Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat miercuri în localitățile Copșa Mică, Târnăvioara, Valea Viilor și Motiș
Pentru efectuarea unor lucrări specifice în sistemul de transport a gazelor naturale de către compania Transgaz S.A., E.ON Gaz Distribuție este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale în localitățile Copșa Mică, Târnăvioara, Valea Viilor și Motiș din județul Sibiu, în cursul zilei de miercuri, 23 aprilie a.c., începând cu ora 09.00.
Reluarea serviciului de distribuție a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 18.00.
”Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al E.ON Gaz Distribuție la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Romtelecom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie)”, au comunicat reprezentanții E.ON Gaz.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Valea Viilor , Copșa Mică , On Gaz Distribuție
Vizualizari: 303
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
V.
Acum 11 ore
Coste s
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Sibian