“Noi nu suntem uniți, la noi când în țară erau greve, se lucra la program normal”. Asta își spun medicii rezidenți din Sibiu, în timp ce colegii lor din București au ieșit la proteste. Nemulțumiți de salarii, de condițiile impuse la examenul de rezidențiat, dar și de statutul pe care îl au după șase ani de facultate.
La Spitalul Clinic Județean Sibiu lucrează ca rezidenți 291 de medici. Vin la muncă zilnic și s-au obișnuit cu viața din spital, tocmai de aceea privesc cu scepticism planul ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, de a aduce schimbări în favoarea lor. Ministrul a propus ca medicii rezidenţi să aibă drept de liberă practică atunci când termină un modul, pentru specialitatea pe care au absolvit-o şi să poată fi încadraţi temporar.
Un modul, în funcție de specializare, poate dura între două săptămâni și șase luni, dar rezidenții spun că timpul de studiu pentru un modul e insuficient pentru a avea apoi drept de liberă practică, în condițiile în care modulele se fac pentru alte specializări, nu pentru cea aleasă de ei. Deci e ilogic să ai drept de practică în altă specializare după un modul de șase luni, când poți avea drept de liberă practică precum medic generalist, cu pregătirea necesară deja dobândită.
“Ce spune Nicolăescu e o mare prostie. Nu pot să își dea drept de liberă practică ca specialist după ce ai absolvit un modul de câteva săptămâni sau trei luni. Asta nu e o soluție. A fost bine până în 2005 când rezidenții aveau drept de liberă practică, dar ca generaliști. Apoi din 2006 s-a schimbat legea și am rămas fără drept de liberă practică. Un rezident acum nu poate să lucreze decât sub supravegherea unui medic specialist. Un rezidențiat poate să dureze cinci, șase sau chiar șapte ani, în funcție de specializare. Fiecare își alege părticica lui și doar cu ea va lucra, chiar daca face și cursuri pentru alte specializări acestea au ca scop cunoașterea, din mai multe perspective, a specializării alese. Dar specializarea durează ani, nu câteva luni”, spune un medic rezident din Spitalul Județean.
Nici propunerea cu plătirea gărzilor mai devreme de anul III și cu mai mulți bani nu pare un proiect realizabil prea curând, din perspectiva medicilor care au deja experiența rezidențiatului de câțiva ani.
”Rezidentul poate să presteze anumite servicii, dar ar fi bine după șase ani de facultate să ai și un statut medico-legal. Cu gărzile, depinde în fiecare secție de cât personal este, căci se fac trei sau patru linii de gardă. La Cluj de exemplu se fac cinci că sunt mai mulți rezidenți. Legea prevede ca garda să fie plătită doar de la linia doi, acum dacă aici s-ar face niște modificări, nu ar fi rău”, povestește un alt rezident din cadrul Spitalului Județean.
Bani puțini, responsabilități mari
Într-o cameră de gardă a Spitalului Județean, cinci-șase rezidenți povestesc în timp ce completează fișe. Discuțiile se învârt în jurul banilor, al responsabilităților și al viitorului. “Aici lucrezi cu viața unui om și după 12 ani de școală ajungi să ai un salariu decent, de 2.000 lei. Ori un economist, face trei ani de școala, doi de master și în 2-3 ani de la angajare are salariu de 2.000 euro. Există diferențe enorme și sacrificii pe măsură”, spune un medic rezident, în timp ce colegii săi dau aprobator din cap.
Protestele de la București ale medicilor rezidenți au ecou slab la Sibiu. Nu pentru că nu au aceleași nemulțumiri ca și colegii din restul țării sau pentru că sunt mai puțin dispuși să-și ceară drepturile în stradă, ci pentru că, spune ei, cei aproape 300 de rezidenți sibieni, nu sunt la fel de uniți.
“Termini facultatea și ai în fața ta 6-7 ani de rezidențiat. Salariul a început la mine, și în mare la toți e la fel, cu 840 lei. După câțiva ani am reușit să ajung la 1.120, iar la sfârșit o să am un salariu aproape decent, zic eu, de 2.000 lei. E normal să iasă medicii în stradă la condițiile astea”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 389
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
No Name
Acum 1 oră
Cornel
Acum 2 ore
Max rasinareanul
Acum 2 ore
Florin
Acum 2 ore
Didulescu