Din jurul orei 14:00 a fost deschisă circulația pe tronsonul de autostradă Sibiu – Săliște, construit în prelungirea centurii ocolitoare a orașului, centură cu profil de autostradă. Deschiderea circulației vine după ce, la ora 13:00, pe noua porțiune de autostradă a venit pentru tăierea panglicii de inaugurare premierul Victor Ponta, însoțit de ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova. La deschiderea noului tronson de autostradă a fost invitat și a venit și primarul Sibiului, Klaus Johannis.
”Victor Ponta, te iubim că...”
”Unde a fost petrecerea? În tunel, da?”, a încercat premierul o glumă înainte de prezentarea, pe scurt, a proiectului, prezentare făcută de reprezentanții constructorilor: Euroconstruct Trading 98 – Astaldi – Astlarom. Pe timpul prezentării, în imediata apropiere a grupului de oficiali a apărut un grup de câțiva tineri, cu pancarte. ”Ponta, reales, la al XV-lea Congres”, scria pe unele din pancarte, acestea fiind și primele scandări ale tinerilor. Premierul a zâmbit la primele scandări, apoi i-a ignorat. Tinerii au continuat: ”Ponta pentru pace” și ”Victor Ponta, te iubim, că ca tine nu găsim”.
Restul în 2014
După inaugurarea celor 16,6 km de autostradă dintre Sibiu și Săliște, coloana oficială s-a îndreptat către Sebeș, pentru deschiderea oficială a loturilor I și II (Orăștie – Sebeș – Cunța). Victor Ponta a declarat, inițial, că acolo nu va mai merge.
”Cred că se va schimba foarte mult ceea ce va însemna traficul de la Timișoara încoace și de anul viitor continuăm lucrurile, mai avem multe alte lucrări pentru anul viitor. Fără tronsonul trei e aproape perfect. Am vrut să fiu sigur că nu inaugurez astăzi și mâine se închide, au pățit și alții pocinogul. Îi felicit pe cei de la CNADNR și pe constructori pentru că au putut să se țină de cuvânt. Rezultatele acestei investiții se vor vedea foarte curând. Vorbesc și de zona economică: investițiile vin mult mai ușor. Îmi doresc ca anul viitor să continuăm aceste lucruri”, a declarat Ponta.
”Pe 23 decembrie deschidem și Lugoj – Deva. Lotul III, în septembrie 2014”, a promis Dan Șova de lângă Ponta.
Panglica a fost tăiată, mai apoi, de premierul Victor Ponta, primarul Klaus Johannis, președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, prefectul Ovidiu Sitterli, ministrul Dan Șova și directorul CNADNR, Narcis Neaga.
foto Silvana Armat
Video Guvernul României:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Euroconstruct Trading , Ioan Cindrea , Victor Ponta , Dan Sova , Klaus Johannis , Ministrul Marilor Proiecte , Silvana Armat , Ovidiu Sitterli , Video Guvernul României , Narcis Neaga
Vizualizari: 1342
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Silviu
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Sibian
Acum 4 ore
Sibian