Polițiștii sibieni au reținut ieri doi bărbați, cercetați pentru infracțiunile de distrugere și semnalizare falsă și furt calificat. Cei doi bărbați sunt suspecți că au sustras 21 relee ce conțin aproximativ 19 kg de cupru din stația CF Copșa Mică.
”În data de 21.01.2015, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Politie Transporturi Sibiu au fost informați telefonic cu privire la faptul că la ieșirea din stația CF Copșa-Mică înspre stația CF Mediaș este sesizat un deranjament la sistemul de semnalizare și dirijare feroviară. În baza sesizării, la nivelul biroului s-a constituit echipa operativă, care împreună cu specialiști CFR s-au deplasat la fața locului unde în urma cercetărilor efectuate au constatat că de pe magistrala feroviară 300, km.345+350, de pe firul de cale ferată circulabil, dintr-un dulap SCB, lipsesc un număr de 21 relee ce conțin aproximativ 19 kg. Cupru”, arată comisarul șef de poliție Mircea Mate, șeful Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu.
Cei doi bărbați, în vârstă de 24 și 36 de ani, domiciliați în Copșa Mică, respectiv județul Alba, au încercat să valorifice obiectele furate la punctul de lucru al unei societăți comerciale din localitatea Târnava. Este vorba despre aproximativ 20 kg cupru care provenea din dezmembrarea celor 21 relee SCB, sustrase în data de 21 ianuarie.
Prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii de furt este de 41.150 lei
Împotriva celor doi suspecți s-a dispus reținerea pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați în data de 23.01.2015 Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea susținerii măsurii arestării preventive sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și semnalizare falsă și furt calificat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Copșa Mică , Judecătoria Mediaș , Mircea Mate , Biroului Judeţean , Poliţie Transporturi Sibiu
Vizualizari: 448
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Aci Duțu
Acum 2 ore
John S
Acum 2 ore
Emil
Acum 4 ore
Nustiu
Acum 4 ore
Leonard