Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

PDL Sibiu, alegeri pana la sfarsitul anului

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că în toate organizațiile se vor organiza alegeri interne, inclusiv în Sibiu. Termenul limită fixat de la București este 15 decembrie. Până acum singurul candidat care și-a manifestat dorința de a participa la alegeri este liderul organizației, Ion Ariton.
Totodată, liderul PDL susține că dacă va fi solicitat de către colegii de partid, "la un moment dat", să ocupe o funcţie publică, inclusiv cea de candidat la alegerile prezidențiale, va renunţa la funcţia de lider al partidului. "Dacă voi accepta, dacă partidul îmi va cere, la un moment dat, să ocup o funcţie publică din nou - să ştiţi că nu sunt ahtiat după funcţii publice, în afară de premier şi de preşedinte am avut toate funcţiile posibile: am fost prefect, am fost ministru de cinci ori şi vicepremier - atunci altcineva va trebui să fie preşedintele partidului. Eu nu-mi schimb părerea. Eu nu sunt Ponta sau Antonescu. Când am spus că-i albă, e albă. Ce am spus când nu eram preşedinte de partid, este cu atât mai valabil acum când sunt preşedinte de partid", a mai spus Blaga.
La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că momentan nu ia în discuţie posibilitatea intrării în această cursă internă. "Sunt într-un turneu de a cunoaşte baza partidului. Cred că orice lider trebuie să ştie care sunt problemele nu numai la nivel central, ci şi la baza partidului. Orice discuţie legată de orice alt proiect este subsecventă acestui proiect. În această etapă atenţia mea este concentrată pe guvernul alternativă şi pe legătura, coordonarea, cooperarea pe care mi-o doresc cu filialele", a declarat Predoiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

socialistul

Acum 10 ani

Cel strans in brate de d-l Blaga pare a fi Nicolae Nan, un adevarat domn. Pacat ca acest partid a trecut pe dreapta la initiativa d-lui Basescu. In acest partid gasesti multi oameni de caracter
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus