Consulul general al Germaniei, Thomas Gerlach, a primit miercuri seară, în cadrul Galei Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu (AIOS), titlul de Ambasador al Sibiului. Primarul Sibiului, Klaus Johannis a fost cel care i-a înmânat premiul diplomatului german. Distincția urmărește să sublinieze rolul pe care l-a avut consulul în promovarea Sibiului în străinătate. ”Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu merita o Gală pentru a încununa toată activitatea de până acum a asociaţiei. Activitate ce începe să se vadă tot mai mult în comunitate şi care reuşeşte să aducă în faţa oamenilor cultura şi valoarea Sibiului. Şi, mai nou, a Transilvaniei”, susține președintele Asociației, arhitectul Tudor Ștefan Popa. Evenimentul s-a desfășurat în sala festivă a Palatului ASTRA.
Asociația funcționează din anul 2010 și și-a propus să aducă în jurul ei elita tânără a Sibiului. Din cadrul AIOS fac pare oameni de afaceri, cercetători, profesori, avocaţi, politicieni, jurnalişti ş.a. Printre evenimentele organizate de AIOS se pot enumera ”Călător în lume”, ”Prin Sibiul meu”, ”Sibiul de altădată”, ”Serile Sibiului”, ”Mari Sibieni”, ”Sibiu, orașul copiilor”, etc.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Florea Radu
Acum 6 ore
Constantin
Acum 6 ore
Kukuruku
Acum 6 ore
Cea Ivan
Acum 7 ore
Sibiancă