Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
15°C

Gheorghe Roman inapoi in PNL: Cele trei conditii puse de liberali

Deputatul Gheorghe Roman s-ar putea întoarce alături de foștii colegi din PDL dacă va fi de acord cu trei condiții puse de liderii PNL Sibiu. Prima, și cea mai importantă, este să voteze la vedere, pentru demiterea Guvernului Ponta. Restul sunt ședințe de partid în care trebuie să se dezică de trecutul social-democrat. Și să-și ceară scuze. ”Dacă domnul deputat Ghiță  Roman a redescoperit valorile liberale are un traseu de parcurs care e valabil pentru toți oamenii care au părăsit la un moment dat valorile de dreapta. Și anume: să voteze la vedere în Parlamentul României moțiune de cenzură împotriva premierului Victor Ponta și a Guvernului PSD. Să voteze la vedere. Doi, să meargă în mijlocul organizației foste PDL din care a plecat, pe care a părăsit-o și a lovit-o la un moment moment, să se reconcilieze cu foștii colegi și după aceea să facă aceeași reconciliere și aceeași discuie cu toată organizația PNL Mediaș. Iar pasul trei este ca după ce ar putea ar avea loc această reconciliere să vină în fața conducerii PNL din județul Sibiu și colegii să hotărască dacă acceptă revenirea domniei sale în noul PNL”, a declarat copreședintele PNL Sibiu, Raluca Turcan.
Celălalt copreședinte al organizației, Mircea Cazan, a spus la rândul său că a discutat cu Roman, dar că nu s-a avut în vedere candidatura lui la funcția de primar al municipiului Mediaș. ”Nu s-a discutat sau cel puțin eu personal n-am discutat cu dânsul despre revenirea lui în funcția de primar. Am discutat cu el și nu numai cu el, cu mai mulți parlamentari și nu numai din județul Sibiu, ci și din tot Ardealul, ca dacă agreează acest proiect politic al nostru, să se alăture moțiunii de cenzură. Cred că primul pas al domnului Roman este să voteze această moțiune de cenzură și atunci avem un prim pas al dânsului ca să putem constinua și alte proceduri, normale, statutare de a veni”, a spus Mircea Cazan.
Deputatul Gheorghe Roman a avut o singură declarație de făcut vis-a-vis de acest subiect: ”Nu vreau să comentez nicio declarație. Nu acum”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

11 comentarii

Sibian get beget

Acum 8 ani

ei bine de acum se va vedea daca se vrea altfel de politica...dacail primesc inapoi sunt fara coloana vertebrala
Raspunde

cetatean

Acum 8 ani

Traseist politic de cea mai joasă speţă. Aleargă mereu după mirosul de ciolan. Al câtelea partid e ăsta? Al treilea? Al patrulea? Mai ştie cineva? Cred că nici el
Raspunde

Sebi

Acum 8 ani

vai de noi...oamenii astia vor sa ne reprezinte? ei ce reprezinta? se injura cu Neamtu si se pupa cu Neamtu.. ce sa mai credem?ce sa mai votam? Traseismul ?
Raspunde

Zorro

Acum 8 ani

Turcan, Raluca pune conditii ca acest individ sa vina inapoi in partid. Unde s-a mai pomenit asa ceva, sa voteze la vedere ce i se impune, nu dupa ce-i dicteaza constiinta. Faceti-va bagajele si plecati din tara, lasati politicienii sa stea intre ei. Asa ceva este ilegal si numai intr-o republica bananiera se mai intimpla. Pacat de ce a fost PNL-si ce a ajuns....rusine!
Raspunde

adi3

Acum 8 ani

cine e aceasta ralucaturcan jeg al politicii pdliste bassite udriste,moldovana venita la sibiu pe traseul stolomolo,sa spuna sibienilor ce sa faca in rest g.roman e acelasi traseist basist turcanit ca pupaza de mai sus
Raspunde

ss

Acum 8 ani

Asemena specimene sunt cele mai utile pe centura Mediașului....ups ...de fapt nu exista aceasta centura....e doar o promisiune a comuniștilor PSD in campaniile electorale
Raspunde

T.H.

Acum 8 ani

Acest domn va pierde alegerile din 2016 doar pentru ca nu are coloana vertebrala. Personal imi doresc un viitor primar capabil de a produce schimbarea mult dorita in Medias , numele lui nefiind important.
Raspunde

gelu

Acum 8 ani

Auziti bai limbricilor. Fie ca va convine sau nu, ghita roman va fi primar la anu. Punct. Voi vorbiti de coloana si caracter in romania anului 2015!? Cred ca glumiti. Asta e politica. Noi romanii de rand suntem la fel de jigodii ca si politicienii, ptr ca noi ii punem acolo si ii votam. Despre ce vb , despre galeata si un pet de bere cum a castigat neamtu in 2012? Cand a dat la 500 de romani negrii bere si altele. Mergeti in ciocarlia sa vedeti acolo asfalt si pe principale iti rupi masina. Daca eram noi romanii asa de buni , de caracter, sinceri , corecti etc , votam politicieni competenti, nu lepre care ne-au cumparat cu bere. Noi in toate razboaiele ne-am vandut pe nimic si am fost ca vantul. Ghita roman merita oricum sa fie primar si mai taceti ca vezi doamne sare de la un partid la altul si alte vrajeli. Pana la anu se uita tot. Daca era sa taxam politicienii la cate au facut pana acum, eram departe. Pun pariu ca toti astia care comentati pe aici sunteti genul care va aruncati gunoiul peste gard si stati la rand la lidl cand e oferta la o tigaie cu 10 lei si in alt magazin e 9 lei. Dar mai conteaza, la lidl scrie ca e oferta , nu...:-)).
Raspunde

Ba Gelu (asta chelu!)

Acum 8 ani

Tu chiar crezi ca toti mediesenii sunt idioti si pomanagii ca tine? Daca vezi ceva valoare in piticu Ghita inseamna ca tu erai un client la micii si balonasele pe care le impartea fostul director de la Meditur (pus de PD) cu o contributie jalnica profesionala si in rest... functii politice pe la toate partidele fara nici un rezultat util pt. Medias!!! Ce dracu-l recomanda sa conduca orasul Medias in urmatorii 4 ani? Nu-i ajung 2 mandate de parlamentar? fara nico contributie la binele orasului care l-a propulsat acolo, decat porecla de DEPUTATUL COPY PASTE (probabil ca ai uitat asta daca ai stiut vreodata).
Raspunde

PSD

Acum 8 ani

s-al i-a si pe cindrea cu el.
Raspunde

ANA

Acum 8 ani

Singurul păcat în politică este, în opinia mea, trădarea celor pe care-i reprezinți. Asta spunea Gheorghe Roman in 2013!!! Cand trada PNL!!!??
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus