Fostul deputat liberal Cornel Știrbeț scoate pentru a 19-a oară la vânzare o navă fluvială-împingător, botezată Găiești și aflată sub apă tocmai la Brăila. Știrbeț a lansat vânzarea în calitate de lichidator judiciar al unei firme din Sibiu, aflată în insolvență și care deține respectiva navă. Este vorba SC Plast Metal Sibiu SRL, cu sediu social în rampa Ștefan cel Mare. Licitația de vânzare a navei fluviale împingător este programată pe 20 februarie la sediul firmei de insolvență administrată de Cornel Știrbeț.
”Am scos-o de un an la vânzare, am avut 18 de ture de licitații până acum, din câte îmi aduc aminte. S-au mai interesat unii de navă, dar prețul nu era atractiv, pentru că era cel din contabilitate, destul de ridicat. Dar acum, cu acordul creditorilor, prețul a fost redus la 20% din valoarea inițială”, spune Cornel Știrbeț, din partea Grup Insolv SPRL. Prețul care este cerut acum pe nava în discuție este de 182.000 de lei, valoare la care se adaugă TVA.
O achiziție cu promisiuni
Asupra navei fluviale-împingător Găiești, Fiscul a pus sechestru în anul 2011, an în care ambarcațiunea deținută de firma din Sibiu era deja scufundată. Turnul Sfatului a încercat să afle și istoria achiziționării acestui bun. ”Nu mai știu în ce an era, dar cei de la Plast Metal Sibiu SRL au cumpărat respectiva navă deoarece o altă firmă din Constanța le-a promis că o vor scoate la suprafață pe bani puțini. Era vorba de ceva program de ecologizare, susținut din fonduri publice, așa că firma din Sibiu a cumpărat-o. Doar că, după aceea, s-au terminat banii de ecologizare ori s-a încheiat proiectul, ceva de genul acesta. Și nava acolo a rămas, în dana 16 din Brăila”, au povestit pentru Turnul Sfatului surse apropiate celor de la Plast Metal Sibiu SRL.
Acoperită cu mâl
Ziarul ”Obiectiv Vocea Brăilei” scria în 2006 că nava Găiești este printre puținele epave care se mai găsesc în zona Brăilei. ”Căpitănia Portului Brăila ne-a informat că, în afara gabarei, toate celelalte nave sint, practic, de nerecuperat, fiind îngropate în aluviunile aduse de fluviu de-a lungul anilor. Din «Mogoșoaia» a mai rămas doar chila, după ce s-a tăiat tot ce s-a putut din restul corpului. Împingătorul «Găești» este scufundat și acoperit cu mâl. La fel și remorcherul «Târgu Mureș», care atunci când este apa mare nu se mai vede la suprafață”, relata în august 2006 ziarul brăilean.
Firmă cu interpuși, probabil
Potrivit datelor publicate de Oficiul Registrului Comerțului, SC Plast Metal Sibiu SRL are drept unic acționar pe o anume Ana-Maria Mihai, născută în 1987. Cel mai probabil este vorba de o persoană interpusă de către persoanele din zona rampei Ștefan cel Mare, cunoscute pentru activitățile lor în domeniul comercializării fierului vechi, obiect de activitate pe care îl avea și SC Plast Metal Sibiu SRL.
Înființată în 2007, firma a depus bilanțul contabil doar pentru doi ani, 2008 și 2010. Potrivit datelor din 2010, firma din rampa Ștefan cel Mare avea un rulaj de peste 8,3 milioane de lei și un profit de puțin peste 60.000 de lei. Valoarea contabilă a stocurilor era de aproape patru milioane de lei.
La finele lui 2011, SC Plast Metal Sibiu SRL se număra printre primii datornici la stat, cu datorii totale la bugetul consolidat de aproape 1,4 milioane de lei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Cornel Știrbeț , Târgu Mureș , Turnul Sfatului , Căpitănia Portului Brăila , Oficiul Registrului Comerțului , Grup Insolv , Obiectiv Vocea Brăilei , Plast Metal Sibiu , Primăria Mihăileni
Vizualizari: 2558
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
Emil
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 12 ore
JFK