Vineri,
21.11.2025
Innorat
Acum
8°C

Surpriza in finala turneului Pamira Open 2015. Un portughez de 20 de ani l-a invins pe favoritul numarul 1

Surpriza in finala turneului Pamira Open 2015. Un portughez de 20 de ani l-a invins pe favoritul numarul 1

Andre Gaspar Murta (740 ATP)  este noul câştigător al ediţiei 2015 de la Pamira Open. Portughezul de doar 20 de ani a reuşit să furnizeze surpriza, în finala turneului, învingând-ul în trei seturi, scor 1-6, 6-4, 6-4, pe favoritul numărul 1 al turneului, austriacul Michael Linzer (317 ATP). Pentru Andre Gaspar Murta, trofeul de la Sibiu este primul său turneul ITF câştigat în carieră.

Vizibil emoţionat de faptul că se afla la prima sa finală ITF, portughezul a fost depăşit net de austriac, la toate capitolele, în primul set, pe care l-a cedat cu 1-6. În setul secund, Andre Gaspar Murta a lăsat emoţiile în termobag şi şi-a adjudecat setul cu 6-4, după ce a izbutit să facă break la scorul de 2-2. În setul decisiv, tânărul de 20 de ani a continuat să-şi ridice nivelul de joc, în timp ce austriacul nu mai reuşea să găsească soluţii la jocul dezinvolt etalat de portughez în ultimele două seturi. La scorul de 4-4, Andre Gaspar Murta a izbutit să facă break, pentru ca mai apoi să aibă ocazia să servească pentru câştigarea, în premieră, a unui turneu ITF. Turneu pe care l-a câştigat, după ce Linzer (25 de ani) a avut chiar o minge de rebreak, însă portughezul a avut nervii mai tari şi a închis meciul.

Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe parcursul întregii săptămâni de desfăşurare a turneului, astăzi au avut loc atât finala, cât şi semifinalele. În semifinale, Michael Linzer a beneficiat de retragerea argentinianului Juan Ignacio Ameal, înainte de semifinale, şi a acces direct în ultimul act, în timp ce Andre Gaspar Murta a trecut, fără să se întrebuinţeze, de românul Alexandru Jecan, cu scorul de 6-2, 6-0.

La finalul meciului, organizatorii au dezvăluit că Linzer a jucat cu o accidentare la încheietura mâinii drepte.

Ediţiile 2013 şi 2014 au fost adjudecate de către Victor Crivoi, jucător care nu a participat la ediţia 2015 de la Pamira Open, pentru a-şi apăra titlul.

 Foto: Associacao de Tenis dos Acores

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 254

Adrian Stoinea

de Adrian Stoinea

Sport
Telefon:
0764 614 986

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus