Plouă și e frig la Rășinari, la Festivalul Brânzei și Țuicii, ajuns la a X-a ediție. Toate televiziunile de știri așteaptă întoarcerea președintelui în județ. ”Toată lumea îl așteaptă, dar poate face cale întoarsă din cauza vremii”, spun ziariștii ”storși” de evenimentele petrecute în familia Cioabă din această săptămână. Pe site-ul președinției nu este trecut programul pentru acest week-end, cu toate acestea, zvonurile ciruclă. ”Am auzit și eu, dar nu avem nimic comunicat oficial. Noi am transmis invitații la Festival atât domnului Președinte, cât și Primului Ministru, ministrului Agriculturii și Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Mediului de afaceri şi Turismului. Până acum avem doar o confirmare din partea Ministerului Agriculturii, de unde va veni un secretar de stat”, a anunțat primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan.
Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Răşinari şi Consiliul Local Răşinari în parteneriat cu Asociaţia Turismului Sibian, Asociaţia GAL Mărginimea Sibiului, Asociaţia Pensiunilor Agroturistice din Răşinari, Asociaţia Cele Mai Frumoase Sate din România.
Pe parcursul celor două zile în care se va desfăşura festivalul, vor fi organiza standuri cu produse tradiţionale, terase unde pot fi servite mâncăruri specifice zonei Mărginimea Sibiului, iar numeroşi artişti ne vor încânta cu cântecele şi dansurile populare tradiţionale.
PROGRAMUL MANIFESTĂRII:
Sâmbătă, 24 august 2013
Ora 10:30 Primirea participanţilor la Căminul Cultural Răşinari
Ora 11.00 Seminarul cu tema – Prezentarea PNDR 2014-2020 şi a proiectelor derulate prin GAL
Mărginimea Sibiului
Ora 14:00 Deschiderea Oficială a Festivalului şi vizitarea standurilor de brânză şi ţuică
Ora 14:10 Spectacol folcloric “Suita ca la Răşinari” - Formaţia artistică “Căluşarii” a Căminului Cultural din RĂŞINARI şi Clasa de dansatori răşinăreni ai Şcolii Populare de Artă ”Ilie Mincu” Sibiu
Ora 14:40 Muzica populară interpretată de elevii Şcolii Populare de Artă ”Ilie Mincu” Sibiu
Ora 15:00 Grup de dansuri bretone din localitatea Saint Armel, Bretagne, FRANŢA
Ora 15:20 Spectacol folcloric oferit de Formaţia artistică a localitătii VAIDEENI, Jud. Vâlcea
Ora 15:40 Formaţia artistică a localităţii ŞUGAG, Jud. Alba
Ora 16:00 Formaţia artistică a localităţii POPLACA, Jud. Sibiu
Ora 16:30 Spectacol folcloric oferit de Formaţia artistică a localităţii BĂRBĂTEŞTI, Jud. Vâlcea
Ora 17:00 Dansuri populare oferite de Ansamblul VALEA SADULUI din localitatea SADU, Jud. Sibiu
Ora 17:30 Muzică populară interpretată de solistele răşinărence FLORENTINA LENDE şi MARIA IRIMIE
Ora 18:00 Recital oferit de cunoscuţii interpreţi ALINA PINCA, MARCEL PĂRAU si NINETA POPA
Ora 19:30 Ansamblul folcloric din localitatea PUCIOASA, Jud. Dâmbovita
Ora 20:00 Ansamblul de dansuri populare din oraşul AVRIG, Jud. Sibiu
Ora 20:30 Program artistic sustinut de NICOLAE FURDUI IANCU şi FORMAŢIA CRAI NOU
Ora 21:30 Foc de tabără cu participarea Grupului de Dansatori Răşinăreni
Duminică, 25 august 2013
Ora 10:00 Desfăşurarea festivalului cu vizitarea standurilor
Ora 13:30 Pregătirea “BULZUL FESTIVALULUI” produs tradiţional pentru degustat din specialitatea festivalului
Ora 14:00 Formaţia de fluieraşi a Căminului Cultural din localitatea JINA, Jud. Sibiu
Ora 14:15 Spectacol oferit de Ansamblul Căminului Cultural din localitatea POLOVRAGI, Jud. Gorj
Ora 14:35 Program Special oferit de Clasa de fluierasi, elevii ai Şcolii Populare de Artă ”Ilie Mincu”
Sibiu din comuna TILIŞCA, Jud. Sibiu
Ora 14:50 Formaţia artistică de dansuri si joc a Căminului Cultural din BĂBENI, Jud, Vâlcea
Ora 15:15 Ansamblul de dansuri populare din localitatea BAIA DE FIER, jud. Gorj
Ora 15:45 Spectacol oferit de Ansamblul Folcloric „Cununa Timişului” din localitatea GHIRODA, Jud. Timiş
Ora 16:15 PROGRAM TELEVIZAT, emisiunea VATRA SATULUI, Televiziunea Naşul Tv. Invitati: Ana Pacatiuş, Lia Maria Bologa, Robert Tarnăveanu, Mircea Cârtişorean, Adina Hada, Viorel şi Cosmin Fraţilă, Anca Panţiru, Florin Nan, Marius Boeriu, Codruţa Rodean, împreună cu Ioan Dăncăneţ, Nicolae Pampu, Nuţu Glodean, Diana Lupu, Nicolae Rusan, Ciprian Silaşi, Mirel Chialda, Ansamblul de dansuri Busuiocul din Sanandrei Timiş, Alexandru Ursu şi Rodica Comăniciu. Realizatori, Mircea Carţisorean si Ioan Oltean.
Ora 19:50 Spectacol “Suita ca la Răşinari, Formaţia artistică “Căluşarii” a Căminului Cultural din RĂŞINARI
Ora 20:30 Program special oferit de interpreţii DOREL SAVU, COSMIN MARIŞCA şi LENA MICLĂUŞ
Ora 21:00 Foc de artificii şi închiderea festivalului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri:
Nicolae Rusan ,
marginimea sibiului ,
Bucur Bogdan ,
Robert Tarnaveanu ,
Căminului Cultural ,
Diana Lupu ,
Ansamblul Folcloric Profesioni ,
Ioan Dăncăneț ,
Primului Ministru ,
Școlii Populare ,
Program Special ,
Mirel Chialda ,
Asociaţia Turismului Sibian ,
Codruţa Rodean ,
Cosmin Frăţilă ,
Ministerului Agriculturii ,
Căminul Cultural Răşinari ,
Mircea Cârţişorean ,
Ciprian Silași ,
Ioan Oltean ,
Dansatori Răşinăreni Spectacol ,
Nicolae Pampu ,
Deschiderea Oficială ,
Adina Hada ,
Alexandru Ursu ,
Anca Panţiru ,
Primăria Comunei Răşinari ,
Ansamblul Căminului Cultural ,
Ilie Mincu ,
Marius Boeriu ,
Consiliul Local Răşinari ,
Cununa Timişului ,
Florin Nan ,
Televiziunea Naşul Tv ,
Lia Maria Bologa ,
Nuţu Glodean ,
Rodica Comăniciu ,
Saint Armel ,
Sanandrei Timiş ,
Ana Pacatiuş ,
Festivalul Brânzei
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Mihai
Acum 1 oră
Jimbo
Acum 2 ore
Iulian Tofan
Acum 3 ore
Gospodina
Acum 3 ore
Sibian