Eugenio Barba , Sasha Waltz
Vizualizari: 484
Ultimele comentarii
Acum 35 minute
Ce naiba ne mai ascundem dupa deget ??
Acum 59 minute
Telemeaua Airways
Acum 1 oră
Pol-Pot
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ion Iliescu (RIP)