Miercuri,
09.10.2024
Innorat
Acum
21°C

Noi cetateni de onoare ai judetului: Oprean, Bondrea, Olaru si Barsan

Consilierii județeni vor avea de votat în ședința de joi proiectele de hotărâri pentru acordarea a patru noi titluri de Cetățean de onoare al județului, distincție înființată în primăvara anului trecut. Potrivit ordinii de zi a ședinței de joi, sunt propuși pentru a primi această distincție Constantin Oprean, președintele senatului Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Ioan Bondrea, rectorul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, Valeriu Ion Olaru, fostul director general al CNM Astra, și Ghiță Bârsan, comandantul Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Până acum, consilierii județeni au aprobat acordarea acestui titlu pentru șase personalități ale județului.
”Titlul de Cetățean de onoare al Județului Sibiu se conferă persoanelor care, prin activitatea desfășurată, și-au adus o contribuție deosebită la promovarea prestigiului Județului Sibiu pe plan național și internațional”, se arată în preambulul celor patru proiecte de hotărâre.
În cazul lui Constantin Oprean, raportul de specialitate ce însoțește proiectul de hotărâre amintește, printre altele, că ”a desfășurat o bogată activitate didactică și științifică materializată în peste 400 de lucrări științifice publicate la nivel național și internațional. Este autorul a peste 47 de invenții și a publicat un număr de 46 de cărți și monografii”.
Tot pentru ”contribuția deosebită la promovarea prestigiului Județului Sibiu, precum și pentru bogata activitate științifică și didactică universitară” este propus pentru titlu și actualul rector al ULBS, Ioan Bondrea. ”De-a lungul timpului s-a remarcat printr-o bogată activitate educațională, dedicându-și cea mai mare parte a activității sale învățământului superior, fiind apreciat atât de cadrele didactice, de studenți, dar și de instituții academice naționale și internaționale. Astfel, dl. prof. univ. dr. Ioan Bondrea este vicepreședinte al University Network of the European Capitals of Culture, 2013, vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România etc.”, se arată în raportul de specialitate, în cazul rectorului ULBS.

Olaru: ”pentru bogata activitate desfășurată în domeniul restaurării patrimoniului cultural național”

Fostul director al CNM Astra, în prezent director general adjunct, Valeriu Olaru este propus pentru titlul de Cetățean de onoare al județului ”pentru bogata activitate desfășurată în domeniul restaurării patrimoniului cultural național”.
”Experiența profesională a domnului Olaru se înscrie, în totalitate, în domeniul cultural, unde a ocupat funcții de specialitate și de management pe parcursul a peste patru decenii”, arată reprezentanții CJ, care amintesc de cursurile de perfecționare urmate de Olaru la Roma, Florența și Veneția. Olaru este doctor în istorie al ULBS, elaborând o teză despre mobilierul pictat transilvănean.
În fine, Ghiță Bârsan este propus pentru titlul în discuție ”pentru bogata activitate desfășurată în domeniul învățământului superior militar”.
”Roadele îndelungatei sale activități științifice se oglindesc în multe lucrări de specialitate, cărții, studii și articole. A scris peste 30 de cărți, cursuri și culegeri de probleme, mai mult de 120 de studii, articole și comunicări științifice publicate în revistele și volumele unor manifestări științifice interne și internaționale”, arată reprezentanții CJ Sibiu.
Până în prezent, titlul de Cetățean de onoare al județului Sibiu a mai fost acordat pentru Ion Besoiu, Lucreția Ciobanu, Corneliu Bucur, Nicolae Nan, Mircea Păcurariu și Iacob Cătoiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

6 comentarii

vasiladi

Acum 10 ani

ce facilitati(scutiri)au cetatenii de onoare?
Raspunde

anca

Acum 10 ani

De ce nu va ganditi si la o mandrie a Sibiului: WOLF von AICHELBURG ?
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Dragă Anca, ăia despre care se face referire articol sunt niște papagali jalnici, care primesc un titlu la fel de penibil, \"cetățean de onoare al județului\" care este un titlu politic, nicidecum meritoriu, și care încearcă să răsplătească niște fapte de tip mafiot. A nu se confunda cu titlul de \"cetățean de onoare al orașului Sibiu\" care este cu totul altceva.
Raspunde

Către Joseph

Acum 10 ani

Aveți dreptate. Pe de altă parte, cum poți să-i dai titlul unui abuziv dovedit ca Oprean, murdar din cap până în picioare, poreclit „rectorul penal”, sau lui Bondrea, care nu s-a ilustrat prin nimic și care privește nedumerit și neputincios declinul Universității? Interesele d-lui Cindrea...
Raspunde

profesor

Acum 10 ani

Mercenarii presei sibiene Alin B.si Traian D.pe unde sunteti, nu ati citit ziarul vostru sau ati uitat de Oprean, de lupta voastra ?!
Raspunde

gogu

Acum 10 ani

Dl. Bondrea incearca sa salveze universitatea sibiana! Cine e de vina ca s-au infiintat o gramada de specializari nr. de studenti este egal cu cel de pdofesori! Niciun student cu taxa pt. ca specializarea nu e rentabila...Dl. Bondrea incearca sa faca ordine...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus