Sâmbătă,
15.06.2024
Partial Noros
Acum
13°C

Muzeul Brukenthal anunta patru expozitii in prima saptamana din iulie

Muzeul Naţional Brukenthal le oferă sibienilor patru motive în plus pentru a trece pragul muzeului, după ce a anunţat că săptămâna aceasta va aduce în faţa publicului alte patru expoziţii.

Prima este „Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc în imagini (perioada 2008-2012)”. În perioada 1-13 iulie 2014, în curtea principală a Muzeului de Istorie Casa Altemberger, este deschisă pentru public expoziţia organizată de Asociaţia Maghiarilor din Sibiu – HID cu spijinul Centrului Cultural Judeţean Harghita, sub egida Muzeului Naţional Brukenthal, dedicată Festivalului de Muzica Veche de la Miercurea Ciuc.

Exponatele prezintă formaţiile de muzică veche care au urcat pe scena celui mai vechi festival de gen din România, care a luat fiinţă în 1980 din iniţiativa ansamblurilor Barozda şi Kájoni. Din 2008 festivalul este membru al Reţelei Festivalurilor de Muzică Veche din Europa, cu sediul în Lion. Fondatorii şi organizatorii expoziţiei de azi consideră muzica veche creaţia muzicală a epocilor trecute – medievale, renascentiste şi baroce – interpretată pe instrumente de epocă, respectiv copiile lor moderne, în manieră istorică.

„Calfe călătoare de ieri şi de azi„ este cea de-a doua expoziţie care va putea fi vizitată în Sălile de Expoziţii Temporare, în perioada 2 iulie – 3 august. Prin expoziţie se aduc în faţa vizitatorilor obiecte de identificare şi produse ale calfelor şi frăţiilor de calfe care surprind modul de organizare şi activitatea calfelor până la desfiinţarea breslelor în anul 1872 şi transformarea lor în cooperative meşteşugăreşti. Un al doilea segment al expoziţiei este dedicat calfelor de azi, prezente în fiecare an în lunile iulie-septembrie în oraşul nostru. Primele trei calfe ale secolului XXI au ajuns la Sibiu în anul 2002, fiind privite, datorită vestimentaţiei specifice, ca nişte personaje venite din alte timpuri. Prin colaborarea şi cu sprijinul Parohiei Evanghelice C.A., care a oferit actuala Casă a Calfelor, calfele găseau la Sibiu găzduire şi susţinere. Din anul 2007, când primele ateliere ale calfelor au fost deschise în curtea Muzeului de Istorie - Casa Altemberger, acestea se întâlnesc anual pe strada Cetăţii animând prin activitatea lor zona turnurilor întreţinute şi apărate în Evul Mediu de bresle.

„Vasile Dobrian. Ipostaze” este cea de-a treia expoziţie care poate fi vizitată Palatul Brukenthal, Cabinetul de stampe şi desene, din 3 iulie, până la sfârşitul lui august. Vasile Dobrian (1912-1999) este un artist originar din Rod, comuna Tilişca, judeţul Sibiu.

Vasile Dobrian a colaborat în perioada interbelică şi la ilustrarea unor ziare şi reviste cu orientare de stânga şi a fost unul dintre membri fondatori ai „Grupului Grafic”, activ la Bucureşti prin expoziţii şi publicaţii, între anii 1939-1947. Creaţia lui Vasile Dobrian cuprinde grafică militantă, peisaj şi natură statică, realizate în tehnica xilogravurii şi a linogravurii imprimate în culori.

În colecţia Cabinetului de stampe şi desene al Muzeului Naţional Brukenthal sunt 71 de stampe semnate de Vasile Dobrian, expoziţia incluzând 23 de xilogravuri şi linogravuri imprimate în culori de artistul însuşi, într-o modalitate tehnică specifică. Prezent în arta românească timp de şase decenii, Vasile Dobrian a parcurs în creaţia sa plastică drumul de la expresionism, spre cubism şi abstracţionism.

Ultima expoziţie - „AXIS MUNDI #2”, a lui Darie Dup va fi vernisată în 4 iulie, la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal.

„În expoziţia „Axis Mundi” este vorba pe deoparte de o temă socială, care ţine de ecologie şi de distrugerea patrimoniului silvic, iar pe de altă parte de o temă care ţine de morală, de conştiinţa individuală. Sunt lucruri din viaţa noastră la care suntem atât martori cât şi făptaşi”, spun organizatorii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus