Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

Al treilea vot pentru Europa

Duminică, sibienii au votat pentru a treia oară pentru europarlamentarii care ne vor reprezenta în Parlamentul European. Dacă în 2007, la primele alegeri europarlamentare au mers la urne 28,3% dintre sibienii cu drept de vot , adică 103.715 de persoane, doi ani mai târziu, când s-au organizat din nou alegeri Europene, pentru un mandat întreg de cinci ani, au venit și mai puțini la vot: 21,19%, 78.864 de persoane. 
 
În 2007, sibienii au votat masiv pentru PDL, democrații obținând atunci 36,13% din totalul voturilor exprimate. Social-democrații obțineau în județ 18,77%, în timp ce PNL avea un scor de 12,77%, iar PLD, proaspătul partid format de Theodor Stolojan obținea 12,39%.
În 2009, democrat-liberalii pierdeau teren, iar PSD, alături de PC își revenea în opoziție. PDL a obținut în 2009, în Sibiu, 33,93%, în timp ce Alianța eșectorală PSD+PC avea 32,06%. PNL a avut în urmă cu cinci ani 13,04%, iar PRM – 8,12%. Elena Băsescu, în calitate de candidat independent obținea în 2009, în județul Sibiu 5,94%.
 
Liderii politici locali au declarat la ieșire ade la vot că au pus ștampila pentru binele comun, pentru interesul general și pentru Europa. Vicepreşedintele PDL, deputatul Raluca Turcan, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat ”candidaţii care pot să militeze şi să se implice activ pentru binele României”. ”Candidaţii pentru care eu am votat sunt bine ancoraţi în realităţile sibiene, cunosc aşteptările şi specificul Sibiului şi în acelaşi timp pot să militeze şi să se implice activ pentru binele României. Am votat pentru o echipă care poate să asigure reprezentarea şi susţinerea intereselor economice ale României şi în acelaşi timp pentru o justiţie corectă şi pentru sprijin pentru toţi cei care au nevoie de suportul Uniunii Europene”, a spus Raluca Turcan, citată de Agerpres.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Ioan Cindrea, lider judeţean al Partidului Social Democrat (PSD), speră că sibienii vor merge duminică să voteze. ”Am votat cu încredere că acolo, la Bruxelles, în Parlamentul European, candidații ne vor reprezenta cu onoare și că vor reprezenta cu adevărat interesele românilor acolo. Sper ca prezența la vot să fie cât mai bună. În mod normal într-o democrație este un drept câștigat, am intrat în Uniunea Europeană și trebuie să fim conștienți că prin votul nostru trimitem acolo oameni care ne pot reprezenta și nu critica apoi.”Prim-vicepreședintele PNL, Klaus Johannis a declarat la rândul său că a votat cu cea mai bună echipă. "Am votat pentru România europeană şi, dacă m-aţi întreba cu cine am votat, cred că este self-evident, cu cea mai bună, cea mai competentă echipă”, a declarat Johannis, la ieşirea din secţia de votare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus