Joi,
19.09.2024
Partial Noros
Acum
15°C

"Razboiul religiilor". Biserica Evanghelica ii raspunde lui Ponta: Suntem o biserica istorica, veche, renumita

Kilian Dörr, prim-preot al Parohiei Evanghelice de Confesiune Augustană din Sibiu îi transmite premierului Victor Ponta că marea majoritate a credincioșilor din Germania, Austria, Elveția aparțin bisericii Evanchelice și că nu este vorba de un ”cult neoprotestant, venit din America”. „Domnul Klaus Johannis este membru în parohia noastră şi este evanghelic lutheran, după confesiunea augustană, confesiune care este din 1530. Este Biserica Lutherană, după reforma lui Martin Luther. În 2017, sărbătorim 500 de ani de la această reformă, o amplă mişcare. Este unul dintre cultele protestante, cum sunt reformaţii sau unitarienii. Face parte din cele 18 culte recunoscute în România. E o biserică istorică. Cea mai veche biserică din Sibiu este biserica noastră, care a fost ridicată în 1310. Atunci a fost catolică, dar s-au despărţit de Biserica Catolică prin ampla mişcare de reformă din secolul 16. Au vrut de fapt să reformeze Biserica Catolică, dar cum nu a ieşit aşa cum au vrut s-au despărţit de această biserică. Biserica Evanghelică din Germania este cea mai mare biserică de acolo. La fel şi în Austria, Elveţia. În ţările nordice, aceste biserici sunt biserici de stat, cu milioane de membri. Deci nu e vorba de un cult neoprotestant, venit din America. E o biserică istorică, veche, renumită”, a declarat Kilian Dörr, pentru site-ul stiripesurse.ro.
În urmă cu o săptămână, Victor Ponta aducea în discuţie, într-un interviu la Adevărul Live, apartenenţa religioasă a lui Klaus Johannis. Premierul declara: „Nu e nimic rău că e neoprotestant, dar eu sunt ortodox.” Ponta declara că nu va folosi în campanie această temă şi, în acelaşi timp, juca subtil cartea religiei. Totuşi, Klaus Johannis nu este membru al unui cult neoprotestant, ci al uneia dintre cele mai vechi biserici protestante. 
Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România are aceeaşi doctrină ca Biserica Evanghelică Lutherană din România. Diferenţa constă în faptul că prima este formată mai ales din etnici germani, iar cea de-a doua din etnici maghiari şi slovaci.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

70 comentarii

...

Acum 10 ani

de la ce sa te si astepti de la prostanacul de ponta...
Raspunde

@@@

Acum 10 ani

Bine, frate Killian, am inteles!
Raspunde

ana

Acum 10 ani

nu numai ca face pe prostu ponta, dar e de rea credință. Sa fereasca D-zeu să fie presedintele țării.
Raspunde

jesuila

Acum 10 ani

din cate stiu eu si se poate si verifica Iohannis este catolic , in fiecare duminica de la ora 10 dimineata participa impreuna cu sotia la slujbele din biserica catolica din Piata mare...cat despre afirmatia lui micky mouse ,cred ca e ortodox doar ...in campania electorala
Raspunde

Macovei Presedinte!

Acum 10 ani

Monica Macovei Presedinte! Alaturi de Elena Udrea, Raluca Turcan, Catalin Predoiu si multi altii, indrumati desigur de cel mai onest si mai vertical Presedinte, Dl Traian Basescu, sunteti singurii care ne puteti scapa de ciuma rosie, de baronii locali si de marlanii care vor sa puna mana pe tara si pe justitie! Va rugam reveniti si nu ii lasati sa ne oropseasca. Doar B1 TV ar trebui lasat de CNA sa emita in Romania, sunt singurii care spun adevarul. Restul-la puscarie cu ei. Forza PMP si PDL!
Raspunde

Alex

Acum 10 ani

***www.gandul.info/politica/mandrii-romani-ai-lui-victor-ponta-isi-explica-de-ce-iohannis-este-un-pericol-una-e-sa-te-nasca-ma-ta-in-alta-tara-alta-e-sa-vii-aici-si-iei-cetatenie-13006126 Cel mai bun articol pe tema asta, aici se vede majoritatea votantilor lui ponta.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Un răspuns pe măsură insinuării, adică inutil și insiduos la rându-i. Și dacă Iohannis aparținea unui cult venit din America, care era problema? A ajuns religia să fie un criteriu în selecția președintelui? De când?
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Cred ca se face o confuzie din partea REDACTIEI: [...]Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România are aceeaşi doctrină ca Biserica Evanghelică Lutherană din România. Diferenţa constă în faptul că prima este formată mai ales din etnici germani, iar cea de-a doua din etnici maghiari şi slovaci.[....] De fapt e vorba la a doua de Biserica REFORMATA CALVINA.....Cele in text enumerate sunt de fapt una si aceeasi...LUTHERANA C.A. (Confessio Augustana= german: A.B. Augsburger Bekenntnis)....
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”___Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”. ___ 217 comentarii 86331 afişări Home Politica Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie” de Cristian ANDREI Publicat la: 31.07.2014 07:32 Ultima actualizare: 31.07.2014 15:41 Share On Facebook Twitter Share on G+ Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”. 00:00 00:00 217 Comentează 11 Email Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla Pesediştii reuniţi la Consiliul Naţional d la Craiova nu au prea multe să-i reproşeze prezidenţiabilului Klaus Iohannis, dar ştiu sigur că nu îl pot vota pe acesta deoarece „nu este român”. - „Nu are nume românesc”, sare ca ars un oltean pesedist.__ 217 comentarii 86331 afişări Home Politica Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie” de Cristian ANDREI Publicat la: 31.07.2014 07:32 Ultima actualizare: 31.07.2014 15:41 Share On Facebook Twitter Share on G+ Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”. 00:00 00:00 217 Comentează 11 Email Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla Pesediştii reuniţi la Consiliul Naţional d la Craiova nu au prea multe să-i reproşeze prezidenţiabilului Klaus Iohannis, dar ştiu sigur că nu îl pot vota pe acesta deoarece „nu este român”. - „Nu are nume românesc”, sare ca ars un oltean pesedist. - „Nu e de la noi din Olt”, aruncă o vorbă şi olteanul cu mustaţă. - „Nu e de la noi din ţară, e provenit din altă ţară, nu ştiu ce caută el să candideze la preşedinţie”, completează olteanul ştirb. Pesedistul de rând continuă atacul la origini. - „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, şi alta e să vii aici şi iei cetăţenie. Nu e totuna”, se ridică nivelul privind originile. - „E neamţ. Noi ştim dacă s-a născut sau nu în România? A spus el că s-a născut în România? N-a spus. Dacă spunea era altceva”, dezvoltă problema cetăţeniei lui Iohannis pesedistul mustăcios. Mândria de a fi român se simte la membrul PSD, votantul de nădejde al lui Victor Ponta. - „Ce, românii nu sunt deştepţi?”, se aruncă iar olteanul în luptă. - „Nu e român, e străin, nouă ne trebuie românii noştri”, se umflă spiritul patriotic în pesedist. - „Numai un român ne poate duce acolo unde merităm”, aruncă o vorbă din spate încă un roşu. - „Nu avem şi noi în ţara noastră români deştepţi?”, e infailibil pesedistul mustăcios. Finalul e al doamnelor: - „Iohannis are ajutor din afară, este susţinut de multe fundaţii germane şi ca român mai puţin cred că a demonstrat”, ne explică o delegată la Congres.___***www.gandul.info/politica/mandrii-romani-ai-lui-victor-ponta-isi-explica-de-ce-iohannis-este-un-pericol-una-e-sa-te-nasca-ma-ta-in-alta-tara-alta-e-sa-vii-aici-si-iei-cetatenie-13006126
Raspunde

eugen

Acum 10 ani

O fi luteran, poate, dar el a pus Crucea pe Dealul Gusteritei, care se vede asa frumos, luminata, din multe puncte ale orasului, el si nu alti primari zisi ortodocsi. care poate mai iute ar fi pus firma URSUS.
Raspunde

pensionara

Acum 10 ani

Ponta mincinosu , e avid dupa putere , e ca o rama , o sectionezi si se inmulteste , un om care , daca ar ajunge Presedinte , ar fi Romania o tara ,,suspendata \" numai la rau !!!
Raspunde

@ eugen

Acum 10 ani

Crucea aia \"care se vede asa frumos\" este ridicata in cinstea armatei germane care a macelarit un batalion romanesc in primul razboi mondial. Slugi umile si imputite ce sunteti, fara un pic de demnitate nationala!
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

12, Prostule paranoic, o cruce simbolizează divinitatea creștină, și-atât, nu poate simboliza un măcel. Iar te faci de râs, clovnule.
Raspunde

@12

Acum 10 ani

Armata romana a fost vesnic macelarita! In al doilea razboi, dupa insurectie, soldatii romani erau in primele randuri, carne de tun, in timp ce armata sovietica statea in expectativa. La Oarba de Mures, apele Muresului s-au inrosit de la sangele soldatilor romani...
Raspunde

@13

Acum 10 ani

Dle Joseph, nu-mi vine sa cred ca ai ajuns la asa o exprimare in dorinta matale de a-i tine partea si de a-i ridica osanale dlui primar!
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Domnule 15, îmi croiesc exprimările în funcție de adrisant ca să zic așa, și de nivelul lui cognitiv. Vedeți, cu dumneavoastră încerc să mențin un nivel elevat al discuției. Chiar dacă mă acuzați în mod nedrept că aș fi părtinitor, când, de fapt, eu nu am făcut altceva decât să relev simbolistica sacerdotă a crucii, chiar înainte de apariția creștinismului, ea fiind considerată puntea sau scara pe care urcă la Dumnezeu sufletele oamenilor, astfel stând lucrurile, vă conjur la a vă cere scuze public. Adică pe acest forum.
Raspunde

pt. dl. Joseph

Acum 10 ani

Ma bucur ca mi-ati adresat acest mesaj elegant atat ca exprimare , cat si in ceea ce priveste continutul. Nu ma dor degetele sa scriu un mesaj in care sa-mi cer scuze, dar cu ce am pacatuit?! Crucea are o simbolistica, insa amplasarea ei de catre cineva, intr-un anumit loc si la un anumit moment trimite spre alte semnificatii. Nu stiu daca acea cruce este intr-adevar in amintirea soldatilor germani morti in primul razboi. Preopinentul era suparat pt. ca suntem un neam slugarnic, iar matale l-ai catalogat cam dur. Eu pot sa-mi prezint scuzele pt. ca imi canalizez orgoliul intr-un sens mai constructiv, insa toti forumistii stiu ca, indiferent de ce se intampla, ii tineti partea dlui primar. Daca nu e asa si ma insel sau exagerez, primiti scuzele mele. De maine incepe postul Sfintei Marii, trebuie sa fim mai buni si mai toleranti, altfel ce rost mai are infranarea de la mici si gratare?!
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Mult stimate domn 17, mă îndoiesc că veniți foarte des pe acest forum, pentru că, dacă ați face-o, ar trebui să fiți obiectiv și să recunoașteți că eu țin partea doar a primarului și nu a omului Iohannis. Omul Iohannis face greșeli, începând cu înscrierea în PNL și terminând cu depunerea candidaturii la președenție, nu sunt altceva decât niște imense erori, după umila mea părere, pe care am susținut-o cu constanță pe aici. Și au mai fost destule momente când m-am disociat în mod explicit de acțiunile domnului Iohannis. Tot ce mă bucură este faptul că avem cel mai performant primar din țara, care a făcut din Sibiu un oraș aproape occidental, respirabil, fără mafii decizionale, un oraș care a pornit pe un drum clar, ceea ce nu se prea întâmplă în restul țării, iar pentru asta mă simt dator să îi fiu recunoscător. Sigur că nu e nimic perfect, dar cel puțin e perfectibil, adică în Sibiu mai există o fărâmă de speranță că lucrurile merg înspre bine. În orice problemă care ne afectează direct avem, în calitate de cetățeni responsabili, datoria de a ne poziționa și eu, punând în balanță realizările și lipsurile primarului, am ales să fiu de partea lui, pentru că mi se pare, de departe, cea mai bună alegere la această oră. Iar preopinentului îi răspund cu duritate pentru îl simt rău intenționat și direct interesat în a demola tot ce este bun în acest oraș. Luați toate comentariile individului și ale ăluia cu IP de 92...... și căutați unul, doar unul singur în care să laude vreo decizie a primarului. N-o să găsiți, n-are rost să căutați. Aceste jivine vin cu un scop precis aici și eu le mai scarmăn din când în când, asta că să știe că suntem cu ochii pe ei.
Raspunde

adiarc

Acum 10 ani

ce te astepti de la Poantex ?...copy-paste ...drag and drop si cam atat......restul e can cana
Raspunde

@18

Acum 10 ani

Sibiul, oras aproape occidental?! Nu prea cred... Oameni imbracati saracacios, orasul impanzit de magazine second-hand, un magazin universal de 2 bani... Si nu poti porni o afacere pana nu cotizezi la cine trebuie... Centrul arata cat de cat bine... Mai sunt si alte orase care arata foarte bine fara sa se spuna ca au primar performant.
Raspunde

@joseph

Acum 10 ani

Mie cel mai mult mi-a placut aia cu Oarba de Mures.. Autentic de Sibiu.....fudulie mare , cunoastere yok.. Pai mai ieri erati toti in orgasm cum popa Sarbu a studiat la Sighii si coana preoteasa e sibianca, ii faceati statui lui Dragnea , si acum va oripilati ca onor PM Romaniei nu stieistoria religiilor de pe teritoriul actual al Romaniei? Pai el cel alimentat lataeava cunoasterii pastorului neoprotestant Gadea sa faca o asemenea greseala si sa provoace disensiuni printre cetatenii\"celei mai mari cetati dupa Viena din cadrul Sfantului Imperiu Romano German\" Sau poate este \"rrromano german\"si voi abia acum ati descoperit.
Raspunde

@20

Acum 10 ani

Care-s alea ca pe unde am fost in tara asta e totu cenusiu
Raspunde

alo ... alo... joseph

Acum 10 ani

Draga domnule Joseph te rog sa-mi permiti sa te invit la un pahar cu vin in 17 noiembrie. Fac cinste. Eu o sa beau de fericire iar tu de ciuda. Ponta va castiga si la Sibiu. TE SALUT CU RESPECTUL CUVENIT CELUI CARE SE STRADIUESTE
Raspunde

nemilosu

Acum 10 ani

Ponta e un bou cu pile si nu prea cred ca i-a placut cartea. Separat de faptul ca e un bou, Johannis e la fel de luteran cam cat e si Ponta de ortodox.
Raspunde

@22

Acum 10 ani

Brasovul... Fa o vizita si ai sa te convingi!
Raspunde

@21

Acum 10 ani

Adica ce e cu Oarba de Mures? Am cunoscut pe cineva care a fost ranit acolo, iar faptul ca romanii erau carne de tun e un lucru evident: de ce sa-si sacrifice oamenii lor cand ii puteau sacrifica pe cei care pana atunci au luptat impotriva lor? Iar oamenii varstnici din zona aceea pot spune inca ce a fost acolo... La ce cunoastere yok te-ai referit?!
Raspunde

ioan

Acum 10 ani

Ziarele centrale si cele locale din Oltenia au ironizat fauna stransa de ponta cand si-a lansat candidatura. Circul asta a fost in defavoarea lui, ca tot ce face dealtfel. Va reusi sa-i aduca la vot contra lui si pe cei care pana acum au stat resemnati acasa pe principul \"eu nu am cu cine sa votez\", prostia lui a devenit foarte periculoasa. Pana acum psd-ul a castigat doar prin neprezentarea la vot a majoritatii, care incepe sa-si dea seama ce greseala a facut ca a lasat sa voteze indivizi ca cei prezenti la congresu lu` ponta. In Bucuresti se va vota masiv Johannis, in Transilvania la fel, constantenii de rand sunt sictiriti de mazare si de psd, nici oltenii nu sunt fani ponta..in afara de amaratii adunati din fundatura unor sate uitate de lume si scosi mereu pe la tv Refuz sa cred ca ponta are vreo sansa in fata primarului din Sibiu. ...as vrea sa cred ca nu suntem blestemati sa ne facem singuri rau, cum a fost in iarna aia cand a inceput \"revolutia\" contra PDL-ului, Boc, Basescu de la Mures, Cluj, Bucuresti..de s-a lasat cu demisia lu Boc si remanierea guvernului, cand Boagiu, cea care a inceput lucrarile la A1 Sb-Ar, care a termiant A2, a fost si ea demisa...nu mai tin minte daca exact atunci a fost numit ponta prim ministru..
Raspunde

ioan

Acum 10 ani

Ziarele centrale si cele locale din Oltenia au ironizat fauna stransa de ponta cand si-a lansat candidatura. Circul asta a fost in defavoarea lui, ca tot ce face dealtfel. Va reusi sa-i aduca la vot contra lui si pe cei care pana acum au stat resemnati acasa pe principul \"eu nu am cu cine sa votez\", prostia lui a devenit foarte periculoasa. Pana acum psd-ul a castigat doar prin neprezentarea la vot a majoritatii, care incepe sa-si dea seama ce greseala a facut ca a lasat sa voteze indivizi ca cei prezenti la congresu lu` ponta. In Bucuresti se va vota masiv Johannis, in Transilvania la fel, constantenii de rand sunt sictiriti de mazare si de psd, nici oltenii nu sunt fani ponta..in afara de amaratii adunati din fundatura unor sate uitate de lume si scosi mereu pe la tv Refuz sa cred ca ponta are vreo sansa in fata primarului din Sibiu. ...as vrea sa cred ca nu suntem blestemati sa ne facem singuri rau, cum a fost in iarna aia cand a inceput \"revolutia\" contra PDL-ului, Boc, Basescu de la Mures, Cluj, Bucuresti..de s-a lasat cu demisia lu Boc si remanierea guvernului, cand Boagiu, cea care a inceput lucrarile la A1 Sb-Ar, care a termiant A2, a fost si ea demisa...nu mai tin minte daca exact atunci a fost numit ponta prim ministru..
Raspunde

rosu

Acum 10 ani

Io-s fericit ca duminica o sa beau din nou o bere pe centru. Imi pare rau ca timp de trei saptamani nu mai pot urmari comentariile voastre, da n-am ce face: concediu-i concediu! Sibiu 4 ever!
Raspunde

ardeleanca

Acum 10 ani

@23...am inteles ! sunteti un psd-ist infocat !cobiti !de ce doriti ca amaratul asta de popor sa sufere in continuare ?! de ce incercati sa aruncati praf in ochii celor care va citesc com.,sunt sigura ca in sinea d-voastra sunteti constient de dezastrul in care au adus tarisoara asta cei din psd...numai bine va doresc si mai multa sinceritate !
Raspunde

Sorin Covaci

Acum 10 ani

Poate ajunge și D-l Ponta să citească \'\'Etica Protestantă și Spiritul Capitalismului\'\' (Max Weber) și învață ceva din această lectură. Mă gândesc că s-ar putea să descopere ceva folositor și pentru națiunea ,,creștină\'\' românească.
Raspunde

@Postacu-joseph

Acum 10 ani

Mai bine te-ai scarmana singur puppenklaus jegos fara de demnitate,vandut sasilor din camarila lui klaus-6 case!
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Poate-l recunoasteti: __***i.kinja-img.com/gawker-media/image/upload/s--C57m9Usv--/18dyp1nu5juq3jpg.jpg
Raspunde

@12

Acum 10 ani

Aproape m-am *** pe mine de ras la cata prostie ai emanat printr-un simplu comentariu de 2 randuri. Repeta 12 clase, dupa care incearca din nou.
Raspunde

lupsea liviu

Acum 10 ani

Daca nu poate plagia si nu poate da vina pa Basescu acest avorton al politicii romanesti scoate perle dupa perle ! Nu il luati in seama ca descalifica intelectualitatea romaneasca !!!
Raspunde

tudor

Acum 10 ani

ba acum va aratat copy -paste cit de mic este in politica ,ba asta [ponta ] se si vede la cotroceni ,dupa episodu cind a intrat pisicut si a iesit un tigru furios ,acum face pe apostolicu ,ba lasa sloganurile cu ortodoxismu ca nu tine nici de foama nici de reidustrializarea tari de care habar nu ai cu ce se maninca ,ba ardeleeni voi nu vedeti cum a transformat asta [ponta ]int-ro anexa guvernu numai prieteni din prazburgia da la craiova ,ultimu pe lista manda asta precis este filozof in economia acolo sepractica este fieful interlopilor si la sifonat banii ca de industrie ce s-a vorbim este pe butuci ,ba si-a pus toti regateni la butoane ,sef la deputati mihai cel mare zgonea la senat tradatoru neamului ,tariceanu ,la finante tot de aia cu escu in coada ,ba de acea am ajuns pe ultimu loc in europa am fost condusi tot de astia care afara de multa grandomanie si multa gargara de smecheri de gorj ,dolj etc nimic ,astia se apreciaza intre ei nu pe fapte si realizari ,cit vorbeste de mult si fara rezultate ,vatati in continuare la mitici ca rezultatele se vor vedea DEZASTRU NATIONAL bai baietel dezmirdat nu mai tot de pe goarna cu tronsonu ,comarni -iasov ,prioritatea nr 1 pentru tara este culoaru 4 pan -european NADLAC -DEVA -SIBIU ,RM VILCEA -PITESTI -GIURGIU ,restu sunt mofturi de om sarac care nu stie cum sa-si acopere saracia ,ba aia cu bechtel este o catastrofa nu mai insista daca vrei s-a o faci adaugale la impozite la aia careo cere si sunt pe traseu banii necesari constructiei s-au aia de va invatat ,johannis in 2009 PPP [parteneriat public si privat] , ,date deoparte si nu mai tot spune la bobor ca tu dai ca nu dai de la tactu si nevastata pe care tia trimiso sibieni la un job sigur si bine platit s-a sforaie la parlamentu europei ,ardeleni trezitiva si nu numai votati ,johannis daca vreti o schimbare majora in viata voastra daca nu s-a vedeti injuraturi dupa ce pleaca base la pensie ca nu mai au pe cine da vina trezitiva nu va ajuns 25 de ani
Raspunde

Dani

Acum 10 ani

Pai astia care o tot dau cu \"pupenklaus\" , jegosi vanduti fara demnitate, probabil ca au in fata o foaie scrisa de mana si tot tasteaza. Or fi ca aia doi din primul rand din filmuletul ala magnific. Aia decid soarta Romaniei. Sunt anti-pontache dar el o sa fie presedinte. Daca print-o minune psd pierde iarasi alegerile sunt terminati! Poate au sa inteleaga ca este cazul sa devina un partid cu adevarat de stanga. Sa ia exemple din Franta, Germania si alte tari. Daca aveau un candidat valid, interesant poate imi trezea interesul. Dar asa cand vad ca sunt pe aici fanatici care sunt ferm convinsi ca pontache \" lasati domn\' presedinte ca ne descurcam noi\" o sa scoata Romania de unde est, pot da dovada de cateva lucruri: prostie in stare pura si nevinovata, fanatism cel putin la fel de periculos ca cel religios, sau alte motive de ordin psihic. Din ce am vazut in filmuletul ala toate 3x la un loc.
Raspunde

aha!

Acum 10 ani

În politică(dacă te pricepi sau eşti sfătuit bine)nu faci niciodată afirmaţii de acest gen.Dar de la unul care a chemat minerii să îşi demonstreze spiritul civic, ce poţi să înveţi?
Raspunde

vio

Acum 10 ani

E varza si preotul asta: pe langa explicatia hilara despre cum sta treaba cu biserica evanghelica C.A. si lutherani (???) mai face si alte greseli: cum naiba sa spui ca Austria si Elvetia sunt luterane cand acolo majoritatea sunt catolici
Raspunde

B.Utoru

Acum 10 ani

Are şi religia rolul ei în societate şi în politică. De ce credeţi că, la instalarea dinastiei Hohenzolern, se preciza clar că urmaşul la tron va fi botezat în religia ortodoxă? Cât despre crucea de pe dealul Guşteriţei, este un nou simbol antiromânesc, aşa cum sunt multe în Sibiul pe care unii - inclusiv Iohannis - l-ar vrea cât mai puţin românesc.
Raspunde

joseph

Acum 10 ani

Crucea, simbol antiromânesc? Bună mai era legea aia când nu era voie să cumperi alcool înainte de ora 10.
Raspunde

pt.joseph

Acum 10 ani

De cumpărat nu ar fi bai, dar îl şi consumă!
Raspunde

@40

Acum 10 ani

te compatimesc..........doar atat....
Raspunde

cam asa ceva

Acum 10 ani

Să cugetăm!***www.gandul.info/politica/mandrii-romani-ai-lui-victor-ponta-isi-explica-de-ce-iohannis-este-un-pericol-una-e-sa-te-nasca-ma-ta-in-alta-tara-alta-e-sa-vii-aici-si-iei-cetatenie-13006126
Raspunde

pt 9 georg si restul angajatilor lui Klau..net.co

Acum 10 ani

ori sunteti bolnavi si nu v-ati luat tratamentul. ori sunteti cei care ati semnat pe spaga porcariile sasului si ale preotului Klein intre care si asa zisele retrocedari catre Bserica ev.
Raspunde

brrrrrrrrrr

Acum 10 ani

pe langa catolici si musulmani cea mai de rahat religie este ortodoxa...si inapoiata..cu oamnei debili care se lasa furati de popi ...pontic e un albanez coclit ...
Raspunde

GEIGER

Acum 10 ani

BISERICA EVANGHELICA? POATE NISTE HOMO CARE AU FURAT CU AJUTORUL LU JOHANNA TOT CE AU PUTUT DIN SIBIU SI ACUM TRAIESC DIN CHIRIILE PLATITE DE NOI ORTODOXII.
Raspunde

bibicu

Acum 10 ani

Corect, 47, si le-au furat inapoi, ca de fapt erau ale lor. Hoti sunteti voi, cei tanjesc la bunul altora, niste rupti in***care n-ati realizat nimic in viata.
Raspunde

Vm

Acum 10 ani

in Austria majoritatea sint catolici ,nu evanghelici ,in Bavaria de asemenea ,de unde aceasta dezinformare,,,
Raspunde

Vm

Acum 10 ani

astea sint povesti cu reformarea bisericii catolice ,care se invatau pe vremea comunistilor ,evanghelicii nu au sfinta Prefacere ,cind Isus coboara pe altarele lumii,nu ii au pe sfinti ,nu o veneraeza pe Maica Sfinta ,,,deci ce sa reformeze ...cum spunea sfintul papa Ioan Paul al doilea ,,adevarul este adevar ,nu se poate schimba ,,
Raspunde

ptr. bibicu

Acum 10 ani

Zi sa mori tu! Da ce zici de Sala de sport de la liceul de arta construita de noi ruptii in 2005? e tot a Bisericii tale mai limba-n cur?
Raspunde

Ponta-Johannis

Acum 10 ani

Mult stimate domnule Doerr, este o pierdere de timp sa vorbiti despre Ponta si declaratiile lui pe plan asa zis religios. Ponta n-are ce sa caute in religie. Pe de alta parte, Johannis este bun ca primar, dar atat: sa ramana la Sibiu si sa isi faca treaba acolo: la Bucuresti n-are ce sa caute. Ca si Ponta in religie.
Raspunde

112

Acum 10 ani

Ponta e la fel de ateu ca Nastase si Iliescu. Crede doar in ipocrizie
Raspunde

alzara

Acum 10 ani

Oare cele trei \"mari \" confesiuni \" sunt de acord cu reasezarea statuii lui Nepomuk in Piata Mare? Ce zice Episcopia Evanghelica C. A. Sibiu ? Dar Mitropolia Ortodoxa Sibiu? Protopopiatul Rom. Cat. Sibiu se teme ca statuia sa nu se...dezmembreze la mutare (dupa ce a constatat opozitia Bisericilor surori ...).In aceste conditii primaria nu poate alimenta conflictul.
Raspunde

bibicu

Acum 10 ani

Sa mori tu, parazit nesatul. Ce e cu sala de sport, au retrocedat-o si pe aia?
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

https://www.google.de/#q=cristi+panait+victor+ponta
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

***3.bp.blogspot.com/-VnGWqpy9pIs/UjwxDKZ97SI/AAAAAAAAFfo/k5dO1SFLizQ/s1600/large_conan_the_barbarian_blu-ray_23.jpg
Raspunde

sibian

Acum 10 ani

O sa-i vedem pe politrucii PSD isti umbland alaturi de cei in sutana. Cam asta e la noi. Hai cu popii ca ne facem voturi. Hai sa murdarim ortodoxia cu smecheriile miticilor.
Raspunde

pt bibicu

Acum 10 ani

Nu mai limba-n cur. Tu care le sti pe toate ar trebui sa iesi de-acolo de unde stai tot timpul cu nasul si sa te dumiresti cum au furat-o ai tai :Johanna si Klein dupa ce s-au proclamat continuatorii Grupului Etnic German - fascist în 1946_ . Poti pricepe mai, sau esti unul dintre ei?
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

(PUTIN:) [...]\"Ar fi bine sa ne amintim de acestea astazi\", a declarat presedintele rus, alaturi de seful Bisericii Ortodoxe ruse, Patriarhul Kirill, si de inalti responsabili.[...]_***www.hotnews.ro/stiri-international-17797354-vladimir-putin-sfatuieste-liderii-mondiali-nu-uite-lectiile-primului-razboi-mondial-rusia-cautat-intotdeauna-pacea-dar-nu-ezitat-niciodata-respinga-agresiune-externa.htm
Raspunde

observer

Acum 10 ani

stati linistiti, veti primi presedintele pe care il meritati si acela nu va fi K. Johannis !
Raspunde

Georg

Acum 10 ani

Papa Franciscus (Sfaturi):[...]_- Nu faceţi prozelitism. Respectaţi credinţa celorlalţi. \"Cel mai rău dintre toate este prozelitismul, care paralizează: Vorbesc cu tine pentru a te convinge. Nu! Fiecare om dialoghează, începând cu propria identitate. Biserica creşte prin atractivitate, nu prin prozelitism\", susţine Papa.[...]___***www.turnulsfatului.ro/26594/zece-sfaturi-pentru-o-viata-fericita-oferite-de-papa-francisc.html
Raspunde

negru de fum!

Acum 10 ani

POCAITIILOR! votam ponta!
Raspunde

lol, negru de fum!

Acum 10 ani

Aici aveţi unul dintre vajnicii beneficiari ai gratuităţii de la podul Feteşti, cuprins şi in politica de amnistie fiscală.Jalnică gândire.......Dar uite că încet, încet se adună habarniştii.
Raspunde

B.Utoru

Acum 10 ani

joseph este un pupincurist al lui 6 klause şi ar vrea să se perpetueze în Ardeal supremaţia ungaro-saso-secuiască şi a religiilor recepte, în dauna românilor şi a religiei ortodoxe. Nu mai ţine, saşilor. L-am ales pe Iohannis pentru că a fost om gospodar şi serios. Acum, ne-am convins că s-a miticizat şi el şi a intrat în grupul de hoţi din politica românească. În doar un an a pierdut tot ce a câştigat ca impresie favorabilă.
Raspunde

epilotestu

Acum 10 ani

iar esti beat
Raspunde

@66

Acum 10 ani

Mie-mi trece, ţie nu.
Raspunde

Schnell

Acum 10 ani

Lutheran sau ortodox, nu inteleg discutia, vezi Turcia unde credinta n-are nici o legatura cu politica!!!!!
Raspunde

daniela

Acum 10 ani

exact ce nu trebuia facut.in fine, poate ne spune si noua biserica cum a reusit sa adune tot centrul Sibiului in patrimoniu?
Raspunde

Cami

Acum 9 ani

Ioan 3, 16. Fiinca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea,incat ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca orcine crede in El ,sa nu piara , ci sa aiba viata vesnica.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus