Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Antonescu ii face "culoar" lui Johannis: Renunt!

Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a anunţat, sâmbătă, că nu va candida la Preşedinţia României şi că pune capăt şi interimatului pe care îl are la conducerea acestei formaţiuni politice.  Antonescu și-a motivat decizia privind-o ca un pas spre urgentarea realizării proiectului de unificare al forțelor de dreapta. El a afirmat, într-o conferință de presă, că a decis să pună capăt interimatului său la șefia PNL, astfel că cel mai probabil, președinte interimar al partidului, dar și posibil candidat la prezidențiale va fi Klaus Johannis. "Știu că sunt cel mai puternic candidat pe care dreapta l-ar putea avea, am forța, personalitatea, conturul, experiența politică necesară, ideile, viziunea și capcacitaitea de a lupta pentru ca la toamnă PSD-ul să nu pună mâna pe președinția României. (...) Anunț intenția de a nu candida la președinția României și să demarăm numirea unui candidat care să fie acceptat mai ușor de orice înseamnă politică de dreapta, de tot ce înseamnă presa de dreapta", a declarat Antonescu sâmbătă, citat de hotnews.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

27 comentarii

sibian

Acum 11 ani

Era logic, era de asteptat, dar acuma o sa urmeze in presa centrala si dezvaluiri incomode privitoare la Iohannis. Pana acuma a fost lasat in pace.
Raspunde

Werner

Acum 11 ani

Saracul Johannis in ce s-a bagat :(
Raspunde

Julius

Acum 11 ani

Eu cu Johannis nu votez în veci cât timp stă la braț cu băsău. Cu tot respectul, dar în preajma unor oameni toxici nu poți decât să te otrăvești inhalând aer toxic.
Raspunde

pol

Acum 11 ani

***dantomozei.ro/2014/05/21/pentrul-ca-trebuie-sa-stim-adevarul-despre-onestul-si-bunul-primar-klaus-verner-iohannis-prim-vicepresedintele-pnl/
Raspunde

pol

Acum 11 ani

***dantomozei.ro/2014/05/21/pentrul-ca-trebuie-sa-stim-adevarul-despre-onestul-si-bunul-primar-klaus-verner-iohannis-prim-vicepresedintele-pnl/
Raspunde

Toby

Acum 11 ani

Cine e basau?
Raspunde

ha ha ha

Acum 11 ani

Turcan si Brunchea colegi CU sasu?
Raspunde

un sas

Acum 11 ani

Stai sa vedeti daca il accepta pnl-istii. Credeti ca la aia le convine sa apara unul de 6 luni in partid si sa creasca in astea cati altii in 20 de ani. Plus ca moldova, oltenia si muntenia sunt foarte reticente daca apare johannis candidat. Ori el ori kelemen hunor nu e diferenta.Apoi cum ati scris si voi asteptati-va la dezvaluiri senzationale despre misculatiile si manevrele lui johannis. O sa se retraga ca stolojan pt. ca e santajabil. La fel s-a intamplat si cu antonescu. doar un prost nu vede. astia sunt scursura societatii. asa-zisii politicieni romani. ce tirada se va prni pe klausu\' incepand de la afacerile si banii spalati impreuna cu guttmann. apoi chiriac etc....
Raspunde

sibian

Acum 11 ani

Amandoi sunt niste naivi care au cazut neasteptat de usor in capcana lui Basescu. Au pierdut si electoratul pe care-l aveau. Cine-i mai voteaza daca fac pact cu Basescu ?
Raspunde

iom

Acum 11 ani

pnl-ul e gata. adevarul ca merita, la ce prost e antonescu si la cat de naiv e iohannis merita disparitia. pe dreapta vor ramane doar leprele pro basescu.
Raspunde

@9

Acum 11 ani

Daca ti-as spune ca regimul comunist a fost condamnat ca si regim criminal doar in \"domnia\" lui basescu ? Daca ti-as zice ca in perioada de cotroceni a lui basescu au intrat la puscarie oameni intangibili in perioadele psd-ului ? Daca ti-as zice ca dai bani la petrom pentru benzina din tara ta care ajung la austrieci. Petrom ,vandut de nastase la ~9% din pretul estimat? Tara de idioti , x-factoristi, bucatari, voci ale romaniei si megastaruri , mi-e sila ...
Raspunde

@11

Acum 11 ani

Deșteptule,justiția asta a noastră,dacă tot se vrea echidistantă și nu servilă clanului băsescu,de ce nu bagă la răcoare și baroni pdl-iști care între 2004-2012 au făcut un jaf inimaginabil și au îndatorat România cu multe zeci de miliarde de euro?ia răspunde lingăule!!!
Raspunde

@12

Acum 11 ani

Stimata loaza, agaricii basescului au ciordit acoperiti de legile strambe facute de psd+udmr+pnl+pdl+plmia care vrei tu. Agaricii basescului sunt fratii hrebengiucului, dan_ioan_popescului, patriciului etc, adica niste ciorditori meseriasi, nu fomisti ca nastase et comp. Sa-i ia dreaq pe toti, si tu tine-i bine de mana. Hai beși că puți.
Raspunde

@13

Acum 11 ani

Să te frec în gură martalogule....hai bâștttt la somn losere!!!!!!!
Raspunde

@14

Acum 11 ani

cel mai bine e s-o freci pe mumă-ta sub limbă ca să te calmezi, apoi poți să i-o tragi și sub pleoape. filmează și bagă pe youtube ciumpalacule.
Raspunde

@15

Acum 11 ani

Și dacă maică-ta e amanta mea boule ce mai zici....mă suugi și tu gibonule???
Raspunde

abureala

Acum 11 ani

ba va dat ,antonescu o lectie de demnitate ,acum s-a vedem ce subiect mai da antenele si romania tv ca nu se scula bine si in loc de buna -dimineata ,sloganiu era cind se rupe usl di dupa ce au adus planu la indeplinre prin tata socru [sirbu] acest sforar din umbra lau tocat pina lau scos din lupta politica cu psd ,ba cu johannis va fi mai greu ,deja astia de ghita [securistu ]tv au invitat la o emuisiune de intoxicarea pensionarilor o soldoveanca din spania pregatita sa-l atace pe johannis desi acolo se mani***de pensii ba vau sucit mintile ,trezitiva si votati ,cu doua miini ,johannis daca vreti s-a fim bagati in seama ca cetateni europeni de prim rang ,daca nu tot rudele foarte sarace ale europei vom fi ,trebuie scapat de clanurile mafiote zise politice sunt toti niste corupti ,s-au nu se vede ,ba ce nu va spune psd ca de la 1 iulie va scumpeste gazu cu 3 procente si electricitatea cu 2 procente si faceti un calcul ca ce va dat cu virful unghilor va luat cu 3 miini ,ba oilor indexarea pensilor a facuto ,pnl .prin ministru ,mariana cimpeanu ,ba nu am votat niciodata cu basescu dar avea dreptate nu va mai uitati la antene ,ba sifonarilor de la antena 3 voi nu observati cum perfidu ponta scapa de rechini batrini din psd +seful vostru scoate castanele din foc cu mina voastra ,asa zbiera si nastase 9 case si uite la pripon si jelit perfid de elevu lui [ponta urmeazaupa serviciul de manipulare a creierilor si uite asa impusca 2 iepuri deodata voi lati ridicat si seful vostru la puscarie ,cautativa joburi de linguseala si pupimncurism ca la servici este greu ,acolo la gargara si intoxicare ,ba trezitiva si votati ,johannis ca nu este de glumit mor oameni de foame,mai uitativa si in juru vostru suntem pe ultimu loc la toate relele din europa ,cei mai bolnavi ,cei mai saraci cele mai putine locuri de munca ,noroc cu ,tarile vestice ca aveam somaj cu 3 cifre trezitiva ca viitoru copiilor vostri este in pericol s-au nu vedeti la nivel de sibiu cum neau invadat sudisti ,astia au facut scoru mare la europarlamentare ca sibieni scirbiti de minciunile lor dar un rau mare ba va decidde soarta alti si dupa ijurati la ei toata ziua si vind ajungeti la cabina de vot tot pe ei ii votati
Raspunde

alzara

Acum 11 ani

\"Omul dreptei \"- Basesecu a spart in asa masura \"dreapta \" non -liberala incat au participat la alegeri 5 partide : pdl, pmp, fc, nr, pnt -cd. Insumate, acestea au adunat in Sibiu 28% .PSD -31%, PNL -18. \"Somnorosul \"si \"sasul \" au jucat perfect si aritmetic, il lasã in urmã pe Ponta, l -au izolat pe basescu, au scapat si de liberalii infezirabili. Mai au ceva de curatat dupa unire. Succes, Johannis, poti intra in Istorie pe poarta mare a transformarii Romaniei. Antonescu nu va parasi politica :mai are multe de spus si, dupa cum vedem, de facut.
Raspunde

@17

Acum 11 ani

Lasă-te de politică și de lingușeală ieftină pe lângă Chiolhannis,că tot un aurolac analfabet ruupt în cuur și mort de foame o să rămâi pe veci,mai bine învață dracu să scrii corect,că de atâta amar de timp de când ești slugoiul sasului ne-ai făcut de râs pe noi,sibienii în ultimul hal panaramă[email protected]ște-te,până nu e prea târziu băi liberal de carton...nu mai visa cai verzi pe pereți,tare mi-e frică să nu dea drumul băieții la dosarele de corupție ale lui klaus-giratoriu...atunci să vezi breaking-news-uri peste tot!!
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

19, Băi, ție nu ți-e rușine să dai lecții de gramatică, agramatule, vezi-ți bârna din ochi înainte de a arunca cu scobitori în alții.
Raspunde

un bucurestean

Acum 11 ani

Votati Johannis oriunde ar candida tampitilor! Ca daca nu era el, in Sibiu si acum se manca branza pe patura la curmatura...El a adus orasul la nivelul la care este, asa ca nu va mai erijati analisti politici ai vrejului de fasole...ca fara Johannis si fara investitiile straine cu atatea locuri de munca...erati toti la capsuni in Spania! Ignorantilor si nerecunoscatorilor!
Raspunde

@jose-ph

Acum 11 ani

Trimite-ti echipa de postaci la scoala.Agramati sunt peste tot,dar ai tai sunt campioni mondiali. PS: Nu m-ar mira sa le scrii chiar tu discursurile. :))
Raspunde

joseph

Acum 11 ani

Băi, fraiere, ai mei au haz, ai voștri sunt doar ridicoli!
Raspunde

@jose-ph

Acum 11 ani

Observ ca suferi de sindromul privitului in oglinda in timp ce scrii despre tine,asta spune mult.Tine-o tot asa,in (_!_)ind vei ajunge pe o lista de partid,asta daca nu esti deja.
Raspunde

Victor Ponta

Acum 11 ani

Votam Elena Udrea pentru ca este o lady a politicii romanesti, nu este corupta, n-a furat bani, este indragostita de Sibiu, iubeste Sibienii, a ajutat la constructia autostrazii, este frumoasa, are o inima mare, iubeste Sibiul foarte mult, are poze pe facebook cu Sibiul, a declarat ca \"brasovenii sunt prosti rau\", oltenii sunt melteni, handicapatii de Alba si Hunedoara vin la cersit in Sibiu. VOTAM ELENA UDREA, PMP
Raspunde

lol

Acum 11 ani

Loooooool
Raspunde

@25VICTOR VIOREL POANTEA

Acum 11 ani

Greșit amice,lenuța udrea șoldoveanca are două inimi(hooters)mari,nu doar una,în rest te încadrezi conform comm-ului tău în patologicul băieților ”veseli”de pe Bagdasar...deci votați PMP(PRAMATII MOOISTE PENALE):))))))))LOL!!!!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus