Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Autostrada a inceput sa o ia la vale. Din nou | Foto si video

După cum era de așteptat, ”reparația” fisurii apărută în noul lot de autostradă dintre Săliște și Cunța, în zona viaductului de la Aciliu, nu a avut o viață prea lungă: denivelările au apărut din nou, iar asfaltul a început să cedeze la nici 30 de zile de la așternere. Și pentru că nu era de ajuns, în dealul care precede același viaduct de la Aciliu au apărut șanțuri create de ploaie care depășesc, în unele zone, un metru adâncime.
În zona fisurii care a apărut la două săptămâni de la deschiderea circulației, nu a fost montată – deocamdată – nicio presemnalizare care să indice noile ”valuri” din asfalt. Aceste ”valuri” urmează exact cursul fisurii acoperită pe 24 aprilie, iar diferențele de nivel depășesc zece centimetri, fapt care pune la serioase încercări amortizoarele mașinilor care folosesc banda întâi.
Turnul Sfatului a transmis o solicitare Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pe tema fisurii apărute între km 275+600  - km 275 +700 (sensul de mers Sebeș – Sibiu), dar până la redactarea acestui text, autoritățile nu au dat un răspuns. În iarna acestui an, cei de la CNADNR spuneau într-un comunicat oficial că lucrările de refacere a zonei impun închiderea totală a traficului pe aproximativ 250 de metri pe parcursul a două luni.

 

”Curge” pământul

Problemele de pe lotul de autostradă deschis circulației în noiembrie 2014 nu se opresc însă aici. În afara ”valurilor” care se resimt tot mai puternic în tot mai multe locuri pentru cei care rulează cu o viteză apropiată de limita legală admisă, debleul săpat în dealul ce precede viaductul de la Aciliu a început să fie brăzdat de tot mai multe șanțuri create de apa ploilor. Lungi de zeci de metri, unele din aceste făgașe au adâncimi care depășesc un metru. Pământul scurs a umplut pe alocuri șanțurile de pe marginea autostrăzii și a colmatat ”scurgerile” amenajate pe dealul care, în cursul anului trecut, a fost excavat amplu, pentru a i se reduce panta până la un raport de 1:5. Această ”îndulcire” a pantei a fost efectuată în încercarea de a opri masivele alunecări de teren.

Soluția: iarba

De câteva zile, pe malurile debleului brăzdat de șanțuri au apărut echipe de muncitori care speră să rezolve noile probleme. După ce pământul este din nou întins, muncitorii angajați de Salini Impregilo (antreprenorul general al lucrării) întind plase textile, le prind în pământ folosind niște ”urechi” din fier și plantează mai apoi iarbă. ”În două-trei săptămâni sperăm să terminăm de acoperit tot dealul. Și să se rezolve problema”, povestesc muncitorii de pe șantier.
Turnul Sfatului a adresat o întrebare celor de la CNADNR și pe această temă, dar până la publicarea materialului nu a venit niciun răspuns.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

29 comentarii

sofer

Acum 8 ani

Dedic CNADNR melodia \"Unu vs George Nicolescu - Mai avem nevoie si de iarba\" pt ca unde unii au reusit cu betoane, armaturi si asfalt din greu au fost niste prosti problema se putea rezolva cu nitica iarba.
Raspunde

@sofer

Acum 8 ani

daca sint crepaturi de 1m ce rezolva iarba ?
Raspunde

pff

Acum 8 ani

Vai de ele autostrazi ale romaniei...
Raspunde

socant

Acum 8 ani

Pamantul o ia la vale in zone fara vegetatie, in curand vor face studii de sute de mii de euro care vor arata ca in zonele unde au avut loc defrisari au aparut alunecari de teren.
Raspunde

tunel

Acum 8 ani

Normal bai ati facut un dezastru ecologic acolo ptr. a uriti judetul Sibiu. V-ati batut joc, veti avea mereu probleme acolo, ati dislocat milioane de metri cubi de pamint ati umplut de steril in loc sa fi facut tuneluri, luati 2 TBM-uri si ati fi rezolvati problema.
Raspunde

ecologisti?

Acum 8 ani

Ecologistilor, unde ati fost cind s-o facut asemenea dezastru? Cind o fost vorba sa se faca aqua parc la Sibiu v-ati adunat din toata tara ati facut tot un scandal si ati oprit lucrarile ca sa nu se taie 2 copaci, aici ca s-a decolertat si umplut de steril pe zeci de hectare de ai impresia ca esti pe marte n-aveti nici o reactie, sau voi faceti parte din ticalosii sabotori la adresa Sibiului?
Raspunde

mihai

Acum 8 ani

\"... 6. ecologisti? (IP 109.166.143.176) Ecologistilor, unde ati fost cind s-o facut asemenea dezastru?...\" Ecologia în România se face pe FB, nicidecum pe teren :)))
Raspunde

@6

Acum 8 ani

Bai natangule nu te-ai prins inca? Ecologistii tai erau la multiplex la Brasov ...daca voi nu vorbiti cu Joahannis sa va faca unul!
Raspunde

@7

Acum 8 ani

Cind au oprit inceperea lucrarilor la aqua parc au fost pe teren, nu pe FB, chiar eu am avut de furca cu o asemenea cutra venita special din bucuresti ca sa opreasca lucrarile la aqua parcul din Sibiu cind Johannis l-o expus dezbaterii publice, din intimplare am intrat cu ea in vorba dupa ce s-a intimplat treaba, eu nestiind la vremea aceea ce se intimplase, a inceput sa tipe la mine si cind mi-a explicat ce facuse am facut-o varza, i-am facut un scandal de cred ca ma tine minte toata viata. M-a amenintat cu toti securistii si coruptii ei aflati la vremea aceea la conducere din bucuresti, o zis ca-mi arata ea mie cine este.
Raspunde

sibian getbeget 100%

Acum 8 ani

si noi unde mai merem cu oile ? oile noaste ce pl mai pasc ?
Raspunde

@8

Acum 8 ani

nating esti tu, ba mafiotule
Raspunde

xyz

Acum 8 ani

Bai multipelasca, parazit infect ce esti, ia spune-ne tu noua, de cate umbrele ai nevoie ca sa-ti acoperi capul ala mare si gol? Daca eram in locul autoritatilor, in capul faceam in capul tau un aeroport, un multiplex si vreo doua cimitire...atat de mare si de gol este.
Raspunde

@11@12

Acum 8 ani

Stati bai ca am glumit ce naiba! Ce naiba voi chiar nu stiti de gluma! Cum naiba sa fie la mall la multiplex , acolo e lux bre si ecologistii din Sibiu put a branza asa ca sigur la Brasov nu au fost Asa ca sigur erau la vreo paranghelie cu Cioaba concitadinul vostru! Mama draga da prostutzi mai sunteti sibienii mei dragi!
Raspunde

xyz

Acum 8 ani

Atunci am gresit si trebe sa ti-o sug cu gingasie pe alocuri.
Raspunde

@13

Acum 8 ani

Iasovene,ciocu mic,la voi in iasov n-aveti nici un forum macar unde sa va descarcati frustrarile...aveti insa ursi o gramada,cu care coabitati zilnic..hi hi hi;))))
Raspunde

@13

Acum 8 ani

Tu puti a brinza, iasovean rupt in kku, la voi e lux? Ba io cred ca tu umbli cu ochelari cu sticla mata, unde ai vazut lux la voi, acolo e plin de kitchuri si de prost gust pe care voi il numiti lux ca sa nu zic ca totul e respingator. Ba cioaba ii concitadinu nostru ca-i rege iar aia nespalatii si in caruta cu coviltir is concitadinii tai, prostutule. Regii lor trag unde-i prosperitate si frumos , nu unde-i saracie si urit ca la tine, acolo la voi sta gloata.
Raspunde

@2

Acum 8 ani

tu ai auzit de comentarii ironice sau e prea grele pt tine
Raspunde

@16

Acum 8 ani

Iar gresesti prostutule de sibian ( scuze dar la noi asta e pleonasm ) Eu inteleg ca la tine in catun mioara si vioara sunt simbolul sibiului .. Cioba este si conationalul nostru dar rege e doar pentru sibienii lui neam de slugi!
Raspunde

io 25

Acum 8 ani

ce scoala au terminat inginerii aia de au proiectat asa ceva ? ce creier poate gandii ca 2 tevi si un pic de beton rezolva o problema de eroziune si drenaje? eu nu am vazut ravene de 1 m decat in santier parasit ma refer strict la santierele romanesti ca alea straine cred ca sunt pline a si pentru ala care se intreba cum rezolva iarba problema ravenelor: iarba creste coeficientu de rugozitate al terenului si micsoreaza viteza cu care curge apa, ducand astfel la o rata de infiltrare a apei in sol mai mare si o eroziune minima sau deloc... de aia pe paraiele necuratate cu vegetatie din abundenta (tufaris chiar copaci si iarrba) cand ploua tare iasa apa din matca
Raspunde

ovidiu

Acum 8 ani

Ce aveti mai cu ecologistii? Pe dealul acela care curge tot si nu numai la suprafata, nu o fost niciodata plantata padure. Iar pentru o autostrada care este de importanta majora si utilitate publica poti defrisa o bucata de padure. Nu sunt inginer constructor dar acolo trebuia un tunel sau fundatie masiva si adanca de beton si piatra care sa stopeze alunecarea. Sa planteze iarba, arbusti si copaci pe toata suprafata si poate alunecarile de suprafata pot fi stopate. Dar dealul ala curge cu totul pentru ca si soseaua nationala este valurita in acea zona. Nici comunistii nu or putut oprii alunecarea dealului respectiv.
Raspunde

Ana

Acum 8 ani

Chiar așa * vai de autostrăzile romănești *. Te doare sufletul când vezi că noi nu suntem ca toți ceilalți din lumea aceasta. Ori, este vorba de incompetență, ori de acte întocmite care să acopere miile de euro pe mp și se fac lucrri trinice în curțile, piscinile etc ale celor ce lucrează la drumuri. Toți acceptăm discuțiile celor ce ne reprezintă dar nu facem nimic. In lumea aceasta am văzut autostrăzi suspendate pe etaje și la noi nici pe loc drept nu se poate face nimic !!! Toate autostrăzile au o lărgime ce-ți inspiră încredere să mergi mai tare la noi sunt mai înguste, DE CE OAMENII BUNI !!??
Raspunde

Albu

Acum 8 ani

No, nu-i bai mai baieti. In fundul vaii se va opri autostrada. Asta o stie pana si Sova!
Raspunde

@ovidiu

Acum 8 ani

N-o daca nu esti inginer taci
Raspunde

nelu

Acum 8 ani

nici odata nu se va rezolva numai cind ii pusca pe acei geologi care au sondat
Raspunde

ha ha

Acum 8 ani

ms pinochio k ai grabit lucrarile...alegerile nu le ai castigat cu asemenea trucuri .din pacate oamenii au ramas fara autostrada de durata..in catziva ani este varza....bn k mai este drumul vechi,,,vai vai romanie tziganie ai ajuns de rahat de cand te conduc miticii
Raspunde

via appia

Acum 8 ani

probleme similare cu cele de pe dn7 din aceeasi zona, solutia constructiva a fost gresita, daca nu chiar traseul. pe dn7 se intampla de zeci de ani, nu stiu ce dracului a facut cnadnr. ah, da l-a ascultat pe sova, ministrul \"MARILOR PROIECTE\"...
Raspunde

giani

Acum 8 ani

prosti sunt frate sibienii astia cu un aer usor arogant dar specific cocalarilor de Dolj si Olt
Raspunde

@giani

Acum 8 ani

Si mata ce o fost cand ti-a pus numele. Cornuta....
Raspunde

@giani

Acum 8 ani

Stai in buda ta din fundul curtii cioara de Calimanesti. Vezi ca au dat frunzele .......
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus