Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

OFICIAL: Angajatul Aeroportului NU a murit de gripa. Sotia victimei acuza medicii

Angajatul Aeroportului din Sibiu a murit din cauza unor complicaţii ale infecţiei respiratorii şi nu din cauza unui virus gripal. Soţia bărbatului decedat la vârsta de numai 30 de ani acuză medicii care l-au tratat de neglijenţă şi lipsă de interes.

În cazul celorlalţi doi angajaţi ai Aeroportului, internaţi marţi în Spital, Ministerul Sănătăţii a confirmat prezenţa unui virus gripal uman, la doar unul dintre aceştia. În prezent, starea persoanei contaminate cu virusul gripal uman este stabilizată, iar aceasta se află sub tratament în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

Decesul angajatului cu suspiciune de gripă de la Aeroportul din Sibiu a fost provocat de tromboembolie pulmonară şi pneumonie acută interstiţială, pe fondul altor afecţiuni. Medicii legişti exclud, în acest caz, decesul din cauza gripei, a mai precizat Ministerul Sănătăţii (MS).

„În urma rezultatelor comunicate de INSP, ca urmare a efectuării analizelor de teste de către INCD Cantacuzino, Ministerul Sănătăţii face următoarele precizări: din cele două suspiciuni, a fost confirmat un singur caz de gripă umană, AH3N2, celălalt fiind infirmat”, se arată într-un comunicat emis de MS.

Potrivit sursei citate, ceilalţi doi angajaţi ai Aeroportului, care lucrează ca manipulatori de bagaje, au fost internaţi, izolaţi şi li se administrează tratament specific. „Persoanele respective sunt stabile şi, în acest moment, manifestă forme uşoare de infecţie acută respiratorie. Acestea nu au avut niciun contact cu persoana decedată. Printre atribuţiile de serviciu ale acestor trei persoane de la aeroport nu intră contactul direct cu pasagerii”, mai precizează Ministerul Sănătăţii.

Până în prezent, la nivelul României, evoluţia infecţiilor respiratorii acute se încadrează între limitele prognozate. De asemenea, de la începutul sezonului rece şi până în prezent au fost detectate numai trei cazuri de gripă şi nu a existat niciun deces din această cauză.

Acuzaţii grave

Soţia angajatului Aeroportului din Sibiu care a murit în urma unei infecţii respiratorii spune că medicii "nu au luat în serios cazul", dar nu intenţionează să depună vreo plângere, pentru că nicio anchetă nu-i va "aduce soţul înapoi", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbatul de 30 de ani, angajat al Aeroportului din Sibiu, a murit, luni, în urma unei infecţii respiratorii, iar soţia sa, Adriana Stoia, care este asistentă medicală, a declarat, miercuri, că medicii "nu au luat în serios cazul", deşi pacientul a fost internat şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiul Sibiu, şi la Spitalul Judeţean Sibiu.

"Pur şi simplu au neglijat, deci nu au luat în serios cazul. M-am dus cu el la Urgenţă, i s-a făcut radiografie, s-a văzut că plămânul este cu necroză până la jumătate, dar l-au diagnosticat cu aprindere la plămâni. M-au trimis la pneumologie cu el pentru internare. Acolo, doctorul care l-a preluat a zis: „Da, are aprindere la plămâni”. A doua zi, un alt medic m-a chemat în birou şi mi-a spus: „Soţul dumneavoastră trebuie dus pe Terapie Intensivă, că este mult mai grav”. Doctorul care l-a internat nu a fost de acord", a declarat Adriana Stoia.

Potrivit acesteia, în a treia zi de la internare, starea soţului său era din ce în ce mai rea, aşa că a chemat Ambulanţa şi l-a transportat la Spitalul Judeţean, pentru a fi internat la Terapie Intensivă.

"Acolo ne-au ţinut o noapte întreagă pe sala de Urgenţă jos, pentru că nu erau locuri pe Terapie Intensivă. A doua zi l-au internat pe Terapie Intensivă şi, de atunci, tot felul de diagnostice", a spus femeia.

Ea a precizat că soţul său a fost consultat şi de medici de la Secţia Boli Infecţioase, fiind suspectată o infectare cu virus gripal, însă ei, fiului său şi soacrei sale nu li s-a prelevat niciun fel de analize, deşi au stat tot timpul în preajma bolnavului.

Femeia a afirmat, pentru MEDIAFAX, că soţul său nu a mai fost niciodată internat în spital, neavând niciun fel de afecţiuni medicale cunoscute.

Angajatul Aeroportului s-a prezentat la medicul de familie în 27 decembrie 2013, cu simptome ale unei afecţiuni respiratorii.
În 1 ianuarie, el a fost internat în Spitalul de Pneumoftiziologie, iar în 4 ianuarie, transferat la Spitalul Judeţean Sibiu, decesul survenind luni.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

7 comentarii

siby

Acum 10 ani

Si finalul tipic prnytu Romania: nimeni nu este vinovat....doar mortul saracul! pacat de o viata asa tanara. Pacat ca nimeni nu este tras la raspundere penal!
Raspunde

un sibian

Acum 10 ani

acesti medici merita salarizare ca in ue...adevarati profesionisti...
Raspunde

@2

Acum 10 ani

....ce ironic poți fi....sau dacă chiar ai postat asta pe bune înseamnă că ai ceva probleme la mansardă....
Raspunde

ade

Acum 10 ani

păi ce si nu e adevarat , tu daca ai fi în locul acelei femei ce mai ziceai ?
Raspunde

ade

Acum 10 ani

asa e vor toti SALARII , dar profesional......, ce-i buni pleaca peste granite si în Ro rămîn ...... fara cuvinte !!!!
Raspunde

mosu

Acum 10 ani

O murit pentru ca n-o mai avut zile.
Raspunde

fdNUYlaxXhI

Acum 10 ani

ce-i drept,poti sa intri in vorba cu cineva din sgntaa sau dreapta ta, daca gasesti ceva interesant la personaj. amuzanta aplicatie,insa de ce e necesar sa intri pe un mediu online, sa accesezi o aplicatie ca sa descoperi probabil ca persoana pe care ai gasit-o prin virtual..poate fi la doi pasi in real ). even more simple. dar din nou, amuzant
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus