Un alt weekend la Sibiu dedicat sportului și muzicii. În parioada 2-4 august la Sibiu se va desfășura Hard Enduro Competition Sibiu, o competiție sportivă organizată cu scopul de a promova moto-enduro-ul în rândul tinerilor și de a-i îndruma spre performanță într-un mod responsabil, dezvoltând acest sport prin bune practici, protejând natura și mediul înconjurător.
HECS se adresează în special sportivilor experimentați, dificultatea traseelor fiind de nivel mediu spre ridicat. Două zile de traseu off-road de aproximativ 170 km în total, desfăşurat în zona montană din împrejurimile Sibiului. Într-un peisaj deosebit de pitoresc, concurenţii îşi vor demonstra talentul şi abilităţile în hard-enduro prin parcurgerea unui traseu complex: râuri, dealuri, câmpii și teren accidentat.
Vineri, 2 august, începând cu ora 17:00, HECS 2013 debutează cu un Prolog spectaculos în parcarea Shopping City Sibiu. Concurenţilor li s-a pregătit un circuit urban cu grad mare de dificultate, construit din diverse obstacole artificiale: bușteni, piatră, burlane, cauciucuri. În funcţie de timpii obţinuţi la Prolog, se va stabili ordinea de plecare la startul de sâmbătă pe traseul offroad din zona Sălişte - Sibiel.
În timp ce concurenţii îşi vor testa limitele 'luptând' cu obstacolele, spectatorii vor putea să asiste la spectacolul pe două roţi de-o parte şi de alta a circuitului şi din gradena oficială montată special în acest sens. Păstrând tradiţia de anul trecut, finala celor trei clase de concurs se va desfăşura la căderea serii, sporind gradul de spectaculozitate al competitiei.
Zilele de 3-4 august sunt rezervate competiţiei offroad pe traseul din zona Sălişte -Sibiel. Startul se va da în ambele zile de competiţie din localitatea Sălişte de la ora 08:00, iar marele finish de duminică se anunţă a fi de senzaţie: concurenţii vor finaliza cursa prin Râul Negru care străbate centrul localităţii Sălişte.
Pentru cei care vor să se relaxeze la un film, în acest weekend la cinema va rula "Copoi pentru strigoi" este o comedie de acţiune supranaturală, cu Jeff Bridges şi Ryan Reynolds, despre doi poliţişti morţi şi... nu prea... care sunt înrolaţi pentru a prinde şi a duce înapoi la locul lor sufletele diabolice şi distructive care au fugit din faţa Judecăţii de Apoi şi care nu vor să părăsească Pământul în linişte şi pace.
Şeriful Roycephus "Roy" Pulsifer (Jeff Bridges) a executat mai multe penitenţe în R.I.P.D. pentru multiple infracţiuni comise în timpul vieţii; e tipul care le ştie pe toate, obişnuit să mânuiască pistolul singur, şi nu în echipă. Are un stil unic, mereu pus pe poante şi ironii, dar e cel mai bun din departament şi ştie absolut toate şmecheriile cu care îi poate păcăli pe diabolicii care fug din faţa Judecăţii de Apoi şi-şi caută refugiu înapoi pe Pământ. Nick Walker (Ryan Reynolds) este un poliţist dur, care ştie cum se învârt roţile sistemului, dar e omorât la datorie. Aflat acum la Judecata de Apoi, Nick primeşte o ofertă pe care nu o poate refuza: ori plăteşte o penitenţă de 100 de ani în serviciul R.I.P.D. (Rest In Peace Department), ori ajunge în iad. Pentru că vrea să-l găsească pe cel care l-a ucis, dar şi pentru că vrea să se întoarcă pe Pământ, la soţia lui iubită, convins că poate încălca regulamentul care interzicea reunirea cu cei vii, Nick alege prima variantă, alăturându-se forţelor care vânează sufletele diabolice rătăcite pe pământ.
Filmul va rula vineri, sâmbătă și duminică, de la orele 14:00, 16:30. 19:00, 21:30, la cinema Arta. Preţul unui bilet este de 12 lei.
Tot în acest weekend sibeinii se vor putea bucura de ultimele concerte din cadrul festivalului Icon Arts 2013. Vineri, de la ora 18:00, la sala Thalia va avea loc repetiția cu public ECO New Worlds Symphonies, iar de la ra 21:00, la Cisnădioara va avea loc evenimentul "Jazz moves" cu cursanții Academiei ICon Arts, secțiile de jazz și dans contemporan, cu participarea profesorilor Andreea Novac, Luiza Zan, Mircea Tiberian și John Betsch.
Cea de-a doua ediţie a competiţiei Cindrel In Alergare – concurs de alergare pe traseu montan – va avea startul în data de 3 august, de la ora 9:00. Competiţia este prima şi singura de acest gen, atrăgând la start în Păltiniş, pentru prima ediţie, peste 150 de participanţi. Printre participanţi s-au numărat şi sportivi recunoscuţi in domeniul alergării montane din Romania: Lucian Clinciu, Adrian Bostan, Silviu Bălan, Gianina Tanase, Cornelia David, Radu Milea, Daniela Marin, Ioana Mica, Mihai Orleanu.
”Anul acesta evenimentul se va desfăşura în primul weekend din luna August (3 August), organizatorii aşteptând la start în jur de 250 de participanţi pentru cele 3 curse pregătite: maraton (42km), semimaraton (21km) şi cursa familiei (aproximativ 5 km) - un eveniment organizat pentru mici si mari, interesaţi să descopere misterele celei mai vechi staţiuni montane din România”, au anunțat organizatorii.
Probele de maraton şi semimaraton includ următoarele categoriile de vârste: 18-29 de ani, 30-39 de ani, peste 40 de ani, atât la masculin cât şi la feminin, plus categoria OPEN pe fiecare gen (reprezentând cele mai bune rezultate per total, neluând în calcul categoria de vârstă).
Folclorul va fi și el sărbătorit pe scena sibiană începând de vineri, 2 august când începe cea de-a 38-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor ”Cântecele Munţilor.
De la ora 18:30 va avea loc Parada portului popular pe traseul Bulevardul Nicolae Bălcescu - Piaţa Mare, iar de la ora 19:00 are loc în Piaţa Mare spectacolul folcloric ”Junii Sibiului şi invitaţii lor”: Viorica Macovei, Aneta Stan, Gabriela Tuţă, Nicoleta Voica, Mariana Ionescu Căpitănescu, Floarea Calotă, Izabela Tomiţă şi Gabriel Popescu, Florentina şi Petre Giurgi, Matilda Pascal Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, Ramona şi Petrică Viţa, Ionuţ Dolănescu şi Maria Ciobanu și Lucreţia Ciobanu.
Protagonistii acestei editiții care se va încheia în 5 august sunt "Krupitskiya muzyki" din Belarus, "CTG Nova Cristalina" din Brazilia, "Capp ean Caeppche and Hessische Volkskunstgind" din Germania, "Ballet Folklorico Orizaba" din Mexic, "Ljubo Bozanovic" din Muntenegru, ''Laza Nancic'' din Serbia, Ansamblul "Timisul" din Timisoara, Ansamblul "Baltagul" din Monor Bistrita, Ansamblul "Mureselul" - Targul Mures, Ansamblul "Florile Bihorului" din Oradea, Ansamblul de Calusari "Colelia" din Slatina, Ansamblul Folcloric "Ardealul" din Sibiu, Ansamblul "Marginimea" din Sibiu, Ansamblul Folcloric "Ceata Junilor" din Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului" si Ansamblul "Veteranii Junii Sibiului".
Programul Festivalui:
02 august 2013
ora 11:00 - Expozitie costume populare /Auditie muzicala - Cercul Militar (Sala de lectura)
12:00 - Expozitie de carte cu vanzare - Cercul Militar (Sala de lectura)
12:00 - Primirea oficiala la Consiliul Judetean Sibiu a delegatiilor ansamblurilor participante in festival o
18:30 - Parada portului popular - Bulevardul N. Balcescu -Piata Mare
ora 19:00 - Spectacol Folcloric "Junii Sibiului si invitatii lor" - Piata Mare, invitati Viorica Macovei, Aneta Stan, Gabriela Tuta, Nicoleta Voica, Mariana Ionescu Capitanescu, Floarea Calota, Izabela Tomita si Gabriel Popescu, Florentina si Petre Giurgi, Matilda Pascal Cojocarita si Stefan Cigu, Ramona si Petrica Vita, Ionut Dolanescu si Maria Ciobanu, Lucretia Ciobanu.
03 august 2013
ora 10:00 - Atelier de dans cu ansamblurile din Germania, Serbia, Timisoara, Oradea si Slatina - Cercul Militar (Sala de sport )
ora 19:00 - Spectacol Folcloric sustinut de ansamblurile: "Florile Bihorului" - Oradea, "Ljubo Bozanovi" - Serbia, "Colelia" - Slatina - Jud Olt , "Krupitskiza Muziki" - Belarus, "Mureselul" - Targul Mures, "GTC Nova Cristalina" - Brazilia, "Timisul" - Timisoara Recital Nicolae Furdui Iancu si Formatia Crai Nou
ora 20:00 - Seara traditionala nemteasca: Gustare rece traditionala, file de pastrav la cuptor cu sos rosii servit cu dovlecel pane, kaesekuchen, bere - Restaurant Hermania Rezervari la telefon: 0755 055 999 ( Pret 50 lei/ pers)
ora 21:00 - Seara traditionala sarbeasca: Mazare sarbeasca, friptura de porc, carne alba cu orez, Baclava, bautura traditionala - Restaurant Select - Rezervari la telefon: 0269/243 333 ( Pret 35 lei/ pers)
04 august 2013
ora 10:00 - Atelier de dans cu ansamblurile din Brazilia, Belarus, Muntenegru si Bistrita, - Cercul Militar (Sala de sport)
ora 19:00 - Spectacol Folcloric sustinut de ansamblurile: "Ardealul" - Sibiu, "Capp ean Caeppche and Hessische Volkskunstgilde" - Germania, "Baltagul" -Comuna Monor - Jud. Bistrita Nasaud, "Ballet Folklorico Orizaba" - Mexic, "Laza Nancic'' - Serbia, Ansamblul Folcloric Profesionist "Cindrelul-Junii Sibiului" alaturi de solistii Razvan Nastasescu, Codruta Rodean, Camelia Cozma Stoita, Alina Pinca, Marcel Parau, Nelu Albu, Viorica Telcean, Adrian Neamtu, Daniel Rosalim, Alina Bica, Robert Tarnaveanu, Ilie Medrea si Mariana Anghel. Recital Benone Sinulescu
ora 20:00 - Seara traditionala Belarus: Clatite de cartofi cu carne, salata de legume cu hering, Jeleu berry, bautura traditionala - Restaurant Select - Rezervari la telefon: 0269/243 333 (Pret 25 de lei)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Adrian Bostan , Bistriţa Năsăud , Cornelia David , Mircea Tiberian , Piata Mare , Consiliul Judetean Sibiu , Shopping City Sibiu , Târgul Mureş , Con Arts , Alina Bîcă , Robert Tarnaveanu , Junii Sibiului , Festivalului Internaţional , Ioana Mica , Ilie Medrea , Jeff Bridges , Lucian Clinciu , Hard Enduro Competition Sibiu , Nelu Albu , Cântecele Munţilor , Mihai Orleanu , Răzvan Năstăsescu , Daniel Rosalim , Ansamblul Folcloric Profesioni , Silviu Bălan , Cercul Militar , Luiza Zan , Viorica Telcean , Gianina Tanase , Icon Arts , Lucreția Ciobanu , Marcel Părău , Radu Milea , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Ryan Reynolds , Daniela Marin , Codruţa Rodean , Izabela Tomiţă Popescu , Adrian Neamţu , Mariana Anghel , Angelicăi Alina Pinca , Ceata Junilor , Cindrel În Alergare , Aneta Stan , Nicoleta Voica , Petre Giurgi , Gabriela Tuţă , Spectacol Folcloric , Camelia Cozma Stoiță , John Betsch , Viorica Macovei , Andreea Novac , Floarea Calotă , Ionuţ Dolănescu , Matilda Pascal Cojocăriţa , Gabriel Popescu , Florile Bihorului , Formaţia Crai Nou , Mariana Ionescu Căpitănescu , Ljubo Bozanovi , Veteranii Junii Sibiului , Recital Benone Sinulescu , Ballet Folklorico Orizaba , Comuna Monor , Hessische Volkskunstgilde , Hessische Volkskunstgind , Jud Olt , Krupitskiza Muziki , Petrică Vița , Ljubo Bozanovic , Monor Bistrita , New Worlds Symphonies , Restaurant Select , Maria Ciobanu , Nick Walker , Nova Cristalina , Programul Festivalui , Rest In Peace Department , Ştefan Cigu , Restaurant Hermania Rezervari , Râul Negru , Timisoara Recital Nicolae Furd , Şeriful Roycephus , Laza Nancici
Vizualizari: 1745
Ultimele comentarii
Acum 36 minute
Dragan Cristina
Acum 37 minute
Emil
Acum 1 oră
Hermannstädter
Acum 1 oră
Valentino Versace
Acum 1 oră
John