Energizanţi şi adevărate bombe antioxidante, strugurii, în orice formă ar fi ei consumaţi, inclusiv sub formă de vin, ne menţin tineri şi ne protejează sistemul circulator. Au însă şi câteva contraindicaţii.
Emblemă a toamnei, alături de gutui, strugurele este, pe bună dreptate, unul dintre cele mai studiate fructe de către cercetători. Asta pentru că de-a lungul timpului i s-au descoperit nenumărate virtuţi terapeutice, de la capacitatea de a menţine sănătatea vaselor de sânge şi a inimii până la proprietatea de a păstra tinere ţesuturile.
Cei mai importanţi nutrienţi din compoziţia strugurilor sunt vitaminele A, C, B6 şi B9 şi mineralele esenţiale precum potasiul, calciul, fierul, fosforul, magneziul şi seleniul. De asemenea, aceste fructe se remarcă prin categoria variată de antioxidanţi din compoziţie, dintre care cele mai importante sunt delfinidina şi resveratrolul, care neutralizează efectul radicalilor liberi şi care previn oxidarea celulară, principala cauză a îmbătrânirii premature.
Strugurii albi conţin o cantitate mai mică de antioxidanţi decât cei roşii. Prin substanţele pe care le conţin, strugurii cresc nivelul de nitricoxide din sânge, cu rolul de a preveni formarea blocajelor pe artere, reducând astfel riscul de infarct şi de accident vascular cerebral.
În plus, pterostilbenele din struguri împiedică oxidarea colesterolului „rău" (LDL) şi reduc nivelul colesterolului total. Datorită conţinutului de acizi organici, de zahăr şi de celuloză, strugurii sunt recunoscuţi ca fiind unul dintre fructele cu cel mai puternic efect laxativ. În plus, consumând frecvent struguri, ne tonifiem stomacul şi intestinele şi stimulăm digestia.
Strugurii reduc nivelul acidului uric din sânge, scutind astfel rinichii de eforturi suplimentare. Resveratrolul, antioxidantul-vedetă din compoziţia strugurilor, este eficient atât în prevenirea maladiei Alzheimer, cât şi în încetinirea progresiei ei în cazul celor care suferă deja de această boală.
Resveratrolul reduce nivelul peptidelor beta-amiloidale, responsabile pentru degenerarea ţesuturilor cerebrale. Flavonoidele din struguri au, printre altele, capacitatea de a menţine sănătatea oculară şi de a încetini procesele care duc la scăderea acuităţii vizuale (degenerescenţă maculară şi cataractă).
În plus, conţinutul bogat în vitamina A recomandă aceste fructe pentru menţinerea vederii agere.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 159


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Olguța Crăcănici
Acum 4 ore
Ouțele, tablourile, industria și canalele la Dunăre
Acum 4 ore
Ghita
Acum 4 ore
Emil
Acum 5 ore
NFilip