Horst Ernst Klusch a devenit începând de joi noul cetățean de onoare al Sibiului. Ceremonia de acordare a titlului a avut loc în sala de consiliu a Primăriei Sibiu. ”Primul gând care mă încearcă în aceste momente este acela că mă consider un cetățean fidel al orașului Sibiu. Am rezistat tentației de a părăsi orașul”, a spus Klusch, la scurt timp după ceremonie.
Mai jos găsiți motivele pentru care Horst Ernst Klusch a primit titlul de cetățean de onoare al Sibiului.
”Laudatio in integrum
Domnul Horst Ernst Klusch s-a născut în 12 mai 1927, la Sibiu. În perioada 1948-1971 a activat în învăţământ, iar din 1971 până în anul 1987, a fost inspector la Comitetul Judeţean de Cultură al Judeţului Sibiu, având în responsabilitate muzeele.
Pasiunea pentru etnografie i-a fost inspirată de colecţia preotului Ludwig Klaster din Gârbova, renumit etnograf sas. La îndemnul doctorului Klaus Gunhart, colecţionar sibian, domnul Klusch a aprofundat, ca autodidact, studiul obiectelor din ceramică, punând în paralel bazele actualei sale colecţii.
Colecţia domnului Klusch, cea mai bogată şi mai reprezentativă colecţie ce ilustrează dezvoltarea olăritului artistic în Transilvania, este fericit completată de diverse obiecte din cupru, fier, cositor şi sticlă, pipe din spumă de mare, candelabre şi alte piese din alamă, fiare de călcat, icoane pictate pe sticlă. Valoarea colecţiei este întregită de numeroasele fotografii pe care domnul Klusch le-a realizat pe parcursul deplasărilor în teren, obţinând astfel mărturii ale obiectelor ce nu puteau fi cumpărate. Cărţile pe care le-a adunat într-o viaţă se constituie, probabil, în cea mai vastă şi mai importantă colecţie de specialitate în domeniu.
În perioada 12 aprilie - 3 iunie 2013, o parte însemnată din această adevărată comoară a lui Horst Klusch a putut fi admirată la Casa Artelor din Sibiu, în cadrul expoziţiei organizate de Complexul Naţional Muzeal ASTRA, sub genericul ”Strădaniile colecţionarului”.
Dar strădaniile domnului Klusch nu s-au mărginit doar la colecţii şi studiu individual, el devenind şi un ctitor ce a îndrumat oameni şi a iniţiat evenimente, în România şi în alte colţuri ale Europei. Astfel, în anul 1966, a înfiinţat Cercul de colecţionari ceramişti din Sibiu, iar în 1968 a devenit membru al Cercului de Cercetare a Ceramicii Europene, cu sediul în Regensburg/Düsseldorf, cel mai eficient centru de investigare a olăritului. Domnul Klusch a participat la 30 din cele 45 de simpozioane internaţionale organizate de acest for de specialitate. În anii 1980, respectiv 2006, Simpozionul s-a desfăşurat la Sibiu, prin directa sa implicare.
În calitate de specialist, a fost invitat să coordoneze cursuri de pictat ceramică, a conceput şi organizat muzee în judeţul Sibiu, a colaborat şi colaborează cu diverse reviste prestigioase, din ţară şi din străinătate, la unele fiind chiar redactor sau redactor şef adjunct.
Horst Klusch este autorul mai multor studii despre colonizarea saşilor în Transilvania, ceramica populară, portul popular şi arta aurarilor din Transilvania. Până în momentul de faţă şi-a pus semnătura pe 17 cărţi tipărite şi cu siguranţă lista este deschisă, domnul Klusch fiind foarte activ şi la venerabila sa vârstă.
În anul 2004, Ministerul Culturii din România l-a acreditat ca expert în probleme de etnografie săsească.
Domnul Klusch este membru fondator şi membru al curatoriului Fundaţiei Brukenthal, şeful secţiei germane a Asociaţilor Folcloriştilor şi Etnologilor din Sibiu, precum şi membru fondator al Clubului economic româno-german din Sibiu.
Christian Habermann, preşedintele Fundaţiei Saşilor Ardeleni din München, i-a decernat, în anul 2007, premiul Hans-Christian şi dr. Beatrix Habermann pentru întreaga activitate ştiinţifică şi de salvare a patrimoniului etnic al saşilor din Transilvania.
Horst Klusch a iniţiat două mari târguri de ceramică în străinătate: unul în Germania, în anul 1980, la Diessen am Ammersee şi unul în Austria, în anul 2000, în oraşul Klagenfurt, care este înfrăţit cu Sibiul, târguri care se desfăşoară, în continuare, anual.
Dar primul târg de ceramică pe care domnul Klusch l-a iniţiat prin Cercul de colecţionari ceramişti din Sibiu a fost în anul 1968, Târgul Olarilor din Sibiu, cel mai longeviv eveniment cultural sibian, care de 45 de ani îşi primeşte, la fiecare început de toamnă, meşteşugarii şi vizitatorii, în ambianţa centrului istoric, constituindu-se într-o adevărată emblemă pentru oraşul nostru. Primele 25 de ediţii ale Târgului Olarilor au fost organizate chiar de către domnul Horst Klusch, care este aşteptat să onoreze ca oaspete ediţia din următoarele zile.
Pentru toate acestea, se acordă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Sibiu, domnului Horst KLUSCH”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Județului Sibiu , Complexul Naţional Muzeal , Dacă Târgul Olarilor , Ministerul Culturii , Primăriei Sibiu , Horst Klusch , Casa Artelor , Municipiului Sibiu , Târgului Olarilor , Asociaţilor Folcloriştilor , Beatrix Habermann , Christian Habermann , Ceramicii Europene , Domnul Horst Ernst Klusch , Domnul Klusch , Fundaţiei Brukenthal , Fundaţiei Saşilor Ardeleni , Klaus Gunhart , Ludwig Klaster , Comitetul Judeţean
Vizualizari: 869
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Ron
Acum 4 ore
Mariana Deacu
Acum 5 ore
BittDanman
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 5 ore
Gheo Poplaceanul