Miercuri,
17.08.2022
Cer Senin
Acum
16°C

Weekend dedicat targurilor la Sibiu

Timp de trei zile, în Piaţa Mare şi Piaţa Mică, sibienii vor putea vizita Târgul Olarilor şi vor putea admira şi achiziţiona produse realizate de romi, în cadrul Zilelor Culturii Romilor.

220 de meşteri din centre renumite ca Horezu, Corund, Oboga, Glogova, Marginea, Obârşa, Rădăuţi au sosit la Sibiu, unde în perioada 6-8 septembrie vor participa la Târgul Olarilor.

„Minunăţiile artei olăritului tradiţional pun stăpânire pe Piața Mare la fiecare început de septembrie. Târgul Olarilor, cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului de azi aduce în oraș 220 meşteri renumiți. Fiecare meşter îşi etalează creaţiile, dând posibilitatea localnicilor şi turiştilor să se târguiască şi să asiste la demonstraţii practice pe roata olarului. Târgul funcţionează ca o adevărată şcoală pentru tinerii atrași de meşteşugul olăritului, aceştia putând să îi întâlnească pe meşteşugarii recunoscuţi ai acestei arte”, spun organizatorii.

Sibienii vor putea să admire şi să achiziţioneze din târg obiecte decorative, oale, ulcele, căni, farfurii şi multe altele.

Centrul Creştin al Romilor orzanizează tot în acest weekend Zilele Culturii Romilor

„Acesta este un eveniment pitoresc, ce se doreşte a releva şi prezerva valorile patrimoniului cultural şi social al comunităţii rome. Vom putea explora un târg meşteşugăresc specific, parade, spectacole de dans şi muzică tradiţională, colocvii, ateliere de muzică şi dans pentru copii şi un spectacol care aduce pe scenă obiceiurile de nuntă ale comunităţii rome”, spun organizatorii.

Un alte eveniment care nu trebuie ratat vineri, este lansarea de carte şi de album a poetul Sorin Poclitaru şi a cantautorii Vasile Mardare şi Adrian Bezna.

„Vom avea lansare de carte, lansare de disc, muzică şi nu în ultimul rând o atmosferă aşa cum se cere pentru o muzică de suflet. Ce se va petrece? Păi, după cum spune şi afişul, Sorin ne va bucura cu cel mai recent "Amalgam" de poezii, Adrian ne va lăsa "pe uşa veche semn", iar Vasile ne va cânta despre "el şi prietenul lui". Alături de ei va fi Raluca Cişmaru şi chitara ei. Vă aşteptăm cu tot dragul şi cu certitudinea că va fi începutul unor evenimente de marcă pentru cei care iubesc poezia şi muzica folk”, spun organizatorii.

Evenimentul va avea loc vineri, 6 septembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Preţul unui bilet este de 20 de lei pentru adulţi, cu reducere de 50% pentru elevi şi studenţi. Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Cultură a Sindicatelor Sibiu, strada Emil Cioran nr. 1A, zilnic, între orele11:00-16:00.

Ziua de dumincă începe cu teatru, dedicat copiilor. „Sarea-n bucate” de Petru Ispirescu se va juca în ultina zi din weekend, de la 11:00, la Teatrul Gong.

Inspirat fiind de morală și înțelepciunea populară, spectacolul „Sarea-n bucate” se adesează tuturor, dar în special copiilor, care știu să prețuiască și să iubească basmele, unde conflictul dintre bine și rău prinde viață în planul valorilor morale și unde nici o dorință sau aspirație nu rămâne neîmplinită. În spectacol lumea fantastică se întrepătrunde cu lumea reală, cu ajutorul Menestrelului. Copiii vor învața să recunoască adevăratele sentimente, cum să deosebească dragostea adevărată de dragostea falsă și lingușitoare.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

2 comentarii

Radu

Acum 8 ani

Si mai ales pentru ca va fi Manifestatie Pasnica impotriva proiectului Rosia Montana si a gazelor de sist (care sunt deja la noi in judet, se prospecteaza intens). E de datoria voastra sa va informati ce impact au gazele de sist asupra mediului. O sa vedeti ca nu putem permite asa ceva la noi in judet, asa cum nu putem permite nici guvernantilor sa dea drumul proiectului de la Rosia Montana.
Raspunde

intrebare

Acum 8 ani

Ati fost azi in Piata Mare si erau olari?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus