Sâmbătă,
24.07.2021
Cer Senin
Acum
21°C

Classics for Pleasure - intrare gratuita pentru elevi si facilitati pentru pensionari

Una dintre cele mai titrate pianiste din lume, Elisabeth Leonskaja, va concerta în deschiderea Classics for Pleasure MusicFest, luni, 11 august. Melomanii au ocazia rară să asculte un maestru al pianului, care va interpreta un concert integral Beethoven, alături de Orchestra Sinfonietta, dirijată de maestrul Horia Alexandrescu.

În 12 august, tot la Thalia, Camerata Regala, orchestră de cameră aflată sub înaltul patronaj al Principelui Radu de România, va interpreta Anotimpurile de Vivaldi și Serenada de Ceaikovski. Miercuri, 13 august, pe scena sălii de concerte va avea loc o producție îndrăzneață - opera comică într-un singur act “Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini. Kah Chung Wong (Singapore), câștigător al Premiului I la Concursul Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti 2013, va dirija Orchestra Simfonică a Filarmonicii Sibiu, într-un spectacol programat în 14 august și în care solist va fi o tânără speranță a scenei românești, violoncelistul Andrei Ioniță, în vârstă de doar 16 ani.

"Sibienii au ocazia să asist e la concerte unice de muzică clasică, în interpretarea unor artiști de renume mondial, iar prețul unui bilet nu trece de 20 de lei, același preț pe care îl practică și Filarmonica de Stat din Sibiu, în cadrul celei de-a treia ediții desfășurate la Sibiu a festivalului de operă Classics for Pleasure. Pentru elevii cu vârsta de până la 18 ani, accesul este gratuit. Pensionarii au o ofertă dublă la Classics for Pleasure - cei care vor achizitiona un bilet pentru un concert la Sala Thalia vor primi, automat, o invitație cu loc pentru concertele din Piața Mare", spun organizatorii.

Biletele pentru concertele de la Sala Thalia s-au pus deja în vânzare, atât online, pe eventim.ro, cât și la casa de bilete a Sălii Thalia.

Festivalul Classics for Pleasure programează, în perioada, 11-16 august, 7 spectacole, cu 400 de artiști invitați.

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

1 comentarii

nemilosu

Acum 6 ani

Dorino, daca dadeai si ora era o stire completa.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus