Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
21°C

Nationala Romaniei joaca trei meciuri amicale la Sibiu. Sala "Transilvania" gazduieste partidele din weekend

Echipa Națională de baschet masculin a României va disputa la Sibiu, ȋntre zilele de 25 și 27 iulie, un turneu amical internațional ȋmpotriva reprezentativelor Elveției, Olandei și Tunisiei.

"Tricolorii" ȋși continuă astfel seria de amicale, ȋn perspectiva campaniei de calificare la EuroBasket 2015. Lotul național revine ȋn Sibiu, după ce a fost prezent ȋn Macedonia la un alt turneu de verificare. Rezultatele nu au fost cele scontate, naționala ȋnclinându-se ȋn fața Georgiei (71-83), Macedoniei (56-75) și Austriei (67-76), ȋnsă, moralul "tricolorilor" a rămas intact. "Meciurile din Macedonia nu au fost cele mai reușite, din prisma rezultatelor, dar au fost partide cu importanță majoră ȋn dezvoltarea jocului nostru. Moralul nostru nu a fost afectat deloc, au fost și rămân doar meciuri de pregătire", a declarat Octavian Popa Calotă, singurul jucător convocat de la CSU Atlassib Sibiu.

Turneul amical de la Sibiu, ȋn care echipa națională va da piept cu Elveția, Olanda și Tunisia, va fi găzduit de Sala "Transilvania" din Sibiu. Meciurile vor fi spectaculoase, având ȋn vedere că naționala Tunisiei se află ȋn primele 20 de echipe ale lumii, iar ȋn reprezentativa Elveției se așteaptă să fie prezent și jucătorul din NBA, Thabo Sefolosha, legitimat la Atlanta Hawks. "Turneul de la Sibiu va fi unul interesant, disputat ȋn compania unor echipe cu renume. Este un alt test pentru noi, un bun prilej să vedem unde ne aflăm cu pregătirea, ȋn momentul de față", a mai spus Popa Calotă.

După acest turneu, lotul național se va deplasa ȋn Bulgaria pentru ultimele două jocuri de verificare, ȋn dauna echipei gazdă, respectiv cea a Danemarcei.

 

 

Sursă foto: www.sptfm.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

2 comentarii

rosu

Acum 11 ani

Asa se mai popularizeaza patranjelu´, telina si branza romaneasca si in alte tari. Ca doar piata \"traditionala\" acolo-i.
Raspunde

Tavi

Acum 11 ani

Domnilor de la conducerea ziarului nu realizati ca cel ce scrie articolul este nepregătite profesional si limitat mintal?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus