CSU Atlassib Sibiu a trecut la pas, în această seară, pe teren propriu, de „urşii” de la BC Timba Timişoara, după ce a învins cu 101 la 76. Pe final de meci, Miodrag Perisic, tehnicianul „galben-albaştrilor” şi-a permis să utilizeze şi jucătorii tineri, mai puţin folosiţi în acest sezon, precum: Maniţiu, Tincu, Păun şi Pascu.
Partida a debutat cu CSU Sibiu la posesie, care a reuşit să deschidă scorul, după o pătrundere în forţă a lui Bojovic, soldată cu un coş cu fault. Timp de aproape trei minute cei de la Timba păreau fără reacţie, în faţa unei ofensive sibiene extrem de precisă, ce marca coş după coş, iar scorul arăta 12-0. Moment în care „urşii” cereau time-out. Secundele de pauză au fost de bun augur pentru timişoreni, pentru că la următoarea fază, jucătorul Timişoarei Glazyrin izbutea să aducă primele puncte în contul formaţie sale, scorul devenind 12-3. Până la finalul primului act, diferenţa începuse să se mărească odată cu scurgerea fiecărui minut, iar Bojovic încheia primul sfert cu două aruncări libere, transformate ca la manual. Prima repriză se termina cu un avantaj consistent în dreptul sibienilor, 29-16.
Al doilea act începea extrem de echilibrat, pe fondul greşelilor personale pe tranziţia ofensivă din partea ambelor echipe. După cinci minute scurse de joc, diferenţa de 13 puncte se menţinea, 36:23. Treptat, „galben albaştrii” au pus stăpânire pe joc, datorită aportului ofensiv ridicat a lui Bojovic şi Seals, care au mărit ecartul la 17 puncte, înaintea pauzei. Sibienii intrau la cabine cu 50 la 33.
Ieşiţi de la vestiare, jucătorii antrenaţi de Perisic au apăsat pedala de acceleraţie. În cinci minute, aceştia reuşeau să marcheze de 10 ori şi să primească doar două puncte, 60-35. Pentru a opri iureşul gazdelor, „urşii” au solicitat timp de odihnă, care a mai domolit din asaltul ofensiv impus de către sibieni. Timişorenii nu au avut puterea să micşoreze din ecartul care îi despărţeau de sibieni, iar sfertul trei s-a terminat cu 75-50.
Ultimul act a început la fel ca repriza a treia, cu CSU Sibiu la cârma jocului, care, după cinci minute, se distanţase la 30 de puncte, 88-58. Diferenţa foarte mare i-a permis tehnicianului echipei CSU Sibiu, Miodrag Perisic, să introducă rezervele. Astfel am asistat la o premieră în echipa Sibiului. Pe teren se afla o echipă formată doar din jucători ce nu prea au fost folosiţi sezonul acesta, precum: Maniţiu, Tincu, Păun, Pascu şi Bubnic. Norbert Pascu i-a răsplătit încredea antrenorului Perisic, făcând un sfert de zile mari. Tânărul de la CSU Sibiu a marcat trei coşuri de la distanţă, care au ridicat sala în picioare. Meciul s-a încheiat cu victoria lui CSU Sibiu, scor 101-76.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 370
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Bancul cu statuia : Statu ia tot !
Acum 8 ore
Baciul obsecvios
Acum 8 ore
Adrian
Acum 8 ore
Capatina Marius
Acum 8 ore
Sibian