Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Reapartizarea in liceele sibiene: cele mai mari medii la Colegiile Nationale "Octavian Goga", "Gheorghe Lazar" si "Samuel von Brukenthal". 36 de licee au ramas cu locurile neocupate

Repartizarea la liceu pentru anul şcolar 2013-2014 arată, potrivit ierarhiei Inspectoratului Şcolar Judeţean, că în topul celor mai mari medii la admitere se află Colegiul Naţional „Octavian Goga”, cu patru specializări, urmat de Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” cu trei specializări, Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” cu două specializări şi Şcoala Naţională de Gaz Mediaş cu o specializare.

La Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu – Ştiinţe ale naturii, bilingv, limba engleză, prima medie de intrare a fost de 10, iar ultima de 9,62. La Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” Sibiu – Matematică-Informatică, prima medie a fost de 9,91, iar ultima 9,57. Tot la „Octavian Goga”, specializarea Ştiinţe ale naturii s-a intrat cu prima medie 9,84 şi ultima 9,52. Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” Sibiu a avut la specializarea Ştiinţe ale naturii, limba germană media maximă de 9,95, iar media cea mai mică de 9,51. Pe locul cinci, s-a clasat Colegiul Naţional „Octavian Goga” Sibiu cu specializarea Matematică-Informatică, unde media maximă a fost de 9,92, iar cea mai mică de 9,47.

Liceele cu locuri încă neocupate

Elevii care nu s-au înscris în prima etapă sau nu au reuşit să între la liceul ales, pot să încerce din nou în a doua etapă de înscrieri, care se va desfăşura în perioada 17-26 iulie.

Absolvenţii vor putea să îşi depună dosarele la 36 de licee care au rămas cu locuri neocupate.

Au rămas neocupate 697 locuri, cele mai multe la Colegiul Tehnic „Independenţa” Sibiu (106), Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu (46), Liceul Tehnologic „Henri Coandă” Sibiu (42), Liceul Tehnologic Automecanica Mediaş (48), Liceul Tehnologic Iacobeni (29) şi Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu (28).

Alte licee care au rămas cu locuri neocupate sunt Liceul Teoretic „Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” Copşa Mică, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic Construcţii şi Arhitectură „Carol I” Sibiu, Liceul Tehnologic Cisnădie, Liceul Tehnologic Mârşa, Colegiul Tehnic „Mediensis” Mediaş, Liceul Teoretic „Gh. Lazăr” Avrig, Liceul Teoretic „Gustav Gundisch” Cisnădie, Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” Miercurea Sibiului, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaş” Sălişte, Liceul Teoretic „St.L.Roth” Mediaş, Colgiul Tehnic „A.T.Laurian” Agnita şi Liceul Tehnologic pentru Transport Rutier Târnava.

Elevii au fost admişi la liceu în baza mediei obţinute după formula: MA = ABS + EN, unde MA = media de admitere, ABS = media generală de absolvire a claselor V - VIII, iar EN = media generală obţinută la Evaluarea Naţională.

Actele necesare pentru înscrierea la liceu în a doua etapă sunt cererea de înscriere; cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată; adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a; foaia matricolă pentru clasele a V-a – VIII-a (cu calculul mediei generale); fişă medicală.

Calendar admitere – etapa a II-a

17 iulie – 26 iulie 2013

17 iulie 2013 Înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini ori probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă (doar pentru locurile rămase disponibile la liceele care organizează astfel de clase.)

18-19 iulie 2013 Susţinerea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă ori de limbă maternă

20 iulie 2013 Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini şi la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi rezolvarea eventualelor contestaţii

17 - 22 iulie 2013 Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare, completarea unei noi fişe de opţiuni de către cei rămaşi nerepartizaţi după prima etapă a admiterii

22 iulie 2013 Completarea fişei de opţiuni de către candidaţii care au fost respinşi la liceele/clasele care organizează probe de aptitudini

23 iulie 2013 Introducerea noilor baze de date în calculator, verificarea fişelor cu opţiuni listate din calculator, precum şi corectarea eventualelor erori

25 iulie Repartizarea computerizată şi afişarea listelor

25-26 iulie Absolvenţii de gimnaziu care au participat la a doua etapă a admiterii la liceu îşi depun dosarele la unitatea de învăţământ unde au fost repartizaţi.

29 iulie-1 august 2013 Candidaţii care, în perioada 25-26 iulie 2013, nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisiile de admitere. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

popescu

Acum 10 ani

Topul liceelor sibiene dupa ultima medie de intrare: 1. Colegiul National „Gheorghe Lazar” Sibiu - 9,23 (203 elevi admisi); 2. Colegiul National „Samuel von Brukental” - 9,21 (116 elevi admisi); 3. Colegiul National „Octavian Goga” - 9,14 (174 elevi admisi).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus