Sibiul organizează în premieră, pe parcursul acestei săptămâni, Campionatul Naţional de tenis de câmp under 12, la băieţi şi fete. Turneul organizat de Tenis Club Pamira a început astăzi cu primul tur de pe tabloul principal şi va continua mâine cu turul al doilea. Meciurile putând fi văzute pe terenurile de la Tenis Club Pamira, începând cu ora 09:00.
“E prima dată când organizăm un campionat naţional de copii sub 12 ani la Sibiu. Sunt tablouri pline, 64 băieţi şi 64 fete. Sunt puţini copii de la Clubul Pamira care au fost anunţaţi între capii de serie, cu şanse la titlu, datorită principiului nostru de a nu forţa copiii de mici. Sunt foarte mulţi antrenori în România care forţează copiii cu rezultate foarte bune de la vârste fragede. Noi vrem să-i facem să le placă tenisul. Acesta e şi motivul pentru care avem campioni europeni în ultimii 20 de ani, la vârstele de 13-14-15 ani, după care nu mai auzi de ei. Se produce un burn up la vârsta de 18 ani, şi atunci când ai nevoie de mai mult efort şi muncă efectivă, copilul e sătul şi se apucă de alte lucruri”, a declarat Marius Vecerdea, organizatorul turneului, pentru Turnul Sfatului.
Programul zilei de mâine îl puteţi vedea aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Marius Vecerdea , Campionatul Naţional , Tenis Club Pamira , Turnul Sfatului , Clubul Pamira
Vizualizari: 587
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Popescu Ion
Acum 2 ore
Sodolescu Raluca
Acum 2 ore
Cibi
Acum 3 ore
Mora
Acum 3 ore
Sibianul comentator