25 de noi formații au completat ieri line-up-ul celui mai mare eveniment muzical din județul Sibiu,
Organizatorii Airfield Festival au anunțat prezența la ediția din acest an evenimentului a încă 25 de artiști. Line-up-ul a ajuns, astfel, la 45 de artiști, iar ultimul val va fi anunțat la începutul lunii mai. În total, 70 de artiști vor performa pe trei scene, pe aerodromul Măgura, din apropierea Sibiului.
Printre cei 25 de artiști prezentați ieri regăsim nume precum: Mobb Depp, Little Dragon, Mano le Tough sau Gus Gus, prezențe permanente în festivaluri pe întreg mapamondul.
• Mobb Depp sunt considerați a fi cea mai aclamată trupă de hip-hop de pe Coasta de Est a Statelor Unite ale americii. Cu peste 3 milioane de albume vândute până în acest moment, Mobb Depp sunt cei care au revitalizat hip-hop-ul în această zonă a Americii. Au lansat în anul 2014 cel de-al optulea lor album, intitulat The Infamous Mobb Depp. Duo-ul a fost în prima linie a rivalității muzicale dintre Coasta de Vest și cea de Est, fiind fervenți adversari ai faimoșilor Tupac sau Snoop Dogg
• Trupa suedeză Little Dragon concertează din anul 1996 iar multe dintre melodiile lor au făcut parte din coloane sonore pentru lung-metraje sau pentru seriale de televiziune. Piesa „Twice” face parte din coloana sonoră a serialului Grey`s Anatomy. În 2010, Little Dragon au înregistrat câteva piese pentru albumul Gorillaz – Plastic Beach.
• Cu 9 albume de studio și un album live, Gus Gus sunt un reper în muzica electronică europeană. Venind din îndepărtata Islanda, trupa a remixat de-a lungul anilor celebre piese semnate Bjork, Depeche Mode sau Sigur Ros. Muzica lor e un mix de tehno, trip-hop și house.
„Vă așteptăm pentru patru zile mirifice, la poalele munților, înconjurați de prieteni și de multă muzică bună. Iar dacă îți plac avioanele, sau, dimpotrivă, dacă aveți frică de înălțime, Airfield Festival vă oferă ocazia să experimentați libertatea zborului. Gândiți-vă la acest festival ca la o mini-vacanță. Asta ne dorim să fie”, spune Herman Michiels, managerul Airfield Festival.
O dată cu anunțarea valului secund de trupe, prețurile abonamentelor de patru zile la Airfield Festival s-a modificat. Până la începutul lunii mai, abonamentele vor putea fi achiziționate la prețul de 199 de lei față de 269 cât vor costa în ziua festivalului. Abonamentele pot fi achiziționate pe myticket.ro, tomtix.ro, eventim.ro precum și în magazinele Orange, Vodafone, Domo, Germanos și în librăriile Humanitas și Cărturești. La începutul lunii mai prețurile abonamentelor se vor modifica din nou, o dată cu finalizarea line-up-ului festivalului. În total, la Airfield Festival vor concerta 70 de artiști.
Airfield Festival are loc între 30 iulie și 2 august pe aerodromul activ Măgura.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Airfield Festival , Snoop Dogg , Statelor Unite , Herman Michiels , Mobb Depp , Plastic Beach , Depeche Mode , The Infamous Mobb Depp , Sigur Ros , Gus Gus , Little Dragon
Vizualizari: 494
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 2 ore
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 2 ore
Mora
Acum 2 ore
Sibianul comentator