Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
18°C

This is the end: Mediasul ramane bombardat

Incredibil, dar adevărat! Acesta ar fi titlul deloc tabloid al unei știri dintr-o țară normală în care s-ar discuta despre reabilitarea DN14, Sibiu – Mediaș – Sighișoara. Drum care, pe aproape opt km, rămâne iar fără finanțare în vederea reabilitării.
 
Printr-o hotărâre adoptată într-o ședință extraordinară, aleșii municipiului Mediaș au fost de acord zilele trecute cu readucerea în administrarea orașului a celor aproape opt kilometri de drum care traversează localitatea de la vest la est. Vestea nu e deloc bună: însemnă că principalul drum de tranzit al Mediașului va trebui reabilitat de orașul în care nu mai este o știre faptul că mașinile se prăbușesc în gropi apărute în asfalt peste noapte.
 
Dau la schimb DN14 pe centură
 
În primăvara acestui an, Compania națională de autostrăzi și drumuri naționale din România (CNADNR) ar fi trebuit să recepționeze reabilitarea drumului național care leagă Sibiul de Sighișoara, via Mediaș. Deși nu era prevăzut inițial, lucrarea ar fi trebuit să includă și reabilitarea celor aproape opt kilometri de DN14 care traversează municipiul Mediaș. ”Din 2006 până în 2011 ne-am chinuit să fie emisă o hotărâre de Guvern prin care această porțiune de drum să fie preluată în administrarea CNADNR, în vederea reabilitării. Acum aproximativ o lună am primit o adresă de la CNADNR prin care eram rugați să inițiem o hotărâre a Consiliului local, care să aprobe o hotărâre de Guvern prin care administrarea drumului pe teritoriul Mediașului să treacă înapoi în administrarea municipiului. Pentru că CNADNR nu mai are bani de reabilitat drumul pe traseul municipiului”, declară Teodor Neamțu, primarul orașului de pe Târnava Mare.
Ședința extraordinară care propune și acceptă revenirea acestei administrări a avut loc zilele trecute. ”Nu înseamnă că nu sunt dezamăgit. Dar eu îmi pun nădejdea în CNADNR că va construi centura ocolitoare a Mediașului. Am văzut că s-au mișcat lucrurile, că există acest pachet de variante ocolitoare care include Bacăul, Bistrița, Târgu Mureș, Reghin și Mediaș pentru care a fost reactualizat proiectul și a fost identificată și sursa de finanțare. Dacă s-ar face această centură ocolitoare aș fi mulțumit”, afirmă Teodor Neamțu, primarul orașului Mediaș.
 
Ca la Verdun
 
Pentru șoferii care nu au mai fost prin Mediaș de curând, trebuie spus că traversarea municipiului pe axa est-vest seamănă cu un peisaj de război. La intrarea în Mediaș dinspre Sighișoara, asfaltul original nu mai poate fi deslușit printre valurile de plombări istorice, iar dincolo de așa-zisa trecere la nivel cu calea ferată, niciun șofer chiar și experimentat nu va fi în stare să indice în mod clar linia care desparte sensurile de deplasare. De altfel, întreg municipiul este un contraexemplu de infrastructură rutieră. Și așa va mai rămâne câțiva ani buni, se înțelege din discursul primarului. ”Vom întreține acest drum prin plombări mari, prin reabilitarea stratului superficial. Reabilitarea amplă a acestui drum va fi prinsă într-o strategie de dezvoltare, în care pe perioada 2014 – 2020 să obținem fonduri europene nerambursabile. În cadrul acestei reabilitări vom avea în vedere modernizarea tuturor drumurilor de tranzit, inclusiv DN14 A (cel către Târnăveni – n.a.)”, spune primarul orașului Mediaș.
Despre capacitatea de reabilitare a străzilor din partea municipalității este de ajuns să cităm o știre de săptămâna trecută, când proiectul de modernizare a drumurilor din Ighiș a fost oprit deoarece firma de construcții angajată nu mai dispunea de materiale de construcție.
DN14, pe porțiunea care traversează municipiul Mediaș, a fost spartă în nenumărate locuri de firmele angajate să reabiliteze rețelele de apă și canal.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

Andrei

Acum 12 ani

Spagi si firme de doi lei plus un primar de rasul curcilor. Rezultatele se vad.
Raspunde

corector

Acum 12 ani

”DN14, pe porțiunea care traversează municipiul Sibiu, a fost spartă în nenumărate locuri de firmele angajate să reabiliteze rețelele de apă și canal.” Traian Deleanu, te rog să corectezi fraza de mai sus, scriind în loc de Sibiu, Mediaș.
Raspunde

afacere

Acum 12 ani

Cind e vorba de Sibiu nu mai sint bani.De la Sibiu sint bani numai de luat nu si de dat.De dat sint ptr.cluj,bucuresti,brasov.Acolo sint de facut,stadioane,areoporturi,sosele suspendate,patinoare,pirtii,pe banii fraierilor din Sibiu.Ptr. Sibiu nu sint bani.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus