Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

FOTO-VIDEO Trupul neinsufletit al lui Florin Cioaba a ajuns azi noapte la Sibiu

Trupul neînsufleţit al lui Florin Cioabă a fost adus, în noaptea de marţi spre miercuri, la reşedinţa familiei din municipiul Sibiu, fiind aşteptat de rude şi de câteva zeci de romi din mai multe judeţe ale ţării, transmite Mediafax.
 
Autovehiculul care a transportat sicriul cu trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor a ajuns la Sibiu în jurul orei 4.40, alături de alte cinci maşini în care se aflau rude şi apropiaţi ai lui Florin Cioabă.
 
Ulterior, sicriul, din mahon alb, a fost dus în casă, iar în curte a fost aprins un foc, potrivit tradiţiei romilor.
 
La reşedinţa familiei Cioabă, au ajuns încă de marţi seară câteva zeci de romi din mai multe judeţe ale ţării.
 
Aeronava care a adus sicriul cu trupul lui Cioabă, aparţinând companiei Turkish Airlines, a aterizat la Otopeni în jurul orei 20.30.
 
Printre cei care au aşteptat, la aeroport, repatrierea trupului neînsufleţit al lui Cioabă s-au numărat deputatul Mădălin Voicu, pastorul Călin Ioan, de la Biserica Penticostală Evanghelia din cartierul bucureştean Ferentari, şi alţi reprezentanţi ai comunităţii romilor.
 
Fiul cel mic al autointitulatului rege al romilor, Daniel Cioabă, a declarat pentru Mediafax că sicriul cu trupul tatălui său va fi dus la Sibiu în noaptea de marţi spre miercuri, "pe la 12.00-1.00", iar funeraliile vor avea loc vineri.
 
El a mai spus, răspunzând unei întrebări, că au fost trimise mai multe invitaţii la înmormântare, inclusiv către oameni politici, însă nu a dorit să precizeze cine sunt aceştia.
 
Potrivit Mediafax, Florin Cioabă va fi înmormântat în Cimitirul Municipal Sibiu, lângă mormântul tatălui său, unde familia sa a concesionat o parcelă de teren pe 25 de ani.
 
Firma care asigură serviciile funerare a mai fost angajată, în acelaşi scop, la decesul a numeroşi actori, cântăreţi, sportivi şi politicieni, printre care Gheorghe Dinică, Ion Dolănescu, Nicolae Dobrin şi Corneliu Coposu.
 
Autointitulatul rege al romilor a încetat din viaţă duminică, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, vineri, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.
 
foto-video: Sebastian Marcovici

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus