A câștigat alegerile de două luni, însă și-a dat demisia pentru a pleca în Germania, la muncă. Doctorul Ovidiu Luca a demisionat din funcția de președinte al organizației municipale a PDL Sibiu, după ce a semnat un contract de muncă. ”În momentul de față nu avem lider municipal, pentru că domnul Ovidiu Luca a plecat cu un contract de muncă în străinătate. Și-a dat demisia pentru că nu vroia să țină poziția ocupată și chiar azi vroiam să numim un interimat și vom organiza peste ceva timp alegeri”, a declarat liderul PDL Sibiu, Raluca Turcan, în cadrul emisiunii Raluca și Răzvan, difuzată de postul de televiziune TV Eveniment.
Și în lipsa lui Luca, democrat-liberalii susțin că ar putea avea un candidat la primăria Sibiu, în cazul în care Klaus Johannis va demisiona până la urmă pentru funcția de ministru. ”PDL Sibiu are un candidat pentru Primăria Sibiu. Îl intuiesc și dacă mă gândesc mai bine sunt câțiva oameni care potentați, scoși în evidență și până la urmă sprijiniți în formarea unei echipe din cadrul PDL, dar și cu oameni din afara partidului ar putea să câștige Primăria Sibiului”, a spus Raluca Turcan.
Câte despre doctorul Luca, el va fi membru al PDL diaspora. ”Va fi membru PDL în diaspora. În Germania, aici la noi”, a mai spus Turcan.
Fostul director al Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, Ovidiu Luca, a fost ales la sfârșitul lunii noiembrie 2013 președinte al organizației municipale a PDL Sibiu, după ce a avut în fața contracandidatei sale, Marianei Brunchea, doar 10 voturi în plus.
Sub sloganul ”o nouă generație, o nouă viziune”, Luca își propunea în mandatul ce s-a dovedit a fi foarte scurt ”schimbarea imaginii organizației prin înnoirea echipei, schimbarea percepției populației prin schimbarea modului de a face politică, apropierea de proprii membri, implicarea mai puternică în problemele sibienilor, promovarea membrilor pe principii clare, solide, juste și un dialog cu sibienii pe categorii socio-profesionale”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
R
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
Newman
Acum 3 ore
C