Restaurant Gothic: mai bine ramaneti la salate

În chiar zona zero a orașului, de vă veți așeza la cea mai mare terasă acoperită, veți primi un meniu peste care stă pecetea restaurantului Gothic. De fapt, e un ditamai meniul, cu zeci de preparate, care să pună în valoare în farfurie cât mai multe feluri de carne și legume. Cam de ocolit astfel de restaurante nehotărâte, ”cu de toate în meniu”, dar mi-am zis că nu o fi unul de acest gen tocmai în Piața Mare a orașului.
Pe la orele călduroase ale prânzului, sub terasă erau adăpostiți destul de mulți clienți, majoritatea cu câte o salată în față. Cu toate acestea, meniul a fost adus rapid și nu a fost doar o impresie de moment, căci servirea a decurs în bune condiții până la plecare.
Luând la răsfoit meniul am cam obosit, așa că m-am reîntors la prima pagină pe care sunt trecute specialitățile casei, două la număr: medalion de căprioară și piept de rață cu sos de prune uscate. Nu sunt tocmai un adept al cărnii de vânat, dar am zis să încerc de această dată. ”Vinovată” pentru decizie e amintirea meselor date de unchiu’mio, mare vânător, de la care îmi amintesc gustul extrem de fraged (către ”păstos” pe alocuri) al căprioarei, însoțită de un sos dulce și fructe de pădure.
Medalion de căprioară, cu sos de ciuperci de pădure și cartofi piure am cerut prin urmare ospătarului amabil (care m-a asigurat fără să clipească de faptul că au carne proaspătă) și m-am pus pe așteptat. Așteptarea s-a încadrat în limitele normale, undeva până în 20 – 25 de minute, având în vedere că nu eram singurul care comandase ceva de mâncare pe terasa respectivă. ”Pâine nu doriți?”, mă trezește din așteptare ospătarul. Ce să fac, să fie și pâine, ridic din umeri, cerând și o salată asortată, după care mă reîntorc în așteptare. Și mai bine rămâneam acolo, deși mi-era o foame de începea să mă doară stomacul.
Căci odată ce am început să scormonesc prin farfuria adusă în fața-mi a început să îmi pară rău. La vedere, mâncarea nu pare a avea ceva nelalocul ei. Dar când am apucat să gust ciupercile, am crezut că am o măsea stricată în gură. Mai încerc o dată. Nțțțț, același gust greu de definit, dar amplificat înspre zona negativă de consistența mucilaginoasă a ciupercilor. Renunț la acestea și îmi folosesc furculița și cuțitul pe una din cele două bucăți de carne de căprioară din farfurie, sub care aveam să descopăr miez de pâine, semn că ospătarul nu prea știa cum se servește povestea (căci mâncare nu am cum să o numesc). Prima bucățică de carne mestecată am zis că e făcută din polistiren gumat. Serios: aproape uscată, tare, fără absolut niciun gust. Încerc din alte părți, dar fără nicio urmă de satisfacție: carnea de căprioară era imposibil de digerat. Am renunțat și la asta și, îmboldit de foame, m-am repezit asupra piureului întins pe o margine. Groaznic și pireul făcut din fulgi și nu din cartofi, după cum avea să îmi confirme bănuiala și ospătarul. Cum să dai greș și la un amărât de piure?
Cu tot efortul și foamea care îmi dădea dureri de cap, n-am reușit să zgândăresc mai mult de o treime din ce era aruncat în farfurie. M-am amețit cu salata asortată și aceea una zgârcită: vreun sfert de roșie, cu vreo șase feliuțe de castravete și un boț mărunt de varză.
Ospătarul nu s-a agitat foarte mult pe urma faptului că n-am izbutit a ”savura” specialitatea casei. Mi-a adus repede bonul, cu prețuri de Piața Mare: 69 de lei căprioara, șase lei salata asortată și 5,5 lei apa plată. În total, mai bine de 80 de lei, plătiți pentru a rămâne înfometat.

Bambi

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Turnul Sfatului