Anul acesta Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei s-a desfăşurat la Arad în perioada 5-8 aprilie şi au participat 39 de licee de profil. Olimpiada a reunit la Arad aproximativ 380 dintre cei mai talentaţi elevi ai claselor a XI-a şi a XII-a.
Şi Liceul de Artă din Sibiu a fost reprezentat la Olimpiadă, iar elevele Daniela Ioana Tocoaie şi Diana Amalia Varga au reuşit să se întoarcă acasă cu premiul I.
Daniela Ioana Tocoaie a obţinut la secţiunea Arte Plastice – Pictură de şevalet, clasa a XI-a – Premiul I cu 100 de puncte (nota 10), iar Diana Amalia Varga, la aceeaşi secţiune, pentru clasa a XII-a, a obţinut tot premiul I cu 100 de puncte (nota 10).
Ambele eleve au fost îndrumate pe tot parcursul anilor de liceu la disciplinele de specialitate - desen, culoare, compoziţie, de profesoara Marcela Froman-Sandu.
Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei este o competiţie individuală rezervată elevilor elevilor claselor a XI-a și a XII-a din învăţământul preuniversitar de artă, cu specializări în arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură și design, şi conservare – restaurare bunuri culturale, specializări denumite generic, în termenii prezentului regulament, arte vizuale precum și a celor din învăţământul preuniversitar teologic, cu specializarea patrimoniu cultural – pictură de icoane. Toți elevii participanţi la Olimpiada Naţională de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei au desfăşurat pe perioada competiţiei, activităţi de documentare pe diferite trasee tematice, alese de comisie, din cele propuse de organizatori. În cadrul activităților de documentare, concurenţii s-au informat şi au făcut schiţe în tehnici diverse, pe suportul (mapă) pus la dispoziţie, de asemenea, de organizatori. Gradul de complexitate şi dificultate a probelor din cadrul etapei naţionale a Olimpiadei Naţionale de Arte Vizuale, Arhitectură şi Istoria Artei este similar cu cel al probelor din cadrul examenelor de admitere în învăţământul universitar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Istoria Artei , Daniela Ioana Tocoaie , Arte Plastice , Diana Amalia Varga , Marcela Froman , Arte Vizuale , Olimpiadei Naţionale , Olimpiada Naţională , Şi Liceul
Vizualizari: 5307
Ultimele comentarii
Acum 16 minute
Un român
Acum 19 minute
Barosanu
Acum 27 minute
Barosanu
Acum 37 minute
Sibian
Acum 53 minute
Emil