Primul kilometru din cei doi pe care îi va măsura prelungirea bulevardului Mihai Viteazul a fost asfaltat, în cadrul proiectului demarat de Primăria Șelimbăr în urmă cu doi ani. Închis circulației publice, tronsonul cu două sensuri despărțite de un spațiu verde ”leagă” capătul sibian al bulevardului Mihai Viteazul (zona Valea Săpunului) de troița care marchează bătălia din 1599, din ”câmpia Șelimbărului”.
Odată cu deschiderea șantierului unui proiect imobiliar în zonă, o cale a prelungirii bulevardului a fost deschisă circulației celor interesați de proiect. Execuția celuilalt kilometru a viitorului bulevard - între zona troiței și intersecția cu DN1 în zona show-room-ului Trakia – a fost, deocamdată, amânată. Lucrarea a fost atribuită în 2011 asocierii formată din societățile Con-A , Geiger Transilvania și Sinecon SRL. Valoarea lucrării a fost prevăzută în contract la 3,52 de milioane de lei fără TVA.
Două sensuri giratorii
Viitoarea prelungire a bulevardului va avea și un sens giratoriu, în locul în care drumul virează la stânga, înspre Shopping City. Un al doilea sens giratoriu va fi amenajat și în apropierea troiței are marchează bătălia de la 1599, locul în care drumul va continua la stânga, până la intersecţia cu DN1 (în dreptul show-room-ului Trakia).
Noua stradă va avea tot două benzi pe sens, separate de o bandă mediană lată de trei metri, destinată iluminatului public și amenajării de spații verzi. Prelungirea bulevardului va asigura și o alternativă de ieșire din orașul Sibiu spre DN1 cu direcția Veștem.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazul , Shopping City Sibiu , Primăria Șelimbăr , Valea Săpunului , Geiger Transilvania
Vizualizari: 943
Ultimele comentarii
Acum 11 minute
O sibianca
Acum 22 minute
Eu
Acum 30 minute
Kokos
Acum 32 minute
LOL
Acum 42 minute
Hermannstadt