După trei ani și-un pic, acum două săptămâni, ne-am reîntors la restaurantul Hotelului Libra. Pe atunci se numea Hess, după vechea fabrică de cântare. În ianuarie 2012, scriam că am așteptat un ceas până să vină mâncarea, iar atunci când în final a ajuns, mai bine nu venea deloc. Acum, nimic nu mai amintește de Hess și după cum vom vedea, obiceiurile vechi au rămas. A trecut mult timp de atunci, iar singura schimbare aparentă pe care am observat-o a ținut doar de meniu. Au dispărut unele preparate, au apărut altele, probabil la fel cu s-or fi schimbat și bucătarii. În rest, totul la fel. Același decor.
Fiind patru persoane la masă am cerut câte două șnițele cu cartofi și o supă cremă CU ciuperci. Subliniez CU, pentru că nu am citit corect și mă așteptam la clasica cremă pe care o au majoritatea restaurantelor din Sibiu. Dar, nu. După 40 de minute, de data aceasta, a venit comanda. Cum nu aveam decât o oră de trândăvit în local a trebuit să o luăm pe repede-înainte ca să ne încadrăm în timp. Mâncarea? Nimic senzațional, spre dezamăgitor. Iar supa cremă cu ciuperci a fost interesantă. Ar fi fost cu adevărat senzațională, dacă ceapa era tăiată cu un cuțit, nu cu o toporișcă.
Cronica s-ar fi încheiat aici. Dar, nu. Putem mai mult. Săptămâna trecută am încercat din nou locul. Nu de alta, dar timpul servirii scăzuse de la o oră, cât a fost în 2005, la 40 de minute. Vroiam să vedem dacă se poate mai bine de atât. De data aceasta, ne-a servit o domnișoară, probabil de undeva din județele vecine, după accent, dar și după expresia ”avem decât...” Ne-am limitat la o porție de clătite și la o ciorbă țărănescă de văcuță. Și un suc de portocale, o cola și o apă minerală. Clătitele au fost considerate de comesean ca fiind bune, dar cam prea dulci, iar ciorba țărănească vă zic că e printre cele mai bune din oraș. Merită încercat, parol. Timpul în care a fost adusă mâncarea: 30 de minute. Hai că se poate, fața la joc! Am plătit pentru tot cu bacșiș 50 de lei, un preț normal pentru restaurantul unui hotel, dar puțin ridicat pentru un local de dincolo de pod.
Ce ni s-a părut ciudat a fost faptul că atât la prima vizită, cât și la ultimele două de acum, localul era aproape gol. Și vorbim cel puțin acum de perioada Festivalului de Teatru, când te aștepți să stai la coadă pentru un blid de mâncare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2772
Ultimele comentarii
Acum 16 ore
Ron
Acum 16 ore
Emil
Acum 17 ore
Cartea ne face bine..
Acum 17 ore
Livia
Acum 18 ore
Sibiu.adrian