Cum nici la ultimul termen asumat (17 august 2015) constructorii italieni de la Salini Impregilo SpA nu au demarat lucrările de remediere a două defecțiuni care pot fi simțite în asfaltul porțiunii de autostradă dintre Săliște și Cunța, autoritățile anunță un nou ultimatum. În plus, Compania națională de autostrăzi și drumuri naționale din România va angaja un expert care să verifice cât de bine este construit viaductul de la Aciliu, lung de un kilometru, și unde în cursul acestui an au apărut mai multe defecțiuni. Defecțiuni care nu au fost catalogate, inițial, drept grave.
Un ultimatul fără termen
În prima zi lucrătoare a acestei săptămâni a avut loc anunțata întâlnire dintre reprezentanții CNADNR, însoțiți de consultanți, și reprezentanții constructorilor italieni. Care tot luni, 17 august, ar fi trebuit să fie și pe șantierele de remediere a două defecțiuni (un ebulment și celebra fisură apărută la două săptămâni după deschiderea circulației în noiembrie 2014). ”Atât în cadrul întâlnirilor organizate de către CNADNR S.A., cât şi prin Programul lucrărilor de remediere transmis de către Antreprenor, acesta s-a angajat să demareze lucrările de remediere pentru degradările menţionate mai sus, în data de 17.08.2015. Antreprenorul a întârziat, fără nicio justificare, demararea acestor lucrări. Menţionăm că până în prezent Anterprenorul, din diverse motive, a mai amânat începerea lucrărilor de remediere definitivă a defectelor constatate. În cazul în care nici de această dată Antreprenorul nu va executa remedierea defecţiunilor constatate, Beneficiarul va angaja şi va plăti alt antreprenor care să execute lucrarea de remediere a defecţiunilor, urmând ca, ulterior, costurile aferente lucrărilor de remediere să fie recuperate de la Antreprenor”, se arată într-un comunicat remis ziarului Turnul Sfatului, după întâlnirea cu reprezentanții constructorilor. Ultimatumul nu face referire la vreun termen în care ar trebui începute și finalizate lucrările de remediere. Cei de la CNADNR susțin că în ceea ce privește fisura de aproape 50 de metri apărută după deschiderea circulației (fisură acoperită superficial în prezent), cauzele nu se regăsesc în eventualele alunecări de teren. ”Atât experţii tehnici din partea Antreprenorului, cât şi cei din partea Beneficiarului, au concluzionat faptul că apariţia şi evoluţia acestui defect nu s-a cauzat unui fenomen de alunecare, ci unei tasări structurale pricinuită de execuţia necorespunzătoare a lucrărilor la corpul autostrăzii”. Mai explicit, fisura – susțin reprezentanții CNADNR – a apărut deoarece nu a fost respectat proiectul tehnic, sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale în zonă a funcționat defectuos, iar terasamentul pe care a fost așternut asfaltul nu a fost suficient de bine compactat. Merită precizat că în zona în care a apărut fisura, terasamentul a fost construit și, ulterior, demolat pentru stabilizarea terenurilor afectate de alunecări de teren. Reconstruirea terasamentului în zonă a fost făcută în mare grabă, stratul de uzură al asfaltului fiind așternut chiar în ziua de dinaintea deschiderii circulației.
În prezent, circulația pe banda unu – unde a apărut fisura – este restricționată.
Dar cu viaductul? Vom afla în octombrie!
La începutul acestui an apăreau pentru prima dată discuții și asupra trăiniciei viaductului de la Aciliu. Cu o lungime de un kilometru și o înălțime maximă de 74 de metri, acesta este cel mai mare viaduct de autostradă folosit în prezent în România. Iar în capătul pilelor acestui pod, pe care se sprijină structura metalică a viaductului, au apărut o serie de fisuri. Inițial, cei de la CNADNR au anunțat că nu sunt motive de îngrijorare. ”Natura fisurilor nu influenţează siguranţa traficului. Microfisurile sunt create de efecte locale termice şi nu au nicio influenţă asupra caracteristicilor de rezistenţă ale structurii”, au comunicat cei de la CNADNR. Punctul lor de vedere s-a bazat, atunci, pe cel emis de proiectantul viaductului de la Aciliu - Asocierea TECNIC Consulting Engineering Romania SRL - S.I.N.A Societa Iniziative Nazionali Autostradali S.p.A.
Acum, aceeași Companie de drumuri anunță că va angaja un expert care, până în octombrie anul acesta, să studieze dacă viaductul are într-adevăr probleme. ”Cu referire la defectele constatate la Viaductul de la Aciliu din cadrul tronsonului de autostradă Orăştie – Sibiu, lot 3, în momentul de faţă CNADNR S.A. a demarat procedura de atribuire a unui contract de servicii cu scopul expertizării tehnice a lucrării de artă în vederea stabilirii unor măsuri de intervenţie imediat necesare a fi întreprinse, investigarea aprofundată a cauzelor care au condus la producerea acestor fenomene de degradare prin investigaţii vizuale preliminare, încercări şi testări pe teren şi în laborator, concluzii şi recomandări constructive pentru remedierea lucrărilor, cel puţin două opţiuni, ţinând seama de situaţia existentă în zonele menţionat”, se arată în comunicatul Companiei.
Viaductul de la Aciliu a reintrat în atenția opiniei publice după ce în această vară au apărut defecțiuni și la una din culee (infrastructura de la capătul viaductului). Pentru remedierea acestor defecțiuni generate în special de apele pluviale, cei de la Salini Impregilo au început să lucreze de săptămâna trecută. Viaductul de la Aciliu, la fel ca și celelalte lucrări de artă de pe traseul lotului 3 al autostrăzii Orăștie – Sibiu – au fost subcontractate de către Impregilo firmei Colini, tot din Italia.
În cursul zilei de sâmbătă, cei de la Salini Impregilo SpA au început lucrările de remediere la baza viaductului de la Aciliu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1696
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Ciumirel
Acum 1 oră
Toto
Acum 2 ore
Ionescu
Acum 4 ore
Lucia
Acum 4 ore
Aaa