”Ar fi necesara o mansardare ca sa putem functiona mai bine”. Liceul de Arte...

Vom putea parca cu plată în curtea Liceului de Arte? S-a terminat telenovela mutării liceului din centrul istoric? Ce soluții s-au găsit pentru starea proastă a unei părți din sălile de curs în care învață elevii? 

 

Reporter: Am constatat pe propria piele că zilele trecute iar ați pus pe parbrizele mașinilor care parchează în curtea liceului bilețele care informează că nu garantați pentru siguranța  autovehiculelor. Ați luat o decizie clară cu privire la parcarea în curtea școlii?

D. B.: În ceea ce mă privește pe mine, la momentul acesta clădirea școlii este retrocedată Bisericii Evanghelice și este proprietate privată. Pentru că noi folosim spațiul, consider că putem dispune cine să intre cu mașina în curtea școlii și cine să nu intre. Și nu este prima oară când ne punem această problemă. Am gândit să facem o barieră pentru a limita accesul. Dar mai întâi trebuie să cerem acordul proprietarului. Mie mi-ar conveni mai mult dacă aș putea să ajung la o înțelegere cu Biserica și să facem o poartă la intrare pe care să o folosim strict după nevoile noastre.

 

Rep.: Asta înseamnă că nu va mai parca nimeni sau va fi parcare cu plată?

D. B.: Nu, este exclus să facem așa ceva! Nu putem face cu plată. Acum este într-adevăr folosită de mulți șoferi pentru că accesul este liber. N-am putut să zic nimic. Până acum a fost domeniu public, dar de acum înainte a fost scoasă din domeniul public al municipiului și a devenit spațiu privat. Dacă în domeniul public s-a putut intra oricum, chiar dacă era curtea școlii, acum am decis ca mai întâi să punem niște afișe ca lumea să se obișnuiască, este un spațiu privat și trebuie să evite să mai parcheze aici.  Oamenii trebui să-și găsească loc de parcare în altă parte. 

 

Rep.: Ce-i drept... sunt locuri de parcare și în vecinătatea școlii.

D. B.: Sunt, cu plată sau fără, asta nu-i treaba mea. Întotdeauna când intervii cu măsuri abrupte și dure lumea reacționează. Exact cum am pățit data trecută și m-au făcut unii în presă, citez: ”s-a supărat prostul...”. Ok! Am râs de numai.

 

Rep.: Apropo, ați descoperit atunci cine v-a lovit mașina?

D. B.: Nu. Trebuie să mă uit secundă cu secundă la înregistrări, am aici aparatura necesară dar n-am avut timp să stau. Am renunțat.

 

Rep.: Faptul că acum vă preocupați de chestiuni administrative arată că s-au liniștit complet apele cu mutarea școlii?

D. B.: În privința mutării, semnalele pe care le-am primit arată că hotărârea a fost luată. 

 

Rep.: Adică? N-am înțeles. Rămâneți sau nu rămâneți?

D. B.: Deocamdată putem spune că rămânem pe loc și în anul școlar 2014 – 2015. Conform hotărârii comisiei guvernamentale de retrocedare, teoretic rămânem aici până în 2017. Altă noutate legislativă pe această temă cred că a apărut anul trecut și se pare că există posibilitatea de a putea prelungi cu încă cinci ani, dar încă nu am avut timp să ne gândim la aceste aspecte. Noi avem foarte multe activități și concursuri, participăm și la olimpiade, suntem preocupați să atragem bani pentru deplasarea copiilor... Concursurile acestea sunt impuse de minister, dar fără finanțare. Apoi avem și concursurile noastre de nivel național.

 

Rep.: Înțeleg că aveți nevoie de sponsorizări, poate citește cineva interviul și vă ajută.

D. B.: Da avem nevoie de sponsorizări.  Am lucrat anul acesta foarte bine cu Lions  Club, cu persoane private, cu Rotary de asemenea. Încercăm acum cu părinții să finalizăm o asociație astfel încât să nu mai avem probleme cu sponsorizările și să putem colecta și cei 2 la sută din impozit. N-am lucrat până anul acesta cu asociație. Anul acesta am avut norocul să găsim părinți interesați care să facă documentele necesare.

 

Rep.: Apropo de părinți, vă așteptați la o asemenea susținere când s-a pus problema mutării? Credeați că liceul are atâta popularitate în Sibiu?

D. B.: Da. Sincer vă spun. Și din partea părinților mă aștept la aceeași susținere în continuare. Ba chiar mă aștept la mai mult interes ca să putem să le explicăm toate lucrurile care ne interesează și să le răspundem la toate întrebările. Aștept din partea lor întrebări.

 

Rep.: Până vă întreabă ei, mai am eu o întrebare. Cum ați rezolvat problema cu spațiile și sălile de clasă care nu oferă cele mai bune condiții?

D. B.: În 2006 a fost prima tentativă de a accesa un proiect cu finanțare europeană pentru mansardarea clădirii. În anul respectiv, o dată cu acea solicitare, am aflat că suntem o clădire revendicată. Din momentul acela toate eforturile de a atrage fonduri, de orice fel, și de a investi în clădire s-au oprit. Nu avem voie să băgăm bani într-o clădire revendicată. Spre bucuria mea, acum, după toate situațiile în care am fost puși anul acesta, domnii de la Biserica Evanghelică au înțeles și au venit către noi, cam la o lună după ce s-a încheiat toată tevatura, cu dorința de investi în clădire. De la reparații curente, gen electricitate și canalizare, până la mansardarea clădirii. Ar fi necesară o mansardare ca să putem funcționa mai bine.

 

Rep.: Sunteți în relații bune cu Biserica?

D. B.: Da, foarte bune! Am început o corespondență cu reprezentanții Bisericii încă de acum trei ani, în care ne arătam disponibilitatea de rămâne în acest spațiu chiar dacă se realizează retrocedarea și ne oferim să căutăm surse de finanțare pentru reparații. Acest lucru, adică disponibilitatea de a efectua reparații și a aduce îmbunătățiri clădirii, a fost exprimată recent și de reprezentanții Bisericii.

 

Rep.: Nu pot să nu vă întreb. Sunteți un om religios? Adică vă și lasă să rămâneți aici, vor să vă facă și reparații, intenționează să conceapă și un proiect pentru mansardare...

D. B.: Da, sunt un om religios! Nu vreau să mă laud, dar sunt. Chiar dacă mă duc la biserică, nu o fac regulat. Și recunosc, cred!

 

Rep.: Într-un final, credeți că ați luat cea mai bună decizie pentru elevii dumneavoastră?

D. B.: Pentru moment, da! Ca o strategie de viitor... Da!

 

Rep.: Am înțeles.

D. B.: Trebuia să atragem atenția puțin asupra noastră și să facem lumea să se gândească la noi. Noi suntem o minoritate, cei care facem muzică și arte plastice. Suntem o sigură școală, un total de 480 de copii, din totalul de copii care sunt instituționalizați în învățământul de stat. Aproximativ, la nivelul județului, sunt în jur de 60.000 de elevi. Hai să zicem 500 de copii care învață artele, din 60.000. Cât înseamnă asta? Unu la sută? O minoritate e mult spus. Și noi suntem cei care promovăm actul artistic. Nu neapărat toți absolvenții noștri se duc la Academia de Arte sau cea de Muzică, însă ei sunt cei care promovează arta în familia lor, în cercul lor de prieteni, în societate.