Marți,
07.10.2025
Ploi Moderate
Acum
8°C

EFFE 2015: termenul de inscriere in competitia internationala Festivalul European prelungit pana in 15 decembrie

La EFFE – Europe for Festivals, Festivals for Europe s-au înregistrat peste 2500 de festivaluri din toate țările europene, iar organizatorii au primit foarte multe aplicații în apropierea termenului limită iniţial, şi datorită faptului că unele țări s-au alăturat recent proiectului (Estonia, Polonia, Serbia), crescând interesul în ultimul moment. De aceea s-a decis extinderea termenului limită până la data de 15 decembrie 2014.

"Multe festivaluri, diferite ca dimensiuni, din domenii diverse, de la muzică la arte digitale, au aplicat deja. Dorim ca toate festivalurile din Europa să se alăture lor. Festivalurile care nu au primit informaţii despre program în timp util și doresc să aplice mai au câteva săptămâni la dispoziție. Aplicația este ușor de completat: în prima secțiune se cer informații generale despre festival; în secțiunea a doua trebuie să se demonstreze modul în care festivalul se aliniază cu valorile EFFE (excelența artistică, implicarea comunităţii și angajarea pe scenele europene și internaționale); în secțiunea a treia se solicită documente adiționale care să susțină argumentația; şi aplicația se validează după achitarea taxei de 50 de euro", spun organizatorii.

La primul termen limită, din România s-au înscris peste 20 de festivaluri de muzică, teatru sau film din toate regiunile țării: Brașov, București, Cluj, Iași, Sibiu, Sfântul Gheorghe, Timișoara, Tulcea. Printre cele mai importante festivaluri înscrise sunt Festivalul Internațional George Enescu – București, Festivalul European de Teatru Eurothalia – Timișoara, Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo – București, Festivalul Internațional al Educației – Iași, Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești" – București, Astra Film – Festivalul Internațional de Film Documentar – Sibiu, Festivalul Internațional de Film Transilvania – Cluj, Sibiu, Festivalul Comediei Românești – București.

Beneficiarii titlului de Festival European vor fi incluși într-un ghid interactiv al festivalurilor care va oferi vizibilitate și acces la noi, diverse și nenumărate categorii de public din Europa și nu numai.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus