Institutul Francez din România și partenerii săi invită copiii între 4-7 ani, profesorii din învăţământul preșcolar, primar și profesorii de limba franceză la o zi excepțională de descoperire a învăţării limbii franceze, în cadrul evenimentului „Journées du jeune apprenant” – Zilele „Franceza pentru cei Mici”, Sibiu, 2015.
În 23 aprilie, între orele 9:00 - 13:00, la Biblioteca Judeţeană Astra şi Teatrul Gong, 180 de copii de grădiniţă şi şcoală primară vor lua parte la ateliere de joc şi creaţie pentru descoperirea limbii franceze: ateliere demonstrative de limbă franceză bazate pe kitul pedagogic „Franceza pentru cei mici”, animaţii lectură „Povești-pe-covor”, ateliere de arhitectură, ateliere de creație – ilustraţie, ateliere de lectură şi un spectacol bilingv de marionete, care va avea loc la Teatrul Gong.
Evenimentul, aflat la a III-a ediţie, este inclus în seria acțiunilor propuse de Institutul Francez din România pentru publicul preşcolar şi şcolar și este parte a programului bilateral « PROFIL-FLE – programme franco-roumain de renouvellement du francais ». Evenimentul organizat la Sibiu se derulează în parteneriat cu Inspectoratului Școlar Judeţean Sibiu, Casa Corpului Didactic Sibiu, Biblioteca Judeţeană Astra Sibiu, Lectoratul Francez din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Asociaţia Edumedia, Asociaţia Francezilor din Sibiu, Asociaţia „De’a Arhitectura” Bucureşti, Asociatia „Ille et Vilaine” Sibiu și Teatrul Gong Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Teatrul Gong Sibiu , Teatrul Gong , Lectoratul Francez , Casa Corpului Didactic Sibiu , Lucian Blaga , Asociaţia Edumedia , Institutul Francez , Biblioteca Judeţeană Astra , asociatia francezilor din sibi
Vizualizari: 554
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
HBomb
Acum 2 ore
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 2 ore
@Barosanu
Acum 2 ore
HBomb