Sâmbătă,
09.12.2023
Innorat
Acum
1°C

Proprietarii Sibiu Shopping City: Zonele de food, entertainment si spatiile pentru copii vor fi extinse

“Mixul de chiriaşi din centrele comerciale din România se va schimba semnificativ în următorii ani, zona de entertainment (mai puţin influenţată de era internetului, comparativ cu magazinele de fashion, de exemplu) urmând să aibă mult mai multă <> în menţinerea traficului centrelor comerciale", a declarat  Graham Kilbane, COO Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO). ARGO este unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din România, deținând printre altele și mall-ul sibian. Shopping City Sibiu este cel mai mare parc de retail din portofoliul ARGO  şi cel de-al treilea ca mărime din România, cu peste 80.000 mp suprafaţă închiriabilă.

Conform estimărilor unui studiu realizat de ARGO, chiriaşii din zona de food şi entertainment (restaurante, fast-food-uri, cafenele, jocuri indoor etc), mai puţin afectați de "epoca online", îşi vor continua extinderea în anii viitori în centrele comerciale din România, atât ca număr, cât şi ca suprafeţe, piaţa locală pe acest segment fiind oricum încă subdezvoltată faţă de potenţial. De asemenea, cinematografele se vor înmulţi în anii următori, iar amenajarea acestora va impune recalibrarea unor zone pentru a crea spaţii suficient de largi pentru a oferi o experienţă unică de petrecere a timpului liber. Astfel, se va compensa regresul altor categorii de retaileri, care nu vor reuşi să se adapteze erei comerţului pe internet. “Unii retaileri ştiu să profite de oportunităţile mediului online şi să-şi asigure susţinerea reciprocă a celor două componente (comerţul online şi, respectiv, cel real): avem exemple de retaileri de top la nivel mondial care înregistrează un adevărat succes în acest sens. Sunt însă companii în cazul cărora lucrurile nu vor evolua în mod favorabil sub acest aspect, aceasta nefiind o particularitate a României, ci o tendinţă la nivel global”, a precizat Graham Kilbane.

Zonele special amenajate pentru copii s-ar putea extinde semnificativ, la rândul lor, în centrele comerciale, conform studiului ARGO. “Copiii din România au încă la dispoziţie extrem de puţine variante de distracţie specifică, aşa încât, în afara teatrelor pentru cei mici şi a parcurilor (nici acestea prea multe), nu rămân multe opţiuni; mai mult, dacă vorbim de spaţiile indoor, atunci opţiunile devin foarte reduse. Aici exista deci un potenţial de business, stimulat o dată în plus de faptul că din ce în ce mai mulţi părinţi sunt de părere că internetul este util pentru toată lumea, dar viaţa reală şi socializarea au rostul lor pentru evoluţia copiiilor”, a arătat Graham Kilbane.

După entertainment, food și spațiile pentru copii, în funcţie de locaţia fiecărui centru comercial, pe locul următor ca potenţial de extindere în viitor s-ar putea afla activităţile dedicate comunităţilor locale. Comparativ cu alte state europene, activitatea ONG-urilor şi voluntariatul se află încă la cote reduse în România, deşi trendul este favorabil. “Cred că centrele comerciale se vor implica din ce în ce mai mult în viaţa comunităţilor locale în mod regulat, atât prin activităţi proprii, cât şi în parteneriate cu alte instituţii sau organizaţii. De exemplu, ARGO a implementat în parcurile sale comerciale un program săptămânal de instruire gratuită a generaţiei a treia în utilizarea calculatorului şi a internetului şi cred că și alte centre comerciale oferă diferite oportunități în acest sens”, a precizat Graham Kilbane.

Conversia cu succes a diferitelor spaţii comerciale va depinde însă de evaluarea corectă a nevoilor fiecărei arii deservite de fiecare centru comercial, de mixul de chiriaşi, precum şi de capacitatea de a păstra treaz interesul publicului faţă de noile opţiuni. „Schimbările nu sunt uşoare şi, mai mult, acestea înseamnă parcurgerea doar a primei jumătăţi de drum: după ce au fost implementate, chiriaşii şi managementul centrului comercial au misiunea de a menţine atracţia cumpărătorilor şi de a consolida business-ul”, a arătat Graham Kilbane.

Argo Real Estate Opportunities Fund (ARGO) este unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail și centre comerciale din Europa Centrală şi de Sud- Est, deţinând proiecte ce totalizează peste 340.000 mp GLA. Fondul este administrat de Argo Group Limited (AGL), companie de asset management axată pe piețele emergente. În România, Argo Real Estate Opportunities Fund deţine patru parcuri de retail: Shopping City Sibiu, Shopping CitySuceava,  Era Shopping Park Oradea şi, respectiv, Era Shopping Park Iaşi , cumulând o suprafaţă totală închiriabilă de 271.000 mp.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

22 comentarii

cinefilu\'

Acum 10 ani

Vorbe goale si reclama. Intre timp asteptam cu interes cinematograful multiplex promis!
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

eu vreau un mall in adevaratul sens al cuvantului si un cinematograf multiplex cu 3 D in sibiu.
Raspunde

brrrrrrrrrr

Acum 10 ani

ce mall vrei tilica?nu avetzi bani nici pt zdrentzele ce sunt acuma...crezi k cineva investeste in lux pt salariati de 10mil pe luna?fomistule
Raspunde

Adi

Acum 10 ani

Da, asteptam de mult un cinema multiplex!! Sa treaca si la fapte!
Raspunde

zorro

Acum 10 ani

bai adi esti dus rau frate ce multiplex astepti retardule vei fi si tu un copil de bani gata care nu a muncit 1 min macar taci dreaku cdin gura ca ne faci rasa umana de ras si daca vrei cinema-uri sofisticate dute in occident cu banii furati de mata si taicatu si termina cu aberatiile tale de drogat viraaaaa si ciocu mic
Raspunde

bogdan

Acum 10 ani

Tu te faci de ras \"zorro\". La ce greseli faci in cateva propozitii si la numele folosit, iti arati cultura... mai bine taceai. Faci retard pe un om, car stie cu siguranta mai multe decat tine, incepand cu limba romana.
Raspunde

FVI

Acum 10 ani

Subscriu si eu asteptariilor legate de ceinamatograf !
Raspunde

raduradu

Acum 10 ani

degeaba, atat timp cat se fumeaza inauntru, ca nicaieri altundeva, nu o sa vina nimeni cu copii acolo. interesele sunt mai pentru tigari iar controalele lipsa
Raspunde

Sibiu

Acum 10 ani

Povesti! Nimic concret! Pai in mall- ul din Sibiu nici nu ai ce face. Normal ca asteptam un cinema dar si cafenelele sunt penibile, restaurante sau fast food nu prea exista, asa ca de care zona de enterteiment vornesc ei
Raspunde

Hdhdj

Acum 10 ani

Auzi la ei , al treilea ca marime din tara. Mall vostru e un magazin dumbrava in marginea orasului.
Raspunde

@10

Acum 10 ani

Este al-3lea ca marime...doar ca ei se refera la orizontala si nu la verticala.
Raspunde

cinema

Acum 10 ani

mai brrrrrrrr venim la tine s-a ne dai salari daca nu cit primesti tu macar 1200 de euroi mergem la prieteni tai mari oameni de afaceri pentru 150 de eueoi si 5 bonuri de masa
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

mda... reclama la o hala industriala trista!! Mi se pare extraordinar de scump mall-ul din Sibiu, raportat la calitatea produselor si aspectul magazinului. Se tot extind saracii de ei, dar de mai bine de un an spatiul dintre Altex si Carrefour sta gol. Nici dracu nu mai vrea sa investeasca in rahatul ala
Raspunde

K.Samuel

Acum 10 ani

Da, este al treilea centru comercial ca marime din tara, dupa suprafata inchiriabila. Aici intra toate magazinele din incinta, inclusiv cladirea cu Mobexpert-ul si inclusiv Baumax-ul. Daca adunam suprafetele lor, ajungem la cei 80.000 mentionati.

Daca ne referim strict la partea de mall, adica produs vestimentare multi-brand, divertisment, food-court si un hypermarket, probabil nu depasim 30.000 suprafata inchiriabila. Daca ne uitam la primele locuri, adica Baneasa Shopping City si AFI Cotroceni, vedem mall-uri in adevaratul sens al cuvantului, cu suprafete mai mari de 80.000. Baneasa are parca 110.000 in care gasesti o sumedenie de restaurante, toate marcile de haine posibile (nu Zara si Massimo Dutti pe centru sau KFC si McDonnalds refugiati in parcare), gasesti 16 sali de cinema cu un iMax 3D in AFI.

Cam orice alt oras daca ar aduna Real, Carrefour, Baumax sau altceva similar si inca doua-trei magazine maricele ar ajunge la suprafata SCS-ului. Daca mai aduc si un Bricostore si daca mai baga si Kauflandul in SCS o sa fim cei mai mari din Romania. Insa cu cel mai slab mall...
Raspunde

K.Samuel

Acum 10 ani

Si inca ceva: Daca te uiti la celalalte centre comerciale detinute de grup, sunt toate tot atat de varza ca in Sibiu:

Iasi - intrare din Valea Lupului (un fel de Selimbar) dosit undeva la 1 km de drumul national. Parcare aproape goala pentru ca Iasi-ul are alternative un Iulius Mall si inca o splendoare, Palace Center

Oradea - intrare dinspre Nojorid-Arad. Nu a reusit sa atraga nici un brand de renume. Acelasi format ca in Sibiu cu multe marci locale sau total necunoscute. Incorporeaza hypermarketuri si multe spatii goale. Zona de divertisment aproape inexistenta

Suceava - se numeste tot Promenada Mall si este tot atat de dezastru ca aici. Suceava are si un Iulius in care merge toata lumea, SCS-ul ramanand destul de slab populat

Eu stiam ca grupul asta detine si SC-ul din Targu Mures. Poate l-au vandut.

Una peste alta, in momentul in care o sa se deschida un alt mall in Sibiu, cum ar fi cel de langa Podul Garii, SCS-ul va fi doar o zona de aprovizionare de produse din hypermarket-uri. Problema noastra a sibienilor ramane drumurile la Cluj pentru magazine decente si lipsa de posibilitati de a ne cheltui banii...
Raspunde

Acum 10 ani

De ce nu au aprobat construirea unui Iulius Mall in spatele teatrului?
Raspunde

D.

Acum 10 ani

ce poza gri. e tot mai specifica oraselor nostre. cati copaci se vad in parcarea asta? din nou nu vrem sa invatam si lucruri bune din orasele mai \"verzi\" ale europei. Noua ne plac \"biscuiti\"....mai ales primarului din Selimber
Raspunde

radu

Acum 10 ani

Niste hale anoste, aruncate ca un scuipat, la periferia orasului. Cum de se numeste mall? Face de rusine \"specia\" de shopping numita mall.
Raspunde

Vasile

Acum 10 ani

cand vom manca ultimul peste si vom taia ultimul copac ne vom da seama ca nu putem manca banii. tineti minte. viata pentru majoritate consta in a consuma..si atat. poate copiii vostri vor vedea unde va duce drumul asta... dar va fi prea tarziu.
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

un mall de rahat cu magazine infecte. M-am plimbat acum cateva zile sa-mi iau o pereche de adidasi. Cand gaseam o pereche sa-mi placa, era imposibil sa gasesc una pe marimea mea, cea mai banala marime posibila (43 sau 44). Dupa ce am fost in TOATE magazinele cu incaltaminte si pentru barbati din zona, am constatat ca fac parte din sexul discriminat: pt femei 70% din magazin, pt copii 15%, pt barbati 5%, si nici alea prea stralucite. Dintr-o zona de shopping de 80.000 de metri patrati mi-am gasit o singura pereche de incaltaminte, si din pacate si aia la un pret mai piperat fata de cat mi-am propus sa cheltui, si dpdv calitativ nu pot sa ma pronunt. Cat despre atmosfera din mall (strict zona de \"mall\"): imi seamana cu un depozit obosit in care urla o muzica pitzipongica in niste difuzoare sparte. Dar na... avem mall. Si numai dupa toaleta poti sa-ti dai seama de nivelul magazinelor. In Promenada intotdeauna mi-a fost frica sa scot \"furtunul\" din cauza igienei precare din \"toalete\" si preferam sa ma mai tin o ora pana sa ajung acasa, pecand in mallurile din Cluj, Brasov sau Bucuresti nu am avut niciodata acest sentiment. Chiar nu poate Sibiul mai mult de atat?
Raspunde

pt un sibian

Acum 10 ani

La care Mall din Brasov va referiti? Acolo au tot un soi de Dumbrava si inca un magazinas de toata jena. Care e mall-ul ala fantastic din Brasov???
Raspunde

gogu

Acum 10 ani

mallul nostru e aiurea... bine-i zice Promenada Mall... sa te plimbi cand ai timp liber ca in rest n-ai ce gasi aici... sa vedeti la Brasov la magazinul Star din centru, fostul magazin universal ceausist, ce marfuri se gasesc si ce bine e amenajat.. o adevarata placere...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus