PDL Sibiu a transmis luni un comunicat de presă în care susține că primarii declarați incompatibili de Agenția Națională de Integritate (ANI) se află în legalitate. Democrat-liberalii au același punct de vedere cu primarul Klaus Johannis, declarat la rândul său incompatibil în aceeași speță, explicând faptul că textul de lege face referire la starea de incompatibilitate între funcția de primar și cea de membru al unui consiliu de administrație a unei societăți de interes local, iar în cazul primarilor este vorba de o asociație de interes regional. ”Analizând legislația în materie, ne exprimăm dezacordul față de interpretarea dată de ANI prevederilor Legii 161/2003, în cazurile primarilor noștri, desemnați reprezentanți ai unităților administrativ teritoriale în CA al societății APĂ-CANAL SA Sibiu. Reamintim că, în conformitate cu legea 161, „funcția de primar este incompatibilă cu (…) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local. Dezacordul nostru față de interpretarea ANI este motivat de faptul că SC APĂ-CANAL SA Sibiu nu este societate de interes local, ci de interes regional. Calificarea interesului drept regional este justificată de faptul că societatea asigură furnizarea/prestarea serviciului/activității de utilități publice pe raza de competență a unităților administrativ teritoriale asociate, respectiv comune și orașe din județul Sibiu și Brașov”, ”, susține PDL Sibiu în comunicat. ANI a constatat că 19 primari din județul Sibiu au fost în incompatibilitate, întrucât au deţinut simultan funcţia de primar şi au avut calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în cadrul AGA a SC Apă Canal SA Sibiu. Toţi cei 19 primari au încălcat dispoziţiile articolului 87, alineatul 1, litera f din Legea 161/2003, potrivit cărora funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, a precizat ANI.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Agenția Națională , Apă Canal , Klaus Johannis
Vizualizari: 353
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Bitt Dannman
Acum 49 minute
Bitt Dannman
Acum 53 minute
Q
Acum 58 minute
R.
Acum 1 oră
Q