Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Transnistria vrea sa fie anexata la Rusia

Preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis scrisoare preşedintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin, în care solicită examinarea posibilitaţii anexarii Transnistriei la Federaţia Rusă, relateză Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică. Solicitarea intervine în contextul în care locuitorii din peninsula ucraineană Crimeea s-au pronunţat masiv la referendumul de duminică în favoarea alipirii teritoriului la Rusia, iar Moscova a recunoscut independenţa regiunii, în pofida ameninţărilor şi protestelor din partea comunităţii internaţionale, informează Mediafax.
Preşedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, a anunţat în această dimineaţă la Chişinău o conferinţă de presa pe teme "de actualitate", unde se aşteaptă o declaraţie legată de situaţia din regiune, după referendumul din Crimeea şi după ce Rusia a recunoscut independenţa Crimeei. Parlamentul de la Moscova urmează să se pronunţe în această săptămână în legătură cu proiectul de lege propus de deputaţii Partidului Rusia Dreaptă, care prevede facilitarea anexării de noi teritorii la Federaţia Rusă.
Preşedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol a menţionat că proiectul de lege face posibilă doar anexarea Crimeei, dar nu şi a Transnistriei. "Autoritaţile moldoveneşti nu pot fi numite cu siguranţă neefective. Mai mult decât atât, Transnistria ar putea fi nevoită să organizeze un referendum conform legislaţiei moldoveneşti, dar într-o republica separatistă exista o legislaţie proprie. Autoritaţile din Republica Moldova nu au nici o influenţă în Transnistria, care ar putea să se adreseze Rusiei cu rugămintea de a fi anexată", se menţionează în solicitare.
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, emisarul special al Kremlinului în dosarul transnistrean, a avertizat săptămâna trecută în legătură cu încălcarea drepturilor cetăţenilor ruşi din Transnistria, pe fondul crizei din Ucraina.
Foto: Mediafax

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

alzara

Acum 10 ani

Prim negocieri ar trebui sa desprindem remorca ...
Raspunde

iulia

Acum 9 ani

Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! *** care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul \"Info\" la adresa de email: [email protected]
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus