Restaurantul in care nu voi mai calca niciodata

GeoDel e printre cele mai recente nume de restaurant din Sibiu. A apărut de vreo lună şi ceva pe strada Dealului, în apropierea scărilor care coboară către strada Alba Iulia. Într-o casă cu curte. Curte ce dă în verdele parc Petöfi Sándor, dar în care pe jos, peste tot, a fost turnat asfalt. "Nu o fi ăsta marele bai", mi-am zis la vederea asfaltului din curte. Şi, din păcate, dreptate am avut. Deşi afară ploua mocăneşte, în sala de mese cu stâlp în mijloc n-am putut intra. Mozaicul dens format de gresia de pe jos îmi dădea dureri de cap înainte să testez scaunele cromate din interior.
Nu am prea înţeles de ce domnişoara chelneriţă tot insista cu meniul zilei la doar 11 lei, pentru care primesc o supă cu găluşte şi ceva pilaf cu pui. Mi-am dat seama, însă, în următoarele minute: din cele mai bine de zece supe şi ciorbe din meniu nu aveau nimic altceva decât supa de cu găluşte. "Ştiţi, noi nu suntem ca alte restaurante să ţinem ciorbele o săptămână. La noi se fac în fiecare zi, dar acum nu sunt gata", a motivat domnişoara după câteva drumuri la bucătărie. Era ora 14:00 şi pe lângă umbrela sub care m-am adăpostit ploua mocăneşte.
După "obligatoria" supă, am ales din meniul ce se întinde pe pagini bune un piept de pui cu hrean, smântână, vin şi muştar, alături de cartofi fierţi şi o salată de varză cu roşii. Fiind însoţit, de lângă mine a mai fost comandat şi un cotlet de porc corsican. În meniu era prezentată drept o reţetă cu vin, ceapă, cimbru, măghiran, coriandru şi smântână.
Supa... am găsit-o în cele din urmă sub stratul gros de ulei care plutea la suprafaţă, grăsime ce părea scursă dintr-o sticlă cu ulei de la bunica, şi nicidecum "lăsată" din fiertura vreunui pui. Dezastrul, însă, avea să vină odată cu felul doi. Acoperit cu mărar verde, tocat mărunt, şi însoţit de o garnitură de cartofi fierţi doar pe jumătate. Imposibil de digerat. Cele două bucăţi de piept de pui erau doar fierte, seci şi fără niciun gust. Hreanul promis în meniu l-am dibuit cu greu sub forma unor firimituri albe, plutind într-un fel de sos extrem de lichid. Dar acoperit din belşug cu mărar. Amplul rateu era extins şi pe platoul alăturat, unde, la fel, carnea de porc era doar fiartă. Şi dosită sub un strat gros de ceapă, care tot în farfurie a rămas. Măcar cartofii prăjiţi îmbălsămaţi în paprică şi – laitmotiv, ce mai – mărar verde aveau ceva gust. Am mâncat multe oribilităţi la viaţa mea, dar aici a trebuit să spun pas, în ciuda golului real din stomacu-mi.  La fel a procedat şi colegul, dar numai după ce a mai moşmondit la cartofi. Vreme în care am apucat să observ că, la noul restaurant, niciun tacâm nu era din acelaşi set.
Am cerut nota, explicându-i domnişoarei că aşa ceva nu se poate mânca. Şi-a cerut scuze şi a venit cu două foi scrise de mână sub care calculase ea că trebuie să plătim 61,5 lei. În afara celor zece lei pentru două beri, am plătit alţi zece lei pentru "supă pui tăiţei de casă" (aşa scrie pe bonul cerut ulterior), doi lei pe pâine, 14,5 lei pentru cotletul de porc şi alţi 13 lei pentru dezastrul numit piept de pui. Cartofii nefierţi ne-au costat patru lei, iar cei "aurii", 4,5 lei. În fine, pentru salata de varză tocată în robot de bucătărie am plătit trei lei şi cincizeci de bani.
La întoarcere, am mai dat şase lei pe două mini-pizza de la Dori's. Mi-era foame.

Mio Dio

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului