Un tânăr de 19 ani din comuna Cristian a ales să dispară de la locul unui accident pe care l-a produs marți seara în dreptul benzinăriei Aral, de pe strada Alba Iulia din Sibiu. Potrivit polițiștilor sibieni, tânărul a lovit o femeie aflată pe trecerea de pietoni în jurul orei 20:25, după care a părăsit locul accidentului. ”În urma activităţilor investigativ operative desfăşurate de către poliţişti, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Cristian, posesor al permisului de conducere din luna martie a anului curent”, se arată într-un comunicat al Poliției sibiene.
Femeia accidentată are 40 de ani și este din Cârța. ”A suferit fractură dublă, la ambele oase ale gambei drepte. În prezent este internată la secția ortopedie”, spun reprezentanții Spitalului Județean Sibiu.
Tânărul din Cristian, găsit de polițiști la aproximativ două ore de la producerea accidentului, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. ”În prezent, conducătorul auto este cercetat penal cub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”, mai arată reprezentanții Poliției sibiene.
foto arhiva
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Alba Iulia , Spitalului Județean Sibiu
Vizualizari: 305


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Maria
Acum 4 ore
CA
Acum 4 ore
Vreau sa ma pensionez la 48 de ani
Acum 6 ore
Tatì acele parcări au rampa L nu XXL
Acum 6 ore
HBomb