Având în minte experiența divină a ciolanului cu fasole de la Miercurea Sibiului pot spune că de mult în doream să mănânc aici. Se numește, foarte inspirat și poetic, ”Popas Km 247” și se află la intrarea pe Valea Oltului, pe raza comunei Boița. Absolut tot timpul parcarea este plină de TIR-uri și mașini, prin urmare negreșit trebuie să se mănânce bine aici.
La jumătatea săptămânii trecute am prins ocazia și pe la prânz parcam în fața Popasului. Nu era chiar plin, dar vreo zece mașini și TIR-uri tot erau. Intru și descopăr că abia e o masă liberă. Să tot fie vreo 20 de oameni, majoritatea bărbați, care înfulecă. Până-mi croiesc loc la masă observ că localul este cam înghesuit, cu mult lemn (mese, scaune, lambriuri, grinzi) și cât se poate de simplu. Fețe de masă gălbui. Înainte să mă așez chelnerul deja vine să vadă ce beau. Până-mi aduce un Schweppes, adică în 30 de secunde, răsfoiesc meniul. Are doar câteva pagini, mâncăruri cât se poate de simple și banale, gen ouă ochiuri cu cartofi prăjiți sau cașcaval pane, cafea, apă, suc și câteva alcoolice. Oricum nu contează, eu venisem pentru mâncarea TIR-istului: ciorbă de burtă și ciolan cu fasole.
Apuc doar să văd că nu există semnal la telefon că și vine ciorba. Nu cred că a durat mai mult de un minut. Și ce ciorbă. Groasă și plină cu de toate, că stătea lingura dreaptă în ea. Fără să cer, că-s uituc, a venit însoțită de un ardei iute și o ceașcă de smântână. Nici n-am mai dres-o cu oțet sau sare. Era la fix. Îmi era și foame recunosc, așa că n-aș putea spune că am mâncat sau am savurat. Am ras-o!
La fel doi țin minte că am specificat să nu fie prea mare ciolanul. Mă gândeam la rușinea pe care o pățisem când am mâncat ultima oară la Miercurea. Și cu toate acestea mi s-a întins în față ditai ciolanul de mă gândeam că ăștia au omorât un porc mai mare ca mine. L-am luat ușor, pe laterale, am mai gustat din fasole, am trecut pe partea cealaltă, am mai luat o gură de suc, apoi iar l-am atacat frontal după care mi-am refăcut forțele cu o murătură. Când n-am mai putut am făcut o pauză. Să respir, cum se zice. Și iar pe el! Dar degeaba, nu l-aș fi dovedit nici după o noapte de beție. Condescendent, chelnerul mi-a zâmbit amabil și mi-a spus, fără să îi zic eu ceva, că îmi pune restul la pachet. Câți ca mine n-o fi văzut el...
Cât am mâncat am observat că prea nu prea există timpi morți. Non-stop veneau și plecau mașini, ba unii clienți chiar intrau și se așezau la masă fără să comande, mâncarea preferată știindu-se deja. Pesemne trec des pe aici. În fine, important e că mi-a venit să râd când am văzut nota: 37 de lei pentru o ciorbă cu ardei și smântână, pâine bineînțeles, un suc acidulat la jumătate, un ciolan cu fasole și o salată de murături asortate.
P. S.: M-am întors cu jumătatea de ciolan la redacție și unul dintre colegii mâncăcioși i-a făcut felul cât a zice ”porc”. Pentru ca a doua zi să îmi scoată ochii că l-a durut stomacul toată noaptea și dimineața și-a petrecut-o în chinuri. Mie mi-a plăcut.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: valea oltului , Popas Km , Miercurea Sibiului
Vizualizari: 29904
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Z
Acum 1 oră
Mda, ipocritii continua cu minciunile
Acum 3 ore
Gen
Acum 3 ore
Eu
Acum 4 ore
Lecx