PSD Sibiu mai are un senator, pe lângă Viorel Arcaș. Acesta se numește Sorin Ilieșiu și odată cu el, numărul parlamentarilor social-democrați va ajunge la cinci. Ilieșiu va fi prezentat la începutul acestei săptămâni grupului parlamentar social-democrat. ”Domnul Ilieșiu rămâne în USL”, a anunțat Ioan Cindrea. Senatorul de Sibiu și-a înaintat demisia din PNL după ce Biroul Permanent Național al partidului a propus demiterea lui. Ilieșiu a invocat în scrisoarea de demisie o înțelegere între președintele Traian Băsescu și Crin Antonescu, înțelegere ce a condus inclusiv la demiterea sa.
Până să afle că a plecat la PSD, liderul PNL Sibiu, Mircea Cazan îi recomanda senatorului Sorin Ilieșiu să rămână prieten al Sibiului. ”Dincolo de hotărârea politică a domnului preşedinte Crin Antonescu de excludere a domnului Sorin Ilieşiu din partid, am convingerea că domnul senator va rămâne prietenul nostru, al Sibiului”, susținea Cazan.
Sorin Ilieșiu a fost numit după demisia din PNL drept ”senatorul-dandana” de către colegul său de colegiul, senatorul PDL, Ion Ariton. ”Stilul dandana a fost practicat de senatorul Ilieşiu, odată cu trimiterea lui de la „centru” să candideze, la Sibiu, cu ocazia alegerilor din 2012. La vremea respectivă, ura USL contra preşedintelui Băsescu i-a asigurat victoria în colegiul sibian. De data asta, pe fondul atacurilor furibunde între liderii celor două partide de guvernământ, senatorul Ilieşiu a provocat o nouă dandana în interiorul PNL. Apoi și-a dat demisia din partid. Acum, pentru sibienii care l-au ales, pe lângă pierderea reprezentantului lor liberal, în Parlament, este un prilej bun de meditaţie asupra subiectului. Şi, de ce nu, să recitească modelul său literar din „O scrisoare pierdută”. De altfel, un model valabil în cazul tuturor candidaturilor mai vechi sau viitoare impuse tot de la centru”, a declarat Ariton.
O altă poreclă a primit de la fostul său șef pe linie de partid, Crin Antonescu. Acesta l-a făcut ”nătărău” pe Ilieșiu. Referindu-se la senator, Antonescu a declarat că ”PNL este un partid democrat, dar asta nu înseamnă că orice nătărău poate să spună ce vrea”. Ilieșiu a găsit un răspuns pentru intervenția lui Crin Antonescu: ”Nu mă aşteptam ca preşedintele Senatului României să mă numească “nătărău”, respectiv neghiob, nătâng, gogoman sau dobitoc, pentru ca apoi să dispună excluderea mea - atât ca secretar cât şi ca simplu membru - din Comisia pentru Cultură şi Media, fiind singurul parlamentar doctor în Cinematografie şi Media (Magna cum laude)”.
Sorin Ilieșiu are până acum 11 intervenții în plenul Senatului, a semnat 15 inițiative legislative, a adresat o întrebare și are șase declarații politice. Senatorul este membru în Comisia românilor de pretutindeni și este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Siria, Singapore, Grecia și Elveția.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Viorel Arcaș , Ioan Cindrea , Crin Antonescu , Mircea Cazan , Sorin Ilieșiu , Traian Basescu , Ion Ariton , Senatului României , Biroul Permanent Național , Domnul Ilieșiu
Vizualizari: 422
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Mița
Acum 2 ore
Cristian Sibian
Acum 3 ore
T.
Acum 3 ore
Circu Lati
Acum 3 ore
John Doe