Viata "junilor": “Pentru mine e o onoare sa fiu intr-un ansamblu care reprezinta cu mandrie tara"

Anul acesta Junii Sibiului, aniversează 70 de ani de la înființare, iar ansamblul sărbătoreşte cu şi mai multe spectacole, de care se vor bucura români din toată lumea. Şi pentru că probabil nu e sibian care să nu-i fi văzut măcar o dată jucând, săptămâna acesta continuăm seria articolelor care îşi propun să prezinte cititorilor o parte dintre dansatorii de la Junii Sibiului.

 

Cel mai vechi dansator al generaţie actuale

 

Aura şi Florin Dragotă dansează la Junii de 22, respectiv de 17 ani. “Cum am ajuns eu să dansez? Păi au fost norocul şi soarta! Eu am fost coleg în şcoala generală cu doamna Silvia Macrea şi cred că într-un fel de acolo a pornit. Pe atunci nu bănuiam noi că eu o să ajung dansator şi doamna Macrea se va ocupa de ansamblu. Dar uite aşa am început să joc şi în scurt timp dansul a devenit hobby şi apoi o meserie. Eu am avut norocul să prind şi generaţia veche şi sunt multe poveşti frumoase crescute şi trăite aici, în familia Junii”, îşi aminteşte nostalgic Florin.

Alături, în viaţa de famile şi pe scenă, îi este soţia, Aura. Şi ea a venit la Junii de la Pepiniera Junilor, iar dragostea pentru dans “a crescut ca şi dragostea pentru soţul meu, iar acum ne bucurăm împreună nu doar de spectacole, ci şi de fetiţa noastră de cinci anişori”. “Eu am făcut şi şcoala sanitară şi am zis că dansez câţiva ani după care o să practic ca şi asistentă. Dar nu am mai renunţat la dans şi nu îmi pare rău nici de faptul că am făcut şcoala pentru că cunoştinţele acumulate mi-au folosit în viaţă, iar la Junii simt că e locul potrivit, e ceea ce mă împlineşte”, povesteşte şi Aura.

 

 “Şi dacă eşti trist tot trebuie să urci pe scenă şi să zâmbeşti”

 

Şi Ioan Toader se numără printre cei mai vechi membri ai Junilor. A dansat la început în ansamblul Independenţa, apoi de acolo, în urmă cu 20 de ani, a venit la Junii. “Am venit aici, am dat examen şi de atunci dansez la Junii. Pentru mine e o onoare să fiu într-un ansamblu care reprezintă cu mândrie ţara. Multă lume mă întreabă dacă nu sunt obositoare deplasările, dacă efortul fizic nu e prea mare, dar când faci cu pasiune ceva atunci ţi se pare uşor. Au venit multe persoane pe la ansamblu ca să danseze, au stat o lună două şi gata, au plecat. De ce? Pentru că aici trebuie să investeşti mult, să înţelegi că trebuie să pui dansul pe primul loc. În plus se întâmplă evenimente triste în viaţa fiecăruia, Doamne fereşte îţi moare o rudă, dar după două zile ai spectacol şi urci pe scenă, îţi faci treaba şi zâmbesti, căci publicul nu  trebuie decât să simtă bucuria şi frumuseţea jocului”, spune Ioan Toader. 

Ciprian Barb a început să danseze de la 9 ani şi îşi aminteşte “mereu cu drag, cum am învăţat primii paşi de la doamna Silvia, mama managerului nostru, doamna Silvia Macrea”. După ce a  activat la Ceata Junilor, în 1994 a plecat la Baia Mare la ansamblul Transilvania, iar în 2006 a revenit la Sibiu, în familia Junilor. “Am fost plecat din ţară şi când m-am întors îmi era un dor să joc, aşa că am venit aici. De un timp, pe lângă activitatea de la ansamblu, cu prietena mea, Livia Tarcea, instruim şi copiii de la Tălmaciu, avem acolo program de două ori pe săptămână. Sunt copii foarte talentaţi. Iar asta, pe mine cel puţin, mă face să dansez cu mai multă încredere şi mai multă relaxare, că ştiu că vine cineva din spate să ducă tradiţia jocului mai departe”, povesteşte Ciprian.