Consiliul Județean Sibiu anunță că numărul căminelor culturale reabilitate în urma cofinanțărilor asigurate din bugetul județului va ajunge în cursul acestui an la 26. În prezent sunt în curs de derulare lucrările de modernizare a 19 astfel de clădiri. În baza parteneriatelor semnate între CJ Sibiu și autoritățile locale, jumătate din fondurile necesare lucrărilor sunt asigurate din bugetul județean, dar nu mai mult de 125.000 de lei pe proiect pe an.
”Înseamnă dotarea unui cămin cu tot ceea ce este nevoie pentru acte de cultură și nu numai. De la nunți și botezuri până la evenimente mai puțin fericite. Am început aceste proiecte strategice în 2013, iar în 2014 apetitul primarilor pentru astfel de parteneriate a crescut. Anul acesta vom ajunge la 26 de cămine reabilitate. În 2015 și 2016 vom ajunge la 56”, a declarat președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea. ”În unele clădiri nu a mai fost dată o zugrăveală măcar de 30 – 40 de ani. De aceea eu cred că ceea ce facem este un lucru bun”, a mai adăugat președintele CJ Sibiu.
Potrivit autorităților locale, în acest moment sunt în derulare lucrări în 19 localități: Țapu (comuna Micăsasa), Moșna, Topârcea (sat aparținător orașului Ocna Sibiului), Racovița, Târnava, Coveș (sat aparținător orașului Agnita), Alțâna, Sângătin (comuna Apoldu de Jos), Axente Sever, Biertan, Zlagna (comuna Bârghiș), Curciu (comuna Dârlos), Hoghilag, Iacobeni, Jina, Șura Mare, Sebeșu de Jos (comuna Turnu Roșu), Șura Mare și Zlagna (comuna Bârghiș).
”Pentru perioada 2015 – 2016, 30 de primării au solicitat până acum programare pentru renovarea centrelor culturale în parteneriat cu Consiliul Județean: Agnita (Ruja), Axente Sever (Şoala), Biertan (Richiş), Bruiu, Chirpăr (Vărd), Cârţişoara, Iacobeni (Movile), Laslea (Nou Săsesc), Merghindeal, Nocrich, Ocna Sibiului, Avrig, Axente Sever (Agârbiciu), Orlat, Şelimbăr, Boiţa, Păuca, Arpaşu de Jos, Arpaşu de Jos (Nou Român), Şura Mică, Sadu, Şeica Mare (Buia), Dîrlos, Dîrlos (Valea Lungă), Blăjel (Păucea), Brateiu (Buzd), Marpod, Marpod (Ilimbav), Şura Mare – multianual 2013-2016, Bârghiș (Zlagna) – multianual 2014-2015”, comunicat CJ Sibiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Șura Mare , Turnu Roșu , Ioan Cindrea , Consiliul Judetean Sibiu , Ocna Sibiului , sura mica , Axente Sever , Consiliul Județean , Șeica Mare , Nou Român , Nou Săsesc , Valea Lungă
Vizualizari: 484


Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Adi
Acum 3 ore
X
Acum 5 ore
Toto
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Ina