Marţi,
20.10.2020
Cer Senin
Acum
1°C

S-a dat startul la accesarea fondurilor europene!

15 Iunie 2015 13:07

Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 a fost aprobat de Comisia Europeană, iar în perioada următoare vor fi deschise noi sesiuni de depunere a proiectelor.

Astăzi, pot aplica pentru finanțare europeană toți cei interesați de proiecte în domeniul agricol pe submăsurile 6.1. Instalarea tinerilor fermieri și 4.1. Sprijin pentru investiții în exploatațiile agricole.Obiectivul principal al submăsurii 6.1. vizează sprijinirea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi/conducători unici ai exploatației agricole. Solicitantul trebuie să fie constituit într-o formă de organizare, să aibă sub 40 de ani și să se stabilească pentru prima data ca șef al unei exploatatii agricole cu dimensiunea economică cuprinsă între 12.000 -50.000 SO (valoare producție standard). Valoarea sprijinului nerambursabil este de maxim 50.000 euro și se va acorda sub formă de primă în două tranșe.

Submăsura 4.1 – sprijin pentru investiții în exploatații agricole urmărește susținerea investițiilor care își propun creșterea competitivității exploatațiilor agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante. De sprijin public nerambursabil prin această submăsura pot beneficia fermierii, cu excepția persoanelor fizice neautorizate, și cooperativele, grupuri de producători, constituite în baza legislației naționale în vigoare. Sprijnul nerambursabil este diferit pentru fermele având dimenisunea economică până la 500.000 SO (valoare productie standard), respectiv 50% din totalul cheltuielilor eligibile, iar pentru fermele care depășesc această dimensiune a exploatației, sprijinul public nerambursabil va fi de 30% fără a depăși în ambele cazuri anumite plafoane stabilite exact în ghidul solicitantului.

Dacă vrei să investești într-o activitate non-agricolă în mediul rural, intenționezi să construiești o pensiune agro-turistică, o fabrică de mobilă, un atelier de croitorie, un service auto sau ai o altă idee de proiect, atunci poți obține finanțare prin submăsurile 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități non-agricole în zone rurale și 6.4. Investiții în crearea și dezvoltarea de activități non-agricole din cadrul PNDR 2014 - 2020. Principala diferență între cele două submăsuri vizează valoarea sprijinului nerambursabil, astfel că dacă pentru submăsura 6.2. se poate obține finanțare 100% nerambursabilă până la 70.000 euro, pentru submăsura 6.4. valoarea sprijinului este de până la 200.000 euro, din care 90% finanțare nerambursabilă și 10% contribuția solicitantului.  Beneficiarii  eligibili pentru aceste submăsuri pot fi: fermieri sau membrii unei gospodări care își diversifică activitatea,  microîntreprinderi  și întreprinderi mici  existente și nou înființate. Prin aceste submăsuri se finanțează activitățile turistice, productive, activitățile meșteșugărești și serviciile.

„Unul dintre obiectivele principale ale Centrului de Informare și Asistență în Afaceri InfoBiz îl constituie susținerea întreprinzătorilor și a persoanelor cu spirit antreprenorial în demersul lor de a investi, a crea locuri de muncă și a genera prosperitate. România ocupă ultimul loc din Uniunea Europeană după numărul de IMM-uri active, mai exact există21,3 firme mici şi mijlocii la o mie de locuitori, în timp ce media în Uniunea Europeană este de42,7firme. Facilitarea accesului la finanțare reprezintă una dintre condițiile de dezvoltare a sectorului IMM, iar accesarea de fonduri europene reprezintă o alternativă eficientă la creditare. Îi invităm pe cei care vor să afle mai multe detalii despre programele europene de finanțare să sune la numărul de telefon 021 9668 sau să vină la sediul nostru din  Sibiu, str. Dorului, nr.20, Corp B, Etaj 2“, a declarat Ciprian Faraon, președintele Centrului InfoBiz.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus